Dronele care ne spioneaza

marşi, 06 noiembrie 2018

Daca mergeti in China si vedeti in vazduh un stol de pasari, sunteti sfatuiti de unii „cunoscatori” sa evaluati bine ceea ce vedeti, fiindca s-ar putea sa aveti de-a face cu ceva greu de conceput. Mai exact, nici pasari, nici avioane, ci drone concepute sa spioneze populatia. Si pe vizitatori, desigur!

 Potrivit cotidianului South China Morning Post, operatiunea „Colombe” a fost pusa in practica pana acum in cinci provincii ale tarii. Tehnologia respectiva permite extinderea si mai mult a retelei de supraveghere, care, oricum, e foarte bine pusa la punct de uriasa putere asiatica.

 „Pasarile bionice” au fost concepute de cercetatori ai Universitatii Politehnice de Nord-Vest din provincial Shaanxi. Aceiasi cercetatori care deja lucreaza la un prototip de avion de lupta „disimulat” intr-un avion civil. Tehnologia respectiva se afla abia la debut, campul sau de actiune fiind deocamdata restrans, dar ofera avantaje unice pentru satisfaceea necesarului de drone al sectoarelor militare si civile.

  „Porumbitele” robotizate sunt echipate cu GPS, cu o camera video hi-fi si cu un sistem de comanda racordat la mai multi sateliti ce permit pilotarea de la distanta. Interesant este si ca falsele pasari sunt realizate astfel incat par mai reale decat... cele reale, batand gratios din aripi gratie unui mic motor electric, incat reusesc sa pacaleasca chiar si animalele de la sol.

 Sa amintim ca in luna aprilie, un barbat cautat de politie a fost reperat in mijlocul unei multimi de peste 60.000 de oameni, datorita camerelor de securitate!

ADRIAN-NICOLAE POPESCU