|
Intre lumea de Sus si cea de Jos, se afla lumea „de Mijloc”, un mod simplist care traduce conceptia samanilor autentici despre realitatea si non-realitatea existentei noastre.
Un fapt tulburator face ca o viziune identica, insa manifestata intr-o cu totul alta gama, sa ne plaseze in postura de participanti ai unui astfel de demers: artele plastice. „Desi pare sa se ocupe de probleme estetice, (arta moderna) realizeaza intr-adevar o lucrare de educatie psihologica a publicului prin distrugerea conceptiilor estetice anterioare despre ceea ce este frumos in forma si semnificativ in continut. Placerea produsului artistic este inlocuita de abstractii chill de natura cea mai subiectiva care trantesc brusc usa incantarii naive si romantice a simturilor si a iubirii obligatorii pentru obiect”, scria reputatul psihanalist Carl Gustav Jung spre sfarsitul vietii sale. Aceasta idee enuntata il includea si pe unul dintre artistii plastici cei mai marcanti ai secolului trecut – Gustav Klimt – care a avut curajul de a fi declansatorul unei revolutii culturale blande, fara compromisuri si cu asumarea tuturor riscurilor inerente, care nu au intarziat sa-l sanctioneze drastic. Creatia sa in acest sens este „Fresca Beethoven”, o viziune socanta asupra devenirii umane, tradusa nu doar in limbaj artistic, ci si in simboluri filosofice esentiale in orice timp si loc pentru evolutia civilizatiei umane. O mitizare a prezentului, prin mijloacele etern valabile mostenite de veacuri si milenii, dar cu mesaj clar directionat catre generatiile viitoare. „Fresca Beethoven” a fost pictata si expusa de Klimt in 1902, pentru cea de-a 14-a expozitie secesionista din Viena, conceputa ca o festivitate in memoria compozitorului, manifestare ce a prezentat ca piesa centrala o sculptura policroma monumentala a lui Max Klinger. Destinata doar expozitiei, fresca a fost pictata direct pe trei pereti, cu materiale usoare. Dupa incheierea manifestarii, pictura a fost achizitionata de colectionarul evreu Carl Reininghaus, care a vandut-o industriasului August Lederer in 1915, apoi pastrata cativa ani intr-un depozit si revanduta dupa sfarsitul celui de-Al Doilea Razboi Mondial statului austriac. Desi nu a mai fost expusa pana in anul 1986, „Beethoven” este acum prezenta permanent in cladirea Secesiunii din Viena. De precizat ca „secesionistii” vienezi au initiat o miscare artistica avangardista, prin care sa se desparta de canoanele traditionale, dar si de nociva influenta politica a statului in domeniul artelor. Scopul declarat al expozitiei a fost de a reuni genurile artistice individuale – arhitectura, pictura, sculptura si muzica – printr-o tema comuna. „Gesamtkunstwerk” („Opera de arta totala”) a fost menita sa iasa din interactiunea dintre decoratiunile interioare, arta murala si sculptura. Gustav Klimt contribuie la expansiunea uluitoare a mesajului ce se vrea „total”. Artistul a pus laolalta, in magistrala sa desfasurare de simboluri si idei, carbune, grafit, creta neagra si colorata, pastel, culori cazeina, auriu, argintiu, stuc aurit, aplicatii (nasturi de sidef, nasturi de uniforma din alama, fragmente de oglinda, sticla slefuita, inele din alama pentru perdele, cuie pentru tapiterie, pietre semipretioase), pe tencuiala de mortar peste covoras de stuf! Lucrarea are lungimea de 34 de metri si greutatea de circa 4 tone (parte cuprinsa intre arhitrava si cornisa impodobita cu picturi, basoreliefuri, caneluri). Friza ilustreaza dorinta umana de fericire intr-o lume suferinda sub furtuna vremurilor si cataclisme in mijlocul carora se lupta nu numai cu fortele malefice din afara fiintei, ci si cu slabiciunile interioare. Privitorul urmareste o calatorie de (re)descoperire intr-un mod vizual si liniar uimitor. Incepe cu blandete, cu genii plutitoare, care cauta Pamantul, dar in curand apare intunecatul Typhoeus, sub aspectul surprinzator si sinistru al unei gorile, simbol al fortei dezlantuite si al instinctelor atavice nestapanite. Klimt se joaca cu teme paradoxale ale urateniei in frumusete si ale mortii in dragoste. In tot acest haos, o geana de culoare vie se intrupeaza in persoana cavalerului in armura care vine sa ofere speranta si floarea reinvierii constiintei umane limpezi si luminoase. Calatoria se termina prin descoperirea bucuriei datorate artei, iar izbanda, implinirea este reprezentata prin imbratisarea fireasca dintre barbat si femeie, intr-un sarut al eternitatii. ADRIAN-NICOLAE POPESCU
|
TERRA X 
