Monstrii, legenda si realitate

Omenirea a fost dintotdeauna fascinata de lucrurile pe care nu si le-a putut explica. De la monstri adâncurilor si cercurile misterioase din lanurile de cereale pâna la „fata omului de pe Marte” si disparitia Atlantidei.

 Lucrurile inexplicabile, misterioase si ascunse au fost transferate de oamenii timpurilor stravechi, de acum 5.000-6.000 de ani în lumea povestilor mai mult sau mai putin înfricosatoare.

 Daca restrângem domeniul inexplicabilului la monstri, de pilda, stim ca mitologiile din întreaga lume includ povesti cu creaturi ciudate si terifiante, inclusiv, sa spunem,  Minotaurul, acea creatura jumatate taur, jumatate uman din miturile grecesti, Golemul viu din lut al traditiilor evreiesti, elfii britanici sau dragonii chinezesti.

 Desi acesti monstri sunt catalogati azi, în lumea tehnologiilor digitale, în mod evident drept fictiuni, nu mai târziu de acum un secol-doua credinta ca acesti monstri exista cu adevarat era comuna, scrie Live Science.

 Monstrii moderni nu sunt chiar atât de fantastici dar, în timp ce majoritatea oamenilor se îndoieste de existenta lor, unii sunt siguri ca monstri necunoscuti locuiesc undeva anume de unde sunt scosi la lumina de frenezia mass-media, periodic.

 Când stirile devin terne si neinteresante, monstrii coloreaza planeta în culorile misterului. Asa ca, din când în când, mai apare un videoclip neclar cu o momâie în apele lacului Ness, sau fotografia realizata de un vânator de senzatii tari, a unei creaturi etichetate drept un monstru urias, chiar daca mai scump la vedere.

Bigfoot

 Este cunoscut nu pentru ceea ce este (din moment ce nimeni nu stie cu siguranta ce este, sau daca exista), ci pentru ceea ce se presupune ca lasa în urma: urme de labe uriase. Imaginea lui Bigfoot nu exista în miturile antichitatii, dimpotriva este un mit recent care se datoreaza, în mare parte, unui scurtmetraj realizat în 1967 în Bluff Creek, din California. Aceasta este filmarea clasica a lui Bigfoot, care prezinta o creatura blanoasa, de marimea unui om, care trece printr-o poiana. Filmul nu s-a dovedit niciodata autentic si multi banuiesc ca e vorba despre o farsa.

 Este foarte ciudat ca filmul cu pricina ramâne cea mai buna dovada pentru Bigfoot chiar si 50 de ani mai târziu, în ciuda faptului ca, între timp,  camerele video sunt mai bune, mai ieftine si la îndemâna oricui. Cu siguranta ca daca nu ar fi fost o pacaleala, pâna azi cineva ar fi înregistrat un film la fel de bun sau chiar mai bun decât cel de atunci.

 Poate cea mai uimitoare calitate a lui Bigfoot este capacitatea sa de a nu lasa curiosilor dovezi concrete ale existentei lui. Cu alte cuvinte, nu au fost gasite oase, dinti, exemplare vii sau moarte. Dupa o estimare, ar trebui sa existe sute de mii de Bigfoot în America de Nord, dar nici unul dintre ei nu a fost lovit de o masina, împuscat de un vânator sau gasit mort de un excursionist.

Vampiri

 La un secol dupa ce Bram Stoker si-a modelat personajul Dracula dupa voievodul român Vlad Tepes, fiul lui Vlad Dracu, interesul pentru vampiri nu a fost niciodata mai puternic. De la Dracula la filmele „Blade”, de la romanele Anne Rice la „Buffy ucigasul de vampiri”, niciun monstru nu a captat imaginatia publicului asa cum o fac vampirii.

 În acelasi timp senzuala si înfricosatoare, traditia vampirilor a inspirat o subcultura gotica înfloritoare. În ciuda dovezilor puternice ca vampirii sunt o creatie fictiva, unii oameni chiar pretind ca exista vampiri, organizând ritualuri secrete si consumând sânge de la donatori dispusi în loc de whisky.

Monstru din Loch Ness

 Nicio lista de monstri nu ar fi completa fara bestia despre care se spune ca locuieste în apele Loch Ness din Scotia. Dar, cu toate ca Nessie este cel mai faimos monstru de lac din lume, el este departe de a fi singurul. De fapt, exista sute (dupa unii chiar mii) de lacuri de pe tot globul despre care se spune ca adapostesc monstri. Cea mai veche relatare a martorilor oculari despre monstrul din Loch Ness dateaza abia din mai 1933. De atunci, monstrul – real sau nu – a reprezentat un avantaj turistic major pentru Inverness si alte orase aflate de-a lungul lacului.

 Oamenii au cautat monstrul din Loch Ness de peste 70 de ani, încercând sa verifice observarile, fotografiile si videoclipurile ocazionale. În 2003, o echipa de la BBC a cercetat lacul folosind 600 de fascicule sonar separate si navigatie prin satelit; dar nu au descoperit niciun monstru. Cu toate acestea, interesul publicului pentru Nessie ramâne mare: un film despre monstru a fost lansat în ziua de Craciun în 2007, dar încasarile de casa au fost mai degraba modeste.

Vârcolacii

 Vârcolacul înfricosator este un amestec fascinant de om si fiara. Unii cred ca un vârcolac a terorizat zona rurala franceza în 1764, când o creatura ciudata asemanatoare lupului a ucis zeci de sateni. Povestea fictiva a fost descrisa în filmul „Fratia lupului”. Vârcolacul este doar o varianta a licantropiei, (din greaca lykánthrÜpos, «om-lup»), vechea credinta ca anumiti oameni au capacitatea de a se transforma în animale, fie la anumite date, fie în noptile cu luna plina. Licantropia este „o traditie totemica, întâlnita pentru prima data la unele populatii primitive si intrata mai apoi în deprinderi si ritualuri simbolice din Antichitate, în cadrul unor superstitii, de autodefinire a unor oameni ca având posibilitatea metamorfozarii în lup”.

 În timp ce originile vârcolacului sunt neclare, o boala neobisnuita care provoaca par ex-cesiv pe corpul oamenilor (numita hipertricoza) ar fi putut contribui la credinta în existenta vârcolacilor. Multe spectacole de circ au adus în fata spectatorilor oameni suferind de aceasta boala, hranind ideea existentei vârcolacilor, a „oameni-lupi”. Legatura cu luna plina a aparut probabil din cauza obiceiului lupilor si a câinilor de a latra la Luna. Dar povestile despre „glontul de argint”, singurul care poate ucide un vârcolac nu au aparut decât mult mai târziu, pe la începutul anilor 1800.

Sirene

 Sirenele erau femei frumoase, atragatoare, care locuiau lânga stânci si cântau marinarilor care treceau prin zona.

 Potrivit legendelor, marinarii nefericiti ar fi fost vrajiti de cântecul sirenelor, urmând melodia înmiresmata pâna la moarte, în timp ce barcile sau corabiile lor se zdrobeau pe malul stâncos. Este o poveste de morala straveche despre rautatea femeilor, dar nu toate sirenele erau atât de frumoase.

 Alte relatari înfatiseaza sirenele ca fiind creaturi jumatate pasare, jumatate femeie, care ar fi atras calatorii spre moarte cu harpe în loc de vocile lor.

 În mitul grec, Ulise a scapat de sirene punându-si marinarii sa-si astupe urechile cu ceara de albine, desi în timpurile moderne medicii recomanda dopuri de urechi din spuma moale pentru marinarii care ar putea întâlni acesti monstri periculosi nu doar în carti. (Continuare în numarul viitor)

GEORGE CUSNARENCU