Mumie cuibarita intr-o statuie

joi, 12 martie 2015

 Siddhartha Gautama, binecunoscut sub denumirea de Buddha, este venerat de mii de ani de adeptii sai. Numarul statuilor realizate este impresionant. Una dintre acestea, cu o vechime de 1000 de ani, provenind din China, expusa in Centrul medical Meander din Amersfoort (Tarile de Jos), a retinut in mod special atentia unor cercetatori.

 A fost supusa unei serii de examene tomografice cu raze X, dar si endoscopice, pentru a se explora cavitatile toracice si abdominale. Rezultatele analizelor au pus in evidenta faptul ca statuia pictata cu aur ascundea o... mumie! Ar putea fi vorba despre cea a unui maestru budist, probabil Linguan, membru al Scolii de meditatie chineza, care s-a stins in preajma anului 1100.

 Examenele au pus, deopotriva, in evidenta prezenta in pântecul mumiei a unor bucati de hârtie acoperite cu caractere chinezesti vechi. Din aceste texte au dedus identitatea posibila a calugarului budist. Cazul sau ar putea reprezenta rezultatul unei practici bizare, cea „automumificarii”, in urma unui proces natural, frecventa in China, Japonia, Laos si Coreea, in urma cu milenii.

 Calugarii care optau pentru aceasta practica mortuara – o forma de suicid – se retrageau intr-un adapost, de regula, un mormânt din pietre, pentru a medita pâna la ultima suflare, nu inainte de a bea un ceai toxic care ii ajuta sa ajunga intr-un stadiu de meditatie superior pe care o cultivau pâna in momentul in care inima inceta sa mai bata. In numeroase povestiri sunt relatate astfel de cazuri.

 Nu se stie daca acest calugar a procedat la „automumificare”. Pe de alta parte, nu exista niciun indiciu legat de contextul in care corpul sau a fost introdus in statuie. Deocamdata, cercetatorii au renuntat la efectuarea de noi analize pentru a nu afecta mumia extrem de fragila.

DORIN MARAN