Racoritul este sanatos, dar...

sâmbătă, 25 aprilie 2015

 Chiar daca inceputul primaverii nu a venit cu temperaturi ridicate, sezonul cald se instaleaza treptat, „reactivand” dorintele si necesitatile noastre obisnuite in asemenea situatii. Iar un obicei raspandit in aceasta perioada, care nu inseamna doar relaxare, ci si asigurarea unui context de confort pentru organism, este mersul la strand. Totusi, chiar daca in principiu avem convingerea ca stim si sa ne protejam impotriva potentialelor probleme de care strandul e direct raspunzator, riscurile raman si uneori ele ne pot periclita serios sanatatea.

Este apa din bazin curata?

 Desigur, exista obligativitatea tratarii acesteaia, insa trebuie stiut ca atat clorul, cat si celelalte substante dezinfectante reduc riscul aparitiei unei boli, dar nu fac miracole, subliniaza dermatologii, deoarece exista bacterii rezistente la substantele folosite pentru dezinfectarea bazinului. Astfel, apa din bazine, sezlongurile, groapa cu nisip destinata copiilor pot deveni adevarate focare de infectii.

 Din pacate, cel mai frecvent neglijam faptul ca micozele, conjunctivitele si tulburarile digestive sunt cel mai des intalnite afectiuni cu care te poti molipsi dupa o zi petrecuta la soare. Piscinele ar trebui sa aiba toate un loc special unde sa ne spalam pe picioare inainte de a intra in bazin, mai ales daca stim ca avem vreo ciuperca sau micoze la nivelul unghiilor. Esential, pentru a ne proteja pielea, este sa ne spalam la dusuri, cu sapun, imediat ce am iesit din bazin. De asemenea, specialistii ne sfatuiesc sa nu stam desculti, mai ales pe marginea piscinei, dar si sa nu imprumutam incaltaminte de la alte persoane, iar dupa plecarea de la strand sa folosim spray-uri antimicotice, pentru a evita aparitia ciupercilor.

„Cai de acces” pentru boli

 In aceeasi idee, li se recomanda persoanelor care au leziuni la nivelul pielii sa evite apa din bazin, deoarece in acest caz microbii patrund mult mai usor. Desi apa este tratata cu clor si cu alte substante dezinfectante, persoanele care au si mici zgarieturi sunt predispuse infectiilor. In plus, intre epilat (mesaj in special pentru femei) sau barbierit (aviz barbatilor), indiferent de forma pe care o alegem, si mersul la strand trebuie sa treaca cel putin o zi, deoarece la nivelul pielii se produc „microfisuri” prin care patrund microbi.

 Specialistii mai spun ca trebuie sa evitam contactul ochilor sau urechilor cu apa, pentru a preveni aparitia afectiunilor la nivelul acestora. Astfel, dupa ce am iesit din bazin, trebuie sa ne spalam si apoi sa ne stergem cu un prosop curat, de preferat nu cu cel pe care stam pe sezlong. Totodata, suntem atentionati serios asupra pericolului ingerarii apei din bazin, deoarece riscul aparitiei afectiunilor digestive este destul de ridicat.

Microbii, greu de ucis

 Potrivit specialistilor, atat clorul, cat si substantele dezinfectante reduc riscul aparitiei unei boli, dar nu fac miracole. Din aceasta cauza, suntem avertizati ca exista si germeni extrem de rezistenti, cum ar fi Cryptosporidium, care pot supravietui zile in sir, chiar si intr-o piscina curatata corect. Un alt exemplu este Pseudomonas aeruginosa, germenul care provoaca cel mai frecvent dermatite, acele iritatii neplacute pe care le resimtim uneori la cateva zile dupa ce am mers la strand. Si acesta este foarte rezistent la clor, motiv pentru care se recomanda folosirea obligatorie a sapunului dupa ce am iesit din bazin. Nu in ultimul rand, important este si cat de solicitat e locul pe care il alegem pentru relaxare la soare si baie in piscina, in ideea ca pericolele de a contacta diferiti germeni este mai scazut in cazul in care alegem o un strand mai putin aglomerat.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU