Proiectul Eminescu

Când avem atât de putini carturari adevarati, cercetatori de exceptie, nu e deloc productiv sa-i ignoram. O asemenea personalitate este prof. Constantin Barbu, cercetator, autor a peste o mie de carti, eminescolog, si editor al operei unei alte personalitati unice în cultura româna, Dimitrie Cantemir.

 În aceasta saptamâna ma opresc asupra unui interviu exceptional, pe care ziaristul Victor Roncea i l-a luat lui Constantin Barbu, pentru a va prezenta, în limita spatiului tipografic, câteva consideratiuni legate de „Proiectul Eminescu”, un proiect grandios pe care poetul nostru national îl merita, dincolo de comemorarea conventionala de care are parte în fiecare an, cu ocazia zilei de nastere. Asadar, în ce ar consta acest proiect unic în cultura româna?

 Constantin Barbu: „Marele proiect Eminescu ar trebui lucrat astfel:

 1. Facsimilarea color a tuturor manuscriselor, în format 1/1 (Caietele lui Eminescu au dimensiuni diferite). Eu am gasit câteva manuscrise care nu exista în editia ratata a lui Eugen Simion (unde, în tipografie, au „disparut” pagini din vreo 32 de volume din cele 39; asadar în editia lui „Eugen Simion” manuscrisele lui Eminescu sunt incomplete, editia – inutilizabila. Pacat de munca ireprosabila a doamnei Gabriela Dumitrescu si a echipei conduse de domnul Mircia Dumitrescu).

 2. Manuscrisele trebuie transcrise fila cu fila. Ceea ce este infernal de greu. Academia Româna cu toate miile ei de cercetatori nu poate executa aceasta transcriere niciodata. Pentru ca Eminescu este extrem de dificil. Eu pot face acest lucru fiindca în 30 de ani de studiu am identificat toate textele germane (în afara de doua care sunt cursuri de la Viena). Pentru aceasta munca si stiinta cer statului român (daca mai exista!) o suma destul de importanta de bani. Cum statul român nu este interesat de Eminescu si nici de transcrierea manuscriselor sale, nu voi publica transcrierea manuscriselor lui Eminescu niciodata.

 3. Este necesara o editie stiintifica a Operelor lui Eminescu. Editia Perpessicius – Cretia – Vatamaniuc este un dezastru. Sunt cumplit de multe greseli de transcriere, exista chiar comentarii sau identificari de texte plagiate de Cretia, exista poezii „inventate” de Cretia (chiar versuri!). Exista în editie texte lipsa s.a.m.d.

 4. Sunt necesare comentarii inteligente la Operele lui Eminescu (comentariile Amitei Bhose sunt de un amatorism ridicol, eminescologii români fiind complet neinitiati în buddhism, în traducerile din Rig-Veda, în Nagarjuna si Mahayana...).

 5. Este necesara o selectie a traducerilor bune din Eminescu, traduceri care ar aduce o lumina meritata geniului sau. Chiar culturii române care, asa minora cum este, agonizeaza într-o obscuritate deja destul de îndelungata”.

 V.R.: Traditia spune ca Iorga ar fi publicat 2000 de carti, fiind autorul cel mai harnic din lume. Si dumneavoastra ati publicat peste 2000 de carti, activitate despre care nu ati spus nimic pâna acum. De ce?

 C.B.: „Fiindca îmi place teribil de mult ceea ce fac. Îmi place Cartea. Când tiparesc, împreuna cu Academia Tomitana si IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, manuscrise superbe în colectia Monumenta Romaniae Historica sunt foarte bucuros ca pot vedea manuscrise din secolele IV, V, VI în care apar numele Dacia, Burebista, Decebal, Ioan Cassian, Dionysius Exiguus, Aethicus Histricus, Ovidius, Marcus, Mitropolitul Tomisului de la Niceea, prezent la Sinodul din anul 325, mitropolitii, arhiepiscopii si episcopii Tomisului (din 298 pâna în 1359), Niceta de Remesiana, Martinus Bracarensis. Manuscrise cu expeditiile lui Darius sau Alexandru cel Mare, cu Idantirsus (la care face trimitere Eminescu într-o Scrisoare)... Sunt bucuros ca am tiparit peste 700 de carti din Biblioteca de 1250 a lui Eminescu. Sper sa tiparesc toata aceasta biblioteca. Am început, tot cu sprijinul IPS Teodosie, sa tiparesc manuscrisele esentiale si vechi ale Bizantului, tiparind pâna acum peste 300 de manuscrise (din cele peste 22.000 pe care le avem în arhivele noastre personale). Vreau sa produc multa bucurie Patriarhului Bartolomeu I si Arhiepiscopului Teodosie: am ajuns cu tiparirea manuscriselor pâna prin anul 1000”.

GEORGE CUSNARENCU