Teoria Relativitatii fara premiul Nobel

marşi, 30 octombrie 2018

Continuam prezentarea studiului publicat de fizicianul Conrad Ranzan privitor la motivul pentru care Einstein  nu a primit ravnitul Premiu Nobel pentru revolutionara lui Teorie a Relativitatii. In rezumatul articolului publicat in Physics Essays, Conrad Ranzan pomenea printre altele: „lipsa ingrijoratoare a mecanismelor cauzale pentru formularea fenomenelor, diferitele prejudecati si preocuparile comisiei de selectie a premiilor Nobel”. Iata argumentele in continuarea celor prezentate in numarul anterior al revistei noastre.

Generalizarea relativitatii

 Teoria Relativitatii a lui Albert  Einstein este o teorie geometrodinamica. „Geometric, deoarece, fara spatiu eteric, utilizeaza un spatiu matematic definit de patru coordonate. Dinamic, deoarece curbele sale matematice curg in functie de prezenta si miscarea particulelor si a corpurilor de masa. Si ce este curbura spatiala? Ei bine, aceasta este una dintre abstractiile lui Einstein. De fapt, este o abstractie in geometrie imprumutata de  la Georg Friedrich Riemann (1826-1866) si Nikolai Lobachevski (1792-1856).

 Teoria generala a relativitatii a aparut pentru prima data in 1915. Pentru ca se ocupa de acceleratia gravitationala se numeste o teorie a gravitatiei.

 Altii, inclusiv Lorentz, Poincaré si Le Sage, au incercat sa formuleze o teorie a gravitatiei. Toti au folosit un mediu numit eter. Ideea folosirii unui eter gravitational are o lunga traditie care se intoarce in zilele lui Isaac Newton insusi si chiar mai devreme catre René Descartes cu varfurile sale mari si mici de praf eteric care produc ceea ce numim efecte gravitationale”.

Einstein a folosit eterul gravitational?

 In 1920 Einstein a comparat „eterul sau gravitational” cu eterul lui Lorentz si a aratat clar ca eterul relativitatii generale nu are proprietati mecanice.

 Eterul teoriei generale a relativitatii este un mediu care este el insusi lipsit de toate calitatile mecanice si kinematice, dar ajuta la determinarea evenimentelor mecanice (si electromagnetice)... Eterul teoriei generale a relativitatii este rezultatul eterului lorentzian, prin relativizare.

 Ce intelege Einstein prin relativizare!?

 „Pentru Einstein, eterul nu are nici un scop; este pur si simplu ignorat si ar putea la fel de bine sa nu existe. Einstein matematicianul da eterului coordonate cu patru dimensiuni. Elimina mediul eteric si pastreaza coordonatele. Aceasta procedura se numeste relativizare”.

 Termenul simboliza o noua viziune pentru o noua epoca. Relativitatea generala a lui Einstein a fost inceputul erei universurilor matematice. Relativizarea cuatro-dimensionala a cosmosului a devenit o intreprindere serioasa. In 1916 si in 1917 Einstein a dezvoltat primul model al universului bazat pe noua sa teorie a gravitatiei. A fost un esec. Desi a fost conceput ca un univers static, s-a dovedit instabil. Cu toate acestea, teoria lui Einstein a determinat tendinta stiintei cosmologiei pentru restul secolului si dincolo, in secolul XXI. Aproape toate modelele teoretice ale universului dezvoltate incepand din secolul al XX-lea se bazeaza, intr-un fel sau altul, pe relativitatea generala. Einstein a continuat sa proiecteze si alte versiuni ale acesteia. In 1932 s-a aliat cu Willem de Sitter si a construit un univers in expansiune cunoscut sub numele de modelul Einstein-de Sitter. A devenit un standard pentru modele comparative ale Big-Bang-ului.

 Cu toate acestea, nici Einstein, nici oricine altcineva, nu a primit vreun premiu pentru o teorie relativizata a Universului. Cofondatorii teoriei Big-Bang-ului de nastere a universului, fizicianul rus George Gamow si doctorantul sau Ralph Alpher (studii  publicate in 1946 si, respectiv, 1948) nu au reusit niciodata sa o treaca pe lista premiilor Nobel.

 Nu a fost acordat niciun Premiu pentru ceea ce a fost numit „descoperirea expansiunii universului” si pe buna dreptate; caci in realitate nici o asemenea descoperire nu a fost facuta vreodata! Edwin Hubble (1889-1953), in numele caruia se face adesea revendicarea, nu a descoperit expansiunea universului – a descoperit o relatie intre virarea in rosu a galaxiilor vs distanta pentru galaxii indepartate. Cu cat distanta dintre galaxii este mai mare, cu atat lungimea de unda a luminii sale este mai lunga. A extrapola aceasta variatie intr-o dovada a expansiu-nii intregului univers este o speculatie pura.

 Cand se transforma timpul intr-o a patra dimensiune, asa cum a facut Einstein, se modeleaza un univers matematic imaginar, niciodata unul real. Teoria se plaseaza in afara domeniului fizicii si, in contextul Premiului Nobel, in afara domeniului concurentilor.

 Si mai este un aspect: Teoriile relativiste ale lui Einstein sunt opuse realitatii palpabile, fizice, fiind practic teorii matematice. Dar chiar si asa, ele formuleaza efectele, dar nu si cauza lor. Fizica inseamna cauza si efect. Einstein a formulat efectul, dar nu i-a gasit nici o cauza. Nici nu a cautat una. Si acum, iata argumentul de sah-mat pentru care teoriile relativitatii sunt contrare realitatii fizice: de vreme ce nu au o cauza, ele nu pot face distinctia intre efectele relativistice reale si cele aparente. Iar in realitate aceasta distinctie exista!

Incercari nereusite

 Eminentul fizician Max Planck, el insusi laureat Nobel in 1918, l-a nominalizat pe Einstein pentru premiul din 1919, pentru relativitate generala, dar in zadar. Cum s-ar explica aceasta rezistenta fata de „o teorie revolutionara”?

 Explicatia ar fi ca, „timp de mai multe decenii dupa 1922, comisia de selectie a exclus descoperirile si teoriile in astrofizica. Dar Einstein s-a confruntat cu o alta bariera: „Vechea prejudecata Nobel impotriva fizicii teoretice”. Mai mult, daca se considera ca teoriile relativitatii ale lui Einstein au fost, in cea mai mare parte, pur matematice, atunci el s-a confruntat cu o tripla prejudecata: astrofizica, fizica teoretica si matematica.

 Si cu toate acestea in privinta nominalizarii, n-a avut obstacole:  pana in 1922 Einstein a fost nominalizat de aproximativ cincizeci de ori pentru teoriile sale ale relativitatii.

 Istoricul stiintei Burton Feldman da si o alta explicatie. „Testamentul lui Alfred Nobel si Statutul Fundatiei Nobel mentioneaza doar „descoperiri” si „inventii”, dar cu siguranta nu „descoperiri revolutionare”. Cum ar putea orice organism care da premiu sa evalueze idei care incearca sa reinventeze regulile fizicii?”.

 Asadar, Einstein, un om care dupa 1915 si-a petrecut tot restul vietii, adica 40 de ani, incercand sa gaseasca acea cauza care lipsea. Interesante sunt cuvintele pe care i le-a scris lui Maurice Solovine, pe 28 martie 1949, cu ocazia celei de-a 70-a sale aniversari: „Va imaginati ca privesc in urma la munca mea de o viata cu calm si satisfactie. Dar eu o vad altfel. Nu exista nici un concept despre care sa fiu convins ca va rezista in timp, si nu sunt sigur ca sunt in general pe drumul cel bun”.

GEORGE CUSNARENCU