|
Calugarii zen folosesc o tehnica mentala de relaxare incarcata de simboluri spirituale si afective profunde, desi pentru un occidental ea poate parea oarecum bizara. Ei vizualizeaza imaginea unui copac maiestuos (cum ar fi un stejar batran), privit dinspre tulpina spre varf, printre crengile caruia se revarsa o ploaie de lumina solara.
Luat fiecare element in sine si analizat separat de celelalte, ne ofera numeroase conotatii de esenta (copacul, lumina, ploaia etc.), dar alaturarea lor in ansamblul amintit, foarte omogen, capata infinit mai multe sensuri pozitive.
Sa zicem ca detaliul descris mai sus poate fi rupt de context: imaginea respectiva nu reprezinta ceva specific calugarilor zen si pe urma cati dintre noi nu am stat culcati sub un arbore, simtind o pace adanca picurandu-ne in suflete, atunci cand am privit in sus, printre crengi. In practica orientala, se pune problema concentrarii si a „prelucrarii” mentale a imaginii reale, concrete. Dar, referindu-ne in context mai larg la efectul terapeutic al relatiei om/copac, se pot pune in lumina mai multe elemente remarcabile si deloc sofisticate. In cateva cuvinte, putem rezuma ideea astfel: copacii au (si) un efect terapeutic asupra fiintei umane. Desigur, nu in sensul vindecarii unei boli sau a alteia, asa cum sa zicem ca s-ar intampla in urma administrarii unui tratament medicamentos eficace. Probabil ati constatat ca oamenii care traiesc la munte sunt mai vigurosi, mai rezistenti (inclusiv la imbolnaviri), mai dinamici, decat cei traitori in orase si in special decat cei din orasele de la campie, unde padurile – ma refer la tara noastra – au fost defrisate aproape total, in ultimul veac.
Una dintre explicatii o constituie tocmai convietuirea cu copacii cei datatori de viata. Nu este vorba aici numai despre binecunoscuta purificare a aerului datorata „respiratiei” plantelor. In primul rand, omul intra intr-o relatie afectiva cu arborele, care – deloc intamplator – din vremuri ancestrale este considerat un fel de alter ego al acestuia. In unele zone, mai exista inca obiceiul ca taietorul de lemne sa-si ceara iertare de la copacul pe care urmeaza sa-l doboare. Ce legatura pot avea asemenea practici cu sanatatea? Este vorba despre mentinerea echilibrului naturii, sub toate aspectele, aceasta neinsemnand simpla punere pe cantar ori o insiruire de operatii matematice. Pentru individul uman, se realizeaza in primul rand o terapie mentala. Pacea padurii induce o stare de liniste, de calm, celor ce iau contact cu ea sub semnul gandirii pozitive. Armonia naturii asimileaza si integreaza faptura umana in universul sau, transferandu-i acea vibratie a structurii intime similara cu normalitatea, identificata chiar cu sanatatea corpului fizic. Cand vorbim despre infratirea omului cu padurea, nu pronuntam un slogan desuet, ci – daca vreti – pronuntam un adevar stiintific. Caci omul respectiv este mai intelept, actioneaza mai rational, mai liber (iata o alta dimensiune vitala a oricarei fiinte), cu mai multa forta constructiva, iar rezultatul faptelor sale este pozitiv, durabil, atragand prin ceea ce numim, simplu, frumos.
Vorbim asadar despre influentarea mentalului si, in ordine logica, a fizicului. Apropiindu-ne de aspectul delimitat de medicina, putem observa si implicarea cromoterapiei (verdele frunzelor, dar si simfonia coloristica a padurilor, toamna, actioneaza direct asupra centrilor energetici) ori a aerosolilor – acest adevarat balsam ce revitalizeaza intregul organism, intarind mai ales aparatul respirator – contribuie spontan, din partea „fratelui nostru verde”, la dobandirea si mentinerea sanatatii. Si, sa remarcam, arborii ne ofera bucurie, liniste, suflu vital, fara a cere plata. Trebuie doar sa-i respectam, sa-i ocrotim, sa ne apropiem de ei cu dragoste si cu ganduri pozitive.
Autor: ADRIAN-NICOLAE POPESCU
|
TERAPII COMPLEMENTARE 
