Trei videoclipuri oficiale OZN

vineri, 21 septembrie 2018

Odata cu articolul din The New York Times din 16 decembrie 2017, care a dezvaluit existenta programului OZN al Pentagonului, Academia de Arte si Stiinte „To The Stars” (AAS/TTS) a facut publice, in primul rand prin contributia lui Luis Elizondo, fostul sef al programului, trei fragmente din inregistrari facute cu radarele militare care urmareau OZN-uri.

 Primul dintre cele trei filme, care a trecut prin procesul oficial de declasificare si a fost aprobat pentru publicare a fost numit „GIMBAL”. Acest fapt, singur, are deja o importanta istorica, dar si ceea ce ofera cele 34 de secunde de videoclip este cu totul remarcabil. In el se observa mai multe detalii cheie, care ne pot apropia de intelegerea evenimentului inregistrat: observarea atat in spectrul optic, cat si in cel infrarosu, lipsa unor suprafete portante pentru zbor, lipsa unui sistem vizibil de propulsie, capacitati de zbor care depasesc tot ce e cunoscut pe Pamant, ca si un posibil camp energetic sau de rezonanta de natura necunoscuta, inconjurand obiectul. Numele de „GIMBAL” pare a fi legat de manevrabilitatea neobisnuita a obiectului neidentificat. In paralel cu ima-ginea unui OZN oval, prins pe radar, se aud si vocile uluite ale pilotilor. Locul si data incidentului, ca si identitatea pilotilor, nu au fost divulgate.

Filme controversate

 Al doilea dintre cele trei clipuri militare, declasificate si aprobate pentru publicare, a fost numit „FLIR1”. Imaginea radar a fost inregistrata de pe un avion US Navy F/A-18 Super Hornet, prezent la incidentul Nimitz din 2004 in largul coastei din San Diego. Senzorul, un dispozitiv Raytheon AN/ASQ-228 pentru directionarea avansata in miscare in infrarosu (ATFLIR), are doua moduri de lucru: in infrarosu si in gama vizuala la mijlocul spectrului. Are o rezolutie inalta si poate localiza si urmari tinte la distante care depasesc 40 de mile marine. Imaginea din film este aceea care fusese afisata in carlinga pentru pilot si pentru operatorul sistemului de armament. Se vede ca obiectul, oval, este capturat si recapturat de radar, dar la un moment dat accelereaza cu o viteza extraordinara, pe care dispozitivele nu o mai pot controla, si dispare. Imaginile sunt sincronizate cu discutiile pilotilor: „Asta e o drona, frate”. „Exista o flota intreaga de acestia, uita-te la AAS!”. „Dumnezeule!”. „Toti se indreapta impotriva vantului; iar vantul este de 120 de noduri de la vest. Uita-te la chestia aia, tipule!”. „Nu este ... Nu inteleg. Uita-te la chestia aia!”. „Se roteste.”

 Al treilea videoclip desecretizat, po-reclit „GO FAST”, surprinde blocarea pe radar a unui obiect neidentificat care zbura cu mare viteza, la altitudine joasa. Imaginile, in infrarosu, au fost capturate tot de pe un F/A-18 Super Hornet, folosind un senzor Rayleon AN/ASQ-228. Data, locul, ca si alte informatii, au fost inlaturate pe parcursul procesului de desecretizare, „efectuat de mai multe organisme guvernamentale”.

 In toate cele trei inregistrari, obiectul urmarit a ramas neidentificat, iar data, locul si alte informatii au fost eliminate de catre autoritatea care a realizat procesul de desecretizare.

 Videoclipurile GIMBAL, FLIR1 si GO FAST, ca si toate materialele oficiale pe care AAS/TTS le-a pus la dispozitia marelui public, au fost insotite de o documentatie esentiala privind lantul de custodie care confirma faptul ca imaginile sunt produse ale senzorilor militari americani, ca sunt autentice, in forma originala si nealterata, obtinute de la unul dintre cele mai avansate dispozitive de urmarire in uz, si nu generate de calculator sau fabricate altfel. Departamentul Apararii al SUA foloseste procedura lantului de custodie pentru a se asigura ca informatiile si materialele isi pastreaza integritatea, fara a dezvalui totusi surse si metode. Asigurarea acestei documentatii face ca inregistrarile mentionate, prin garantarea autenticitatii lor, sa primeasca o enorma semnificatie istorica, intrucat ele se disting astfel de orice alt film OZN existent in domeniul public si care ar putea fi alterat.

 Elizondo a mentionat ca inregistrarile facute publice sunt foarte scurte, deoarece autoritatea de clasificare a considerat ca altminteri ar fi fost dezvaluite date sensibile, cum ar fi cele de localizare, numele pilotilor, caracteristici ale armamentului, ori scopul misiunii.

 Aparent, aceste videoclipuri, care provin in mod cert din surse militare si care au fost recunoscute ca autentice inclusiv de purtatorul de cuvant al Pentagonului, ar fi trebuit sa constituie dovezi convingatoare ale existentei unor obiecte zburatoare neidentificate. Cu toate acestea, „scepticii” care au negat in permanenta existenta OZN-urilor au spus si de data aceasta ca probabil presupusele intalniri au fost rodul unor erori sau confuzii. Unul dintre cei mai cunoscuti si vocali sceptici – Joe Nickell – a remarcat, de pilda, ca pilotul David Fravor, implicat in cazul asociat videoclipului FLIR1 si care a vazut obiectul atat pe radar cat si cu ochiul liber, a declarat odata: „Stiu ce am vazut”, ca mai tarziu sa afirme: „nu am nicio idee ce anume am vazut”. In loc sa admita ca aceasta inseamna ca pilotul poate descrie exact obiectul pe care l-a vazut (si l-a asemanat cu o bomboana „tic tac”), ca si manevrele sale, dar nu poate spune ce anume este, intrucat acesta nu semana cu nicio aeronava cunoscuta, Nickell trage concluzia ca declaratiile pilotului denota o confuzie privitor la ce anume a vazut.

 Cat despre obiectul prins de radar, Nickell presupune ca trebuie sa fi fost un avion sau o drona. Chiar daca era prea departe pentru a fi vizibil, semnalul caldurii putea fi vazut in infrarosu. Sau poate a fost un test neanuntat, clasificat, cu o racheta, de pe un submarin al SUA, desi el insusi il citeaza pe Fravor care spusese ca: „Nu exista nicio modalitate in care vreo aeronava sau racheta de care stiu sa poata face manevrele pe care le-am vazut noi in acea zi”. Cat despre ceea ce se vede pe cele trei videoclipuri, Nickell afirma ca sunt „probabil un truc optic”, sau ceva produs „deoarece camera a atins limita capacitatii sale de panoramare”. In concluzie, Nickell priveste incidentele „nu ca pe o dovada a unei intalniri extraterestre, ci ca o comedie a erorilor care implica pilotii”.

Un obiect se joaca de-a soarecele si pisica

 O dovada a faptului ca lucrurile nu pot fi expediate atat de simplu este si un document obtinut, in primavara lui 2018, de grupul de presa I-Team din Las Vegas. Este un raport intern, de 13 pagini, din Pentagon, realizat in 2009, de militari pentru militari. In raport se arata ca, pe parcursul a doua saptamani, la sfarsitul anului 2004, un obiect necunoscut, de circa 14 metri lungime, in forma de bomboana „tic tac”, s-a jucat de-a pisica si soarecele cu Ma-rina militara din SUA, in largul coastei din California, manifestand proprietati imposibile pentru tehnologiile existente. Portavionul Nimitz si navele sale de asistenta, inclusiv USS Princeton, care posedau cele mai sofisticate sisteme de senzori din lume, AN/SPY, capabile sa urmareasca o minge de golf de la 100 de mile, au detectat in mod repetat semnale recurente ale acelui „tic tac”. La acestea s-au adaugat avionul E-2C Hawkeye Airborne Early Warning, precum si radarele si senzorii de bord de pe mai multe avioane de vanatoare F-18 care au fost ridicate si au interactionat cu „tic tac”, inclusiv vizual. Documentul din 2009 vine ca un raspuns decisiv la speculatiile „de fotoliu” pretinzand ca „tic tac” era un avion, un balon sau o pasare, o interpretare gresita a pilotilor sau o problema tehnica a aparaturii de observare.

 Si Dr. Harold E. Puthoff, director al Institutului de Studii Avansate din Austin si membru AAS/TTS a subliniat ca: vehiculele aerospatiale avansate observate sunt aeronave necunoscute, atat in inventarele SUA, cat si in cele ale unor natiunii straine. Caracteristicile lor sunt dificil de observat, dar ele prezinta performante aerodinamice atat de avansate, incat nu ne putem imagina cum reusesc sa le faca. Inregistrarile fiind facute in infrarosu, daca ar fi existat un fel oarecare de gaze de propulsie, fierbinte, acestea s-ar fi vazut, ceea ce nu s-a intamplat; totusi navele neidentificate au avut capacitatea avansata de a ramane plutind stationare, ca apoi sa decoleze ca din pusca.

 Dar ceea ce a fost mai important – spunea Puthoff – pentru prima data, dispunem de „o fuziune a datelor” intr-o observatie OZN. Nu e vorba doar de inregistrari video de la radare sofisticate, ci de faptul ca acestea „sunt in conexiune cu datele de la Sistemul de aparare antiracheta Aegis, de la multe alte platforme militare, ca si cu martori posedand expertiza... Capacitatea noastra de detectare a devenit atat de avansata incat dispare incapacitatea noastra de a vedea exact ce se intampla”.

DAN D. FARCAS