Un raspuns dat scepticilor OZN

Scepticii înversunati continua sa respinga în bloc orice dovada OZN, inclusiv cele care au iesit la iveala prin înregistrarile radar date recent publicitatii, dublate cu dialogurile pilotilor care au vazut si cu ochiul liber aceste obiecte. Printre cei care au încercat sa demonteze acest mod de gandire se afla si ufologul belgian André Skondras. Într-o scrisoare, adresata specialistului SETI Seth Shostak, el raspunde, punct cu punct, modului în care acesta încearca sa combata existenta fenomenului OZN. Argumentele prezentate raman valabile si pentru alti sceptici, deci cred ca sunt interesante si pentru cititorii acestei pagini. Scrisoarea fiind însa foarte lunga, voi rezuma în continuare doar principalele idei expuse.

 Skondras critica, de la bun început, aderarea scepticilor la maxima dogmatica, nestiintifica: „OZN-urile nu pot exista, prin urmare, nici ele, nici dovezile asociate nu exista”. O atitudine rusinoasa pentru cineva care se pretinde om de stiinta.

 În ideea ca la mijloc este si o neîntelegere privind terminologia, Skondras îsi propune sa disece cativa termeni folositi de sceptici, precum: „OZN”, „credincios”, „dovezi”. „stiinta” si „dezvaluire”, ca si raportul dintre acestia.

Stimuli vizuali

 Se pare ca toata lumea stie ce este „OZN” sau „obiect zburator neidentificat” ori „fenomen aerian neidentificat” (FAN). Totusi Skondras revine asupra definitiei lor. Dr. Richard F. Haines, psiholog al perceptiei, un om de stiinta pensionat din NASA, iar ulterior coordonator stiintific al Centrului national de raportare a aviatiei asupra fenomenelor anormale (NARCAP), spune ca definitia folosita de NARCAP, pentru OZN sau FAN este „un stimul vizual care provoaca un raport de observare al unui obiect sau al unei lumini, vazute pe cer, daca înfatisarea sau dinamica zborului acestuia raman neidentificate si dupa examinarea tuturor dovezilor disponibile, de catre persoane care sunt capabile din punct de vedere tehnic sa realizeze atat o identificare tehnica, dar si eventual una de bun simt”. Deci niciun raport de observare nu ar trebui sa devina „OZN” pana cand nu a fost examinat de un personal competent din punct de vedere stiintific. Asadar, OZN nu este, pur si simplu, orice observatie pe care un martor spune ca nu o poate identifica.

 La aceasta definitie, fizicianul nuclear pensionar, ufologul Stanton Friedman, mai adauga un criteriu: „si a carui aparenta si comportament de zbor indica faptul ca nu a fost facut pe Pamant”, deci convingerea – din nou a unor specialisti – ca „noi, pamantenii, nu putem construi lucruri care arata si actioneaza în acest fel. Ca daca am putea, am construi imediat, din cauza aplicatiilor militare ale unor astfel de nave.”

 Skondras mai evoca si declaratia facuta în fata Congresului SUA, în 1968, de fizicianul atmosferei Prof. James E. McDonald, în care el considera ca cea mai probabila ipoteza este ca OZN-urile sunt dispozitive extraterestre de supraveghere iar „daca OZN-urile nu sunt de origine extraterestra, atunci banuiesc ca ele se vor dovedi a fi ceva mult mai bizar, probabil ceva de un interes stiintific înca si mai mare decat dispozitivele extraterestre.”

 Scepticii folosesc adesea, în sens peiorativ, termenul de „credincios OZN”. Skondras si-a propus deci sa limpezeasca si termenul de „credinta”. Dictionarul îl defineste ca „acceptarea ca ceva exista sau este adevarat, mai ales ceva fara dovezi” s.a.m.d. În lumea OZN-urilor, exista în esenta – spune Skondras – trei tipuri de structuri de credinta: Doua dintre ele sunt situate în zonele exterioare ale ufologiei. Prima, deliranta, considera orice observatie drept o nava spatiala extraterestra. Alta, a „negationistilor”, crede / este convinsa (doar pe baza unor teorii) ca subiectul OZN este o prostie. Între cele doua se gaseste grupul celor care cred, dar numai pe baza unor dovezi solide prezentate.

 Cele doua grupuri extreme de credinta – spune Skondras – sunt formate din indivizi care trag concluzii pe baza iluziei si a irationalitatii. Ele au în comun faptul ca din ecuatia lor (religioasa) lipsesc datele sau dovezile relevante. Al treilea grup, de mijloc, se bazeaza pe date si dovezi relevante, care-i fac sa înteleaga ca nu fiecare raport de observare este „extraterestru”, dar nici toate doar o suma de prostii.

 Cele de mai sus conduc la urmatoarea întrebare – ce anume pot fi numite, cu adevarat, „dovezi”? Dictionarele definesc dovezile drept „corpul de fapte sau informatii care indica daca o credinta sau o propozitie este adevarata sau valabila.” Deci dovezile sunt niste „fapte sau informatii”. Pentru OZN-uri – spune Skondras – exista o cantitate imensa de fapte sau informatii disponibile care atesta realitatea fenomenului. Aceste dovezi vin sub toate formele: prin masuratori ale unor senzori sau instrumente electronice, dovezi fizice si fiziologice, dovezi fotografice, dovezi oficiale de documentare ori literatura stiintifica, precum si relatari ale unor martori oculari de înalta calitate.

 Poate nu toate dovezile au aceeasi pondere stiintifica, dar Skondras e de parere ca este pur si simplu gresit sa renuntam complet la acele dovezi care implica elementul uman si pe care stiinta, în sensul cel mai strict, nu le accepta. Aptitudinile observationale relativ bune ale oamenilor, spre deosebire de abilitatile lor slabe de interpretare, permit evaluatorilor stiintifici competenti sa stabileasca daca a fost sau nu vorba de un OZN. Scepticilor – spune Skondras – le place sa se concentreze doar asupra cazurilor cu date incorecte, pe care apoi sa-si bazeze opiniile irationale.

 Exista un numar foarte mare de martori, din toate categoriile sociale si din întreaga lume (inclusiv pilotii militari care sunt observatori instruiti, ca si fizicieni, oameni de stiinta de înalta calitate etc.), ceea ce este o dovada ca nu toti se însala, delireaza sau fac farse. Acelasi rationament realist se aplica si probelor fotografice.

 Luis Elizondo, cel care a condus proiectul din Pentagon, declara într-un interviu radio: „Cred ca atunci cand vine vorba de OZN-uri, ne aflam în epoca dovezilor. Am ajuns la o multime de martori credibili si, din perspectiva mea, cred ca faptul cel mai important, în acest moment, este ca observatiile sunt clare, chiar daca originea lor nu este.” O observatie similara a facut si colonelul Dr. John B. Alexander, în prefata cartii sale „OZN-uri, mituri, conspiratii si realitati”, din 2011: „OZN-urile sunt reale! Fara dubii, ele sunt obiecte fizice, de origine necunoscuta, care tranziteaza Universul nostru. Dovezile care sustin aceste afirmatii sunt pur si simplu coplesitoare. Aceste dovezi includ atat datele brute colectate prin intermediul senzorilor multispectrali, cat si relatarile unor martori oculari de înalta calitate care nu raporteaza nici fapte înselatoare, nici nu delireaza. Dar sa nu mai vorbim de problema originii (OZN-urilor); este o alta problema. Nu exista solutii simple care sa se potriveasca tuturor faptelor”.

Studii sistematice

 Termenul care urmeaza în mod firesc este cel de „stiinta”. Dictionarele spun ca ea este „activitatea intelectuala si practica incluzand studiul sistematic al structurii si comportamentului lumii fizice si naturale prin observare si experimentare”. O alta definitie este: „un corp organizat sistematic de cunoastere, pe un anumit subiect.”

 OZN-urile au fost deja studiate sistematic, în mod privat si oficial, de peste 70 de ani. În acest rastimp s-au produs o multime de rapoarte de cercetare secrete sau nu. Între ele sunt si rapoartele tehnice ale studiului OZN al Pentagonului dezvaluit anul trecut. Dupa cum a declarat fostul senator Harry Reid, acestea au angajat „la varf, 41 de oameni de stiinta scriind rapoarte si analizand date care veneau de la armata”. Luis Elizondo spunea: „Am avut posesori de doctorat, am avut oameni de contrainformatii, am avut ofiteri de informatii instruiti, ofiteri de cazuri umane – o gama completa de talente.” Dar si la nivel mondial, s-au adunat cantitati coplesitoare de date despre aceste obiecte, care au o structura definita, un comportament aparent inteligent si care se manifesta în lumea fizica si naturala de multi ani, ceea ce a permis desfasurarea unei activitati intelectuale si practice asupra lor – adica stiinta!

 Deci pentru OZN-uri exista dovezi clare, spre deosebire de dovezile directe evident zero, pe care echipa SETI le are pentru existenta unor civilizatii extraterestre care transmit prin radio. Cu toate acestea, SETI ajunge sa speculeze si sa faca deductii pe aceste zero dovezi directe, dar ufologii nu au voie sa faca acelasi lucru, pe baza unor dovezi convingatoare. În mod clar e o ideologie cu dublu standard!

 Cat despre „dezvaluiri”, chiar daca ele nu sunt complete, numai cazurile din Blue Book, publicate în 1976, contin 130.000 de pagini. Dar nu numai SUA au dezvaluit dosare OZN, ci si o serie de alte tari din întreaga lume, cum ar fi Marea Britanie (peste 50.000 de pagini), Rusia, Brazilia, Argentina si Canada, pentru a numi doar cateva. Din pacate unii se fac ca nu le vad.

DAN D. FARCAS