Si Eva a fost o Venus

marşi, 30 octombrie 2018

Un mare artist renascentist german, Lucas Cranach zis „Cel Batran”, ne propune pentru prima oara un armistitiu intre Biblie si mitologie. Nu vrem sa spunem ca maestrul ar fi fost primul care ar fi avut unele banuieli, dar Cranach a fost cel care a vizualizat prin operele sale cel putin o „coincidenta”. Priviti la Eva din compozitia „Adam si Eva” (1526) si comparati-o cu nudul din „Venus in peisaj” (1529). Cat de incurajator ar fi sa aflam ca femeia primordiala (conform Vechiului Testament si variantei lui de „Facere a Lumii”) din care ne tragem toti a fost o zeita care, rapusa de singuratate, si-a „donat” o coasta pentru a fi zamislit barbatul (chiar daca nu cel ideal)...

 Oricare ar fi fost intentiile maestrului german, nudurile sale feminine au un caracter aparte si sunt lesne de recunoscut, precum cele ale lui Rubens. Cei doi uriasi ai picturii universale, despartiti de o suta de ani de creatie, au viziuni complet diferite. Nudurile lui Cranach sunt ale unor tinere prea suple si prea delicate ca sa explodeze de maternitate, iar peste un secol, maestrul flamand le-a conferit formele generoase, nerealist de pline si carora astazi le-am spune „planturoase”. Iata diferenta dintre un pictor care si-ar putea plimba in brate modelul feminin, pe cand celalalt nici n-ar indrazni sa se lupte cu gravitatia... Nici Cranach, nici Rubens n-au tinut seama de normalitatea divina a nudurilor lui Tiziano, de exemplu.

 Lucas Cranach cel Batran (1472 -1553) a fost unul dintre maestrii germani care a avut „ghinionul” de a fi contemporan cu Albrecht Dürer si Hans Holbein cel Tanar, fapt care nu a permis operei sale sa straluceasca asa cum merita – mai ales in privinta gravurilor in lemn si cupru. A primit titlul de „pictor ducalis” din 1504, cand avea 32 de ani. Desi se afla in mare competitie cu Dürer pentru realizarea de piese de altar si decoratiuni interioare in imobile seculare, Cranach este desemnat pictor regal la Curtea Olandei. Mai mult, onoarea de care se bucura este augmentata de logo-ul care i s-a acordat: un sarpe inaripat alaturat initialelor sale, pe toate operele desavarsite in acea conjunctura.

 Prima infatisare a lui Venus nuda intr-o opera de mare valoare este doar una dintre ideile magistrale ale artistului german. Caci in „Judecata lui Paris” descoperim si celebrul grup al celor trei Gratii, preluat de mai multi renascentisti celebri si dus la „perfectiune”  datorita exceptionalei lucrari baroce a lui Rubens. Pe de alta parte, modul in care Cranach a figurat-o pe Venus contrasteaza cu celelalte nuduri cu teme mitologice ale sale. Femeile din „Nimfa odihnindu-se” si „Milostivenia” nu mai poarta un mesaj erotic atat de bine conturat precum Venus; trupul lor plapand parca nu s-a maturizat sau poate ca sugereaza femeia care traieste sub constrangeri religioase ferme. Oricum, pozitiile acestora reprezinta opere de pionierat pentru generatiile viitoare de maestri care au abordat nudul feminin in prim-plan.

PAUL IOAN