Din secretele investigarii fenomenului OZN

miercuri, 26 septembrie 2018

Una dintre personalitatile care au participat la „Programul de Identificare a Amenintarilor Aviatice Avansate” (Advanced Aviation Threat Identification Program – AATIP) al Pentagonului, destinat investigarii naturii OZN-urilor si a straniilor proprietati ale acestora, a fost astrofizicianul dr. Eric W. Davis. El a lucrat, intre 1996 si 2002, pe baza de contract, la proiectul Breakthrough Propulsion al NASA. Ulterior, Davis a participat la experimentele de la Institutul National de Stiinta a Descoperirii (National Institute of Discovery Science, NIDS), un loc cunoscut mai mult ca Skinwalker Ranch. Proprietatea a fost cumparata in 1995 de miliardarul imobiliar Robert Bigelow, cel care a infiintat, in 1999, Bigelow Aerospace. Aceeasi firma a fost si executantul proiectului AATIP intre 2008 si 2012.

 Dupa o expunere tinuta in 2010, Davis a fost intrebat daca studiul fenomenului OZN „a ghidat” abordarea si cercetarea „unor astfel de chestiuni speculative precum deplasarea warp si gaurile de vierme traversabile”. Fizicianul a raspuns: „In mod ascuns, da, dar pe fata, nu”, explicand ca: „OZN-urile nu au credibilitate la cercetatorii universitari”, intre altele deoarece factorii de decizie si agentiile de finantare „nu agreaza subiectul OZN-urilor”. In consecinta, unii cercetatori care doreau sa investigheze domeniul au fost nevoiti „sa o considere pe sub masa”.

Aspecte ale antigravitatiei

 OZN-urile – spunea el – prezinta aspecte ale antigravitatiei, posibil explicabile prin proprietatile energiei negative a vidului, care ar crea o forta de respingere permitand levitatia. Conform unui model al lui Hal Puthoff, „spatiul-timp este un vid polarizat de fluctuatii cu punct zero cuantic... Si, daca aplicati un camp pe acest mediu, fluctuatiile vor fi polarizate, creand un efect de indoire a continuumului spatiu-timp, similar cu deplasarea warp si cu gaurile de vierme” – a continuat Davis sa explice. La vremea respectiva, aceste afirmatii au fost deopotriva aplaudate si contestate, fara a putea transa disputa, intrucat este vorba despre modele matematice, valabile pe anumite zone ale realitatii, dar care pot produce surprize in situatii inedite.

 La sfarsitul mandatului lui Davis la NIDS, el si ufologul Jacques Vallée au analizat toate datele colectate de NIDS, precum si datele mai vechi acumulate pana in anii 70 si au produs o lucrare care a aparut in 2003. Au gasit modele care evidentiau diferite straturi ale fenomenului. Exista o componenta fizica (adancituri in pamant la locul aterizarii, materiale care cad din OZN-uri etc.). Exista o componenta antifizica (OZN-uri care au fost vazute trecand prin munte; Puthoff are „propria versiune superioara a teoriei relativitatii generale, care poate explica asta”). Exista, de asemenea, un efect de inversiune topologica, in cazul in care o nava ar putea fi de 3 metri diametru in exterior, dar de 12 metri latime odata ce ati urcat la bord (asa cum au raportat, in mai multe randuri, persoane rapite). Un alt strat il constituie efectele fiziologice si psihologice, asa cum se observa la victimele incidentelor din 1977, de pe insula braziliana Colares.

 Intre 2008 si 2012, Eric W. Davis a lucrat la firma Earth Tech si implicit la proiectul AATIP. In aceasta calitate el a fost invitat de faimosul jurnalist George Knapp, din Las Vegas, pe 24 iunie 2018, la o emisiune radio „Coast to Coast”. Cu acest prilej, Davis a expus detalii interesante din activitatea sa de analiza a fisierelor OZN, dar si despre cele mai recente evolutii care au urmat desecretizarii proiectului derulat de Pentagon, inclusiv despre incidentul OZN „tic-tac”, acum larg-mediatizat.

 Astrofizicianul a spus ca proiectele de la Bigelow Aerospace Advanced Space Studies (BAASS) si programul OZN recent dezvaluit al Pentagonului, au fost eforturi oneste si legitime pentru a determina daca proprietatile observate ale OZN-urilor ar putea fi utilizate sau imitate cu tehnologiile existente sau cu cele care se spera sa fie realizate in viitorul apropiat. De fapt, Davis a declarat ca el si altii au fost insarcinati sa stabileasca daca – in cel mult 50 de ani in viitor – industria pamanteana ar putea produce aeronave care sa posede caracteristicile observate ale OZN-urilor, despre care fizicianul a afirmat ca „nu par a fi facute pe Pamant de catre oameni”.

 El a reamintit ca, in acest scop, au fost selectate 38 de teme, intre care: materiale inteligente, metamateriale, antigravitatie, energia negativa a vidului, metode inovative de propulsie, cum ar fi fuziunea nucleara avansata (Puthoff a recrutat in acest scop colegi de la Lockheed Martin), deplasarea warp utilizand energie derivata din dimensiuni spatiale suplimentare, ori interfete om-masina in care pilotul trebuie sa foloseasca telepatia pentru a controla aeronava. Au existat si „aspecte medicale” (care nu au intrat in competenta lui). Davis a precizat ca misiunea a fost „extrapolarea acestor subiecte pana in anul 2050 pentru a vedea daca ne putem imagina ca stiinta si ingineria noastra pot ajunge pana atunci la pragul de performanta al OZN-urilor”. Aceasta a implicat o cautare in toate disciplinele relevante si producerea de lucrari pentru a explica stadiul tehnicii in fiecare dintre ele.

 Un segment al programului viza investigatii de teren OZN. Davis nu a facut parte din echipa care a intervievat pilotii Fortei Aeriene, dar stia ca au existat rapoarte despre nave in forma de triunghi, dreptunghi, sulita, ou etc. Terminologia „tic-tac” a fost folosita numai de pilotii marinei militare.

 De regula, pentru aparitiile care posedau proprietati exceptionale, in loc de nefericitul termen „OZN”, s-a folosit sistematic cel de „vehicul aerospatial avansat” (Advanced Airspace Vehicle – AAV). De pilda, cazul din 2004, cu acel „tic-tac” din preajma portavionului Nimitz, era, in mod cert, un OZN/AAV. „Avea o tehnologie mult prea avansata, se afla sub control inteligent, nu stim de unde provenea, nu stim cine o conducea. Iar armata trebuia sa ia o atitudine, deoarece obiectele neidentificate au interferat cu echipamentele militare desfasurate in larg.”

 Un alt OZN care era ca un „tic-tac” si poseda „o configuratie neobisnuita de lumini” a fost vazut si de un specialist pensionat de la Lockheed. Aceasta persoana cunostea toate tipurile de drone si alte aparate de zbor dezvoltate de SUA, Rusia, China, Iran, Coreea de Nord, de alti aliati, ori tari non-aliate, dar ceea ce a vazut a fost complet diferit de tot ce vazuse vreodata.

O mantie nemateriala

 In ceea ce priveste intalnirea cu „tic-tac”, pilotii se pare ca au mai vazut si „ceva” foarte mare si circular sub apa. Un alt aspect este ca radarul de blocare a armelor de pe avioanele F-18 este foarte diferit de radarele de pe navele din grupul care insotea portavionul. „Tic-tac” a reusit sa se faca invizibil in mod special fata de echipamentul de la bordul avionului. Davis nu-si amintea daca s-a raportat ca OZN-urile au disparut si atunci cand au fost observate cu ochiul liber, dar parea sa-si aminteasca faptul ca s-a teoretizat ca invizibilitatea s-ar fi datorat unei „mantii metamateriale”. Aeronavele neidentificate puteau deveni invizibile pe radar, dar nu si pe camerele termografice FLIR (Forward-looking infrared), deci in infrarosu, utilizate in mod obisnuit de aeronavele militare si civile.

 Deosebit de interesanta a fost declaratia lui Davis precum ca guvernul a avut si un program de recuperare a OZN-urilor prabusite. El ar fi durat pana in 1989, cand finantarea sa a fost oprita, in ciuda succesului in recuperarea unor resturi. AATIP ar fi trebuit sa reinceapa acest program, dar nu a primit finantarea necesara.

 Intrebat daca exista „ceva de analizat” in acel seif in care au ajuns resturile, Davis a raspuns: „Daca intentionati sa pariati pe Roswell, pariul este foarte bun”. Dar exista si Del Rio, Texas (1955). Celelalte cazuri nu pot fi puse in discutie, deoarece sunt inca clasificate, iar descoperirile nu au fost dezvaluite sau publicate.

 Artefactele recuperate au fost analizate, insa intelegerea noastra nu a fost suficient de avansata pentru a le intelege tehnologia ori destinatia. Acesta a fost motivul pentru care agentia responsabila a oprit proiectul. Dar acele fragmente sunt inca acolo. Daca AATIP ar fi avut acces la ele, baza de informatii a proiectului ar fi crescut exponential, accelerand capacitatea de a dezvolta cunostintele de care comanditarii proiectului aveau nevoie. Aceasta, deoarece armata americana nu poseda un OZN prabusit.

 Davis a mai precizat o data ca: „Totul este inca acolo... ar trebui sa convingem factorii de decizie ca merita redeschiderea; pentru aceasta ar trebui sa putem demonstra ca stiinta noastra actuala a avansat suficient pentru ca de data aceasta sa obtinem rezultate”.

DAN D. FARCAS