U.S. Secret Service si Comunitatea Informativa a SUA

miercuri, 06 decembrie 2000

          Noi informatii in exclusivitate din lucrarea „Servicii secrete straine” (vol. 2), de M.
          Noi informatii in exclusivitate din lucrarea „Servicii secrete straine” (vol. 2), de M. Ureche si A. Rogojan, Ed. PACO, (2000)

           Toate serviciile de informatii si celelalte institutii guvernamentale americane dau un larg concurs Serviciului Secret în vederea îndeplinirii misiunilor sale. Autoritatea cuvântului Serviciului Secret este unanim recunoscutã si întocmai respectatã. Eventualele disfunctii sau neîntelegeri sunt imediat puse în normalitate, intervenindu-se cu actiuni ce denotã o fermitate si fortã de convingere pe mãsura rãspunderii fatã de viata „celui mai puternic om al lumii”. Partenerul cel mai redutabil al Serviciului Secret este F.B.I.-ul, deoarece acesta, supraveghind si investigând miscãrile extremiste de orice naturã, pune, în mod curent, la îndemânã listele tuturor radicalilor care ar putea ameninta securitatea presedintelui.
           În perioada postbelicã, imaginea Serviciului Secret s-a deteriorat ca urmare a asasinãrii presedintelui J.F.Kennedy care, dupã cum am mentionat anterior, a fost tinta unui atentat chiar înainte de a-si prelua functia.
           Comisia Warren, investigând circumstantele asasinãrii lui J.F.Kennedy, nu a implicat Serviciul Secret, concluzionând, initial, cã acesta a fãcut tot ce a putut în conditiile date si în cadrul mijloacelor de care dispunea. Reorganizarea Serviciului Secret dupã 1963 nu a fost una de fatadã. Numãrul agentilor speciali (cu atributii informative) a ajuns la circa 2000. A fost reconsideratã propria structurã de informatii si s-a creat un organism de colaborare cu celelalte agentii de informatii si cu alte departamente care, într-o mãsurã mai mare sau mai micã, au sau pot avea legãturã cu realizarea securitãtii presedintelui.
           Serviciul secret dispune si de un centru de legãturi internationale prin satelit, legãtura specialã directã cu Casa Albã putând fi realizatã în orice moment, din orice punct al globului.
           Dupã asasinarea presedintelui J.F.Kennedy, cel mai aproape de un atentat fatal s-a aflat, la 30 martie 1991, presedintele Ronald Reagan, când John Hinckley, un tânãr în vârstã de 25 de ani, complexat de indiferenta unei actrite, doreste sã-i „atragã atentia” trãgând 6 focuri de pistol asupra presedintelui, care a fost atins si rãnit la plãmânul stâng de un glonte ricosat din blindajul autoturismului. Rana va necesita douã interventii chirurgicale, ultima din cauza toxinelor cu care fusese prelucrat glontele de tipul „devastator”, tras dintr-un pistol „Rohm”, calibrul 22, cunoscut sub numele de „sâmbãtã noaptea special”. Purtãtorul de cuvânt al Casei Albe, James Brady si doi agenti secreti, McCarty si Delahanty, au fost, de asemenea rãniti.
           Cum a reusit atentatorul sã ajungã în „zona rezervatã” sau „spatiul steril” din jurul presedintelui este o chestiune care, indubitabil, tine de greseli profesionale esentiale, mai ales cã Hinckley fusese surprins cu o jumãtate de an înainte, la 9 octombrie 1980, cu trei pistoale asupra sa, într-o zonã a orasului Nashville, vizitatã în acel moment de presedintele Jimmy Carter.
           Si acest atentator, ca si ceilalti la care ne-am referit anterior, si-a explicat gestul printr-o scrisoare, apreciatã de experti ca fiind de „o mare importantã în elucidarea mobilurilor asasinatului”. Câteva pasaje ale scrisorii sunt semnificative.
           „Dragã Jodie, existã o posibilitate sigurã sã fiu ucis în încercarea mea de a-l doborî pe Reagan (...) as renunta într-o secundã la ideea de a-l ucide pe Reagan, dacã ti-as cuceri inima si as putea trãi cu tine pentru restul vietii (...)” Scrisoarea îndeamnã la foarte serioase reflectii în legãturã cu rosturile unui serviciu de securitate prezidentialã. Un prim motiv de reflectie este acela cã niciodatã un serviciu secret însãrcinat cu securitatea unui presedinte nu are cum sã stie si sã anticipeze toti factorii de surprizã, care pot surveni din cele mai neasteptate directii, unele absolut fãrã nici-o legãturã cu ideea de opozitie sau interese de naturã politicã.
           Pe cale de consecintã, serviciile care au rãspunderea vietii sefilor de state trebuie sã stie sã fie cu adevãrat secrete, pentru a se afla peste tot, nevãzute, dar sã nu le scape nimic. Departe de noi gândul cã am sugera un sistem de supraveghere globalã, nediscriminatorie. Hinckley era posesorul a patru pistoale cu gloante explozive prelucrate cu o substantã toxicã. De ce avea nevoie de aceste arme, în ce scop? Asemenea informatii nu sunt necesare si nu trebuie sã fie coroborate cu alte elemente? Dacã primul motiv de reflectie tine de dimensiunile componentei informative a securitãtii prezidentiale, cel de al doilea tine de capacitatea pe care trebuie sã o aibã garda personalã si dispozitivul fizic de protectie cu care aceasta coopereazã pentru a face fatã unui atentat atunci când informatiile de anticipare lipsesc, ori când informatiile sunt incomplete în ceea ce priveste identitatea atentatorului, locul, momentul sau mijlocul ales în vederea sãvârsirii actului criminal.