O estetica a savorilor gastronomice

De la cel mai important atribut dinamic al nevoii de a se hrani, fiinta umana a glisat încetul cu încetul prepararea mâncarii catre o arta în adevaratul înteles al cuvântului.

 Daca în urma cu multe mii de ani ar fi fost valabil sloganul „nu traiesc ca sa manânc, ci manânc ca sa traiesc” – valabil de altfel pentru orice specie – în prezent asistam la o întoarcere cu 180 de grade, astfel încât unii semeni ai nostri par a trai doar pentru a onora acest aspect al existentei.

 Dincolo de orice nuanta, sintagma „arta culinara” reflecta cu adevarat ideea de a le oferi oamenilor, nu doar preparate de încântat papilele gustative, ci si creatii care sa mângâie si sa provoace privirea, sa îmblânzeasca tesuturile olfactive si – de ce nu? – chiar si sa construiasca sugestii tactile ori sonore subtile!

 Aceasta, si fiindca multi bucatari, nu neaparat celebri, dar neaparat talentati, duc preparatele culinare la niveluri conceptuale, pornind de la principiul simplu si realist ca mâncarea poate fi arta, la fel cum arta poate fi mâncare!

 Lasam aristocratia vechii Rome, care-si savura instinctual festinurile ce lunecau frecvent în orgii si sa ne gândim ca, în Evul Mediu, petrecerile nobiliare erau de o opulenta de-a dreptul indecenta (chiar daca ilustrii meseni se serveau direct cu degetele), totodata însa relevând o ingeniozitate debordanta a maestrilor bucatari, cu totul absorbiti – si deveneau celebri pentru aceasta – de ideea perfectiunii bucatelor, pornind de la prezentarea lor estetica.

 Un exemplu: placintele în forma de lebede erau umplute din belsug cu pasari mai mici. Pe de alta parte, arta era simpla, iar atunci când pictorii abordau subiecte legate de mâncare, de obicei nu erau preocupati de „condimentarea” pânzelor cu detalii si mesaje subtile.

 În Renastere, arta a devenit mai constienta de sine; la fel, si mâncarea. În Italia secolului al XVI-lea, sarbatorile erau stilate si politicoase. Vinul se bea din pahare elegante, se foloseau farfurii, iar lingura si furculita au devenit o moda. Aceleasi idei stralucite, aplicate artei, dar din bucatarie, au dus de pilda la popularizarea salatelor, a bruschetelor si a fetelor de masa, elogiate în secolul al XVI-lea de scriitorul Pietro Aretino.

 Ar putea însa arta sa reinventeze mâncarea? Leonardo da Vinci, considerat primul artist conceptual, asa credea. Caietele sale contin gânduri despre mâncare, precum si liste de cumparaturi si retete pentru gurmanzi. El credea ca gatitul inventiv poate înlocui aromele carnii, dar asta poate si pentru ca era vegetarian.

 În aceeasi traditie, artistul thailandez contemporan, din Statele Unite, Rirkrit Tiravanija serveste mâncarea pe post de arta! Instalatiile sale de la începutul anilor 1990 implicau gatit mese pentru vizitatorii galeriei.

 În una dintre cele mai cunoscute serii ale sale, el a renuntat la obiectele de arta traditionala si, în schimb, a gatit si a servit mâncare pentru vizitatorii expozitiei. Cu toate acestea, tot bucatarii ramân cei mai priceputi în a face ca mâncarea sa devina un joc creativ.

 Oamenii trebuie sa manânce si orice gatit care vizeaza mai mult decât un ou fiert este o încercare de a face arta, ceea ce devine o necesitate. În acest sens, este cu siguranta prima arta pe care fiintele umane au încercat-o vreodata, dar si cea mai raspândita, beneficiind mai mereu de o „critica” favorabila.

 Despre bucatarie ca atelier de arta se poate vorbi la nesfârsit si nu se poate omite ideea ca gatitul în sine, una dintre primele etape ale unei mese reusite, constituie o activitate care transcende nutritia de baza si devine o forma de arta. Bucatarii pot „îmbraca” o farfurie în culori vibrante si cu o varietate imensa de arome. Prezentarea alimentelor reprezinta un alt aspect care face gatitul placut, ea ajutând la a face estetica alimentelor mai agreabila si chiar fascinanta.

 Gatitul poate fi folosit pentru a aduce oamenii împreuna, pentru a se bucura de mâncare, dar si pentru socializare, la fel de necesara ca hranirea. Arta gatitului contine, poate în cele mai consistente forme, atât aspectele vietii cotidiene, cât si bucuria pe care o poate aduce celor pe care îi sensibilizeaza aproape din toate punctele de vedere.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU