|
Nascut la Koblenz, in Germania, Valéry Giscard d’Estaing a fost fiul cel mare al unui important finantist si economist francez si membru al unei familii aristocratice cu radacini seculare. El a urmat cursurile Scolii Politehnice (intrerupandu-si studiile in 1944-1945 pentru a servi in armata franceza) si ale Scolii Nationale de Administratie din Paris.
La inceputul anilor 1950 a lucrat in cadrul Ministerului de Finante. Giscard a fost ales in Adunarea Nationala a Frantei in 1956 si a fost delegat la Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite (1956-1958). A fost numit ministru de finante (1962-1966) de catre presedintele Charles de Gaulle. In timpul primului sau mandat de ministru de Finante, Franta a obtinut un buget echilibrat pentru prima data in ultimii 30 de ani. Politicile sale economice internationale – printre care incercarea de a limita influenta economica americana in Franta – si alte masuri financiare conservatoare au contribuit la provocarea unei recesiuni si i-au adus discreditare in mediul de afaceri si in sectorul sindical. Ca urmare a protestelor declansate, el a fost demis. In 1966, Giscard a fondat si a fost primul presedinte al Republicanilor Independenti. Din 1969 pana in 1974 a fost din nou ministru de Finante in timpul presedintelui Georges Pompidou. La 19 mai 1974, Giscard a fost ales la presedintie in urma unui tur de scrutin impotriva candidatului de stanga François Mitterrand. Una dintre realizarile notabile ale presedintiei sale a fost cresterea rolului Frantei in consolidarea Comunitatii Economice Europene. A fost invins intr-un alt tur de scrutin cu Mitterrand, pe 10 mai 1981. Giscard a revenit in politica in 1982, ocupand functia de consilier general al departamentului Puy-de-Dôme pana in 1988. Din 1989 pana in 1993 a fost membru al Parlamentului European. In 2001, Giscard a fost desemnat de Uniunea Europeana sa prezideze o conventie insarcinata cu redactarea unei constitutii pentru organizatie. A fost ales membru al Academiei Franceze in 2003. Printre numeroasele sale lucrari publicate se numara Démocratie française (1976; Democratia franceza) si doua volume de memorii. A decedat pe 2 decembrie 2020, la Loir-et-Cher. GABRIEL TUDOR
|
ASTAZI IN ISTORIE 
