„Seherezada� liniilor curbe

Fara niciun fel de indoiala, arhitecta irakiana Zaha Hadid va fi un nume rasunator in arhitectura lumii inca multe veacuri, ca una dintre personalitatile de prim rang in domeniu datorita intuitiei sale geniale ce a adus in prezent constructii din viitor.

  Nu intamplator, aceasta admirabila profesionista care a armonizat practicile traditionale in constructii si design multidisciplinar cu o fantezie aparent utopica, insa dovedita cat se poate de pragmatica, aceasta fe-meie modesta si incredibil de muncitoare a fost supranumita „Seherezada liniilor curbe”, cu trimitere atat la originea sa araba, cat si la viziunea predominanta in realizarile profesionale, asimilabile cu o arta a echilibrului greu de anticipat, combinata ingenios cu propria filosofie asupra structurilor obiective ale lumii reale.

 Aceasta intuitie a existentei cat se poate de firesti a frumosului si a echilibrului intr-o destructurare si restructurare a formelor arhitectonice preconcepute, aproape canonice, in unele futuriste aproape halucinante, nu a constituit singura ei preocupare.

 Notiunea de arhitectura alatu-rata numelui sau se refera deopotriva la cladiri comerciale sau de birouri, la poduri, la sediile unor institutii de cultura si invatamant, la mari porturi aeriene, feroviare sau navale si la arene sportive, insa ea a generat, in acelasi stil, linii de creatie la fel atractive si fascinante si in moda, in designul industrial, in mobilier, in proiectarea de vesminte si chiar de bijuterii, corpuri de iluminat sau tacamuri!

 Nu in ultimul rand, se cuvine mentionata activitatea pe care Zaha Hadid a prestat-o in calitate de cadru didactic, predand arhitectura la universitati de prestigiu, intre care Harvard, Chicago si Yale si lasand astfel un bagaj substantial de informatii si cunostinte necesare formarii noilor generatii de profesionisti pasionati ai constructiilor. Despre toate acestea, trebuie insa vorbit sub semnul timpului trecut, o viata franta in 2016, la numai 65 de ani, in urma unor probleme de sanatate.

 „Eu nu fac cladiri mici si frumoase”, si-a rezumat Zaha Hadid un gen de crez al sau in profesia careia i s-a daruit total. Fara a respinge clasicele linii si unghiuri drepte, muchiile si colturile, in viziunea acestei arhitecte omul este impins sau atras sa se adapteze instinctiv la tot ce se afla in jurul sau, la un mediu prietenos, a carui mangaiere sa patrunda dincolo de privire si de atingerea fizica.

 O sugereaza fara echivoc contururile blande, acele curgeri continue a marginilor – in realitate, deschideri... nemarginite – revarsate din trupurile aproape vii ale constructiilor respective. O cladire proiectata de Zaha Hadid nu sugereaza niciodata o limitare, o granita asezata in mod autoritar si egoist intre oameni, ci, dimpotriva, cheama la apropiere, intruchipand un fel de strigat vizual, daca se poate spune asa, catre a plamadi si a primi in suflet si in spirit notiunile de libertate, de comunicare, de iubire in toata complexitatea lor.

 Incadrata in curentul larg al modernismului, arhitecta a ramas cunoscuta pentru proiectele sale radicale deconstructiviste. In anul 2004, ea a devenit prima femeie care a primit Premiul Pritzker pentru Arhitectura, un echivalent al Premiului Nobel in acest domeniu.

 Conceptia sa venita parca din viitor – fapt pentru care unele proiecte ale sale au fost agreate, insa neaplicate, fiind considerate... prea indraznete! – impune o anume perceptie asupra realitatii lumii fizice in sine, datorita unui dinamism penetrant, echivalent cu insasi viata si dorinta fireasca de a trai frumos si confortabil, dar creand in continuare, perpetuand calitatile umane la parametri superiori.

 Zaha Hadid si-a pus amprenta in domeniu, iar alaturi de ea s-au format si activeaza in continuare numerosi arhitecti in cadrul firmei londoneze care ii poarta numele, intre ei aflandu-se si romani. Bogdan Zaha, Andrei si Antonina Padure, Sorin Tatu au contribuit la o serie de proiecte insemnate, intemeiate pe un nou concept, ce creeaza o simbioza intre arhitectura si design, peisagistica si geologie.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU