|
Implanturile umane de microcipuri reprezinta un domeniu controversat al sistemelor de urmarire a tuturor miscarilor, de stocare de informatii utilizabile de catre cel care ne urmareste fiecare clipa a vietii. Desigur, implanturile medicale sunt foarte necesare în unele cazuri, pentru urmarirea evolutiei sanatatii dupa interventii complicate. Alte genuri de implanturi „acceptabile” sunt cele destinate localizarii unor persoane (copii si detinuti disparuti etc.) prin sistemul GPS.
Adversarii implanturilor în corpul unor persoane au mai multe argumente de a contesta acest gen de urmarire microelectronica de la distanta. Principalul motiv de contestare a acestor metode este, evident, atacul la intimitatea persoanei. Inamicii implanturilor spun ca, spre deosebire de uzul animal pentru studii stiintifice (la specii pe cale de disparitie si nu numai), un om care poate fi ajutat printr-o astfel de „filare” îsi poate monta microcipul în haine sau într-un accesoriu cat se poate de banal: inel, lantisor, pantof, masina etc. De asemenea, în cazul prizonierilor (indiferent de credinta lor), trebuie sa fie cerut acceptul acestora pentru implantare, conform drepturilor omului. Pe de alta parte, anumite cercuri crestine sustin ca implanturile umane contravin unor specificatii biblice (din Vechiul Testament, în Cartea Apocalipsei) pentru care acest fel de „accesoriu” este un „semn al Bestiei”... Tentatia Fratelui cel Mare Înca din 1948, Norbert Weiner sustinea – în celebra sa carte „Cibernetica” – faptul ca „un anumit control neurologic se poate face în circuite închise”. Cateva decenii mai tarziu, Yoneji Masuda, „Parintele societatii informatizate”, atragea atentia (prin 1980) asupra amenintarilor de tip orwellian (faimoasa supraveghere a „Fratelui cel Mare” – Big Brother) prin care „grupuri detinatoare de supercomputere poate controla, via satelit, activitatea cerebrala a purtatorilor de microcipuri”.
Dar stiinta si tehnologia evolueaza fara mari oprelisti chiar si cand problemele de etica devin stringente. Primele implanturi cerebrale s-au facut în anul 1974, în SUA (statul Ohio) si Suedia (la Stockholm). Însa istoria acestor interventii mentioneaza ca înca din primii ani de dupa cel de-al doilea razboi mondial au fost introdusi electrozi în craniile unor bebelusi, fara consultarea parintilor. În anii 50 si 60 ai veacului trecut, implanturile cerebrale au devenit un mijloc de cercetare a modificarilor de comportament si atitudine ale omului, în diverse situatii. Celebra sintagma „Controlul mintii” (CM) era folosita de cercetatorii care studiau posibilitatile oferite de aceasta noua tehnologie în domenii militare si de servicii secrete. Pe atunci, implantul (îmbracat în camasa siliconica) era mai mic de un centimetru, ajungand repede la dimensiunea unui bob de orez. Din motive de securitate, primul ministru suedez Olof Palme ar fi aprobat în 1973 astfel de operatii pentru unii detinuti. Ulterior, procedeul a luat amploare – la mijlocul anilor 80 – în privinta pacientilor îngrijiti acasa.
Rambo si printul William al Marii Britanii Desi nu sunt dezbatute în fata publicului larg, metodele de urmarire microelectronica de la distanta s-au îndreptat – experimental si nu numai – asupra paturilor marginalizate ale societatii, considerate astfel de catre „elita experimentatoare”. Este vorba în special de criminali periculosi, persoane cu handicap mental, persoane cu deviatii psihiatrice. Dar exista si cazuri cu totul speciale, relevate de surse jurnalistice de încredere. Unii specialisti (dr. Carl Sanders) afirma ca în perioada razboiului din Vietnam s-a folosit „cipul Rambo” pentru cresterea adrenalinei în fluxul sangvin al soldatilor americani. Controlul se facea de catre Agentia nationala de securitate a SUA (NSA). De altfel, acest organism (NSA) poate urmari astazi, simultan, mai multe milioane de persoane carora li s-a injectat un microcip de 5 de micromilimetri (de 10 ori mai fin decat firul de par) si care a devenit „amprenta bioelectronica cu frecventa individuala, codificata”. Scopurile sunt în beneficiul persoanelor care accepta un astfel de „tratament”.
În mai 1995, publicatia „Washington Post” dezvaluia ca printul William al Marii Britanii si Irlandei de Nord are un implant de la varsta de 12 ani. Motivul? Localizarea lui în cazul unei rapiri. Prin satelit, toate miscarile printului sunt urmarite oriunde pe glob.
Efecte periculoase Dincolo de probleme de etica, efectele secundare negative detectabile arata ca se poate deregla functionarea creierului prin lipsa de oxigen, leziuni ireversibile si chiar radiatii, întrucat sistemul nervos intra în „rezonanta” cu întreg campul electromagnetic al comunicatiilor de pe glob. Este un mare pericol pentru umanitate, spun cercetatorii. Anumite cercuri criminale pot induce un control chimic al creierului, adica fara implanturi, prin compusi introdusi în apa sau în gaze. Bacterii si virusi modificati în acest sens au fost testati în mai multe tari... Oare ce ne mai asteapta? Autor: PAUL IOAN
|
SPECTACOLUL CUNOASTERII 
