Sarpele-cu-pene, Dumnezeul precolumbienilor

Vom vorbi despre figura majora a panteonului precolumbian – zeul-sarpe Quetzalcoatl – venerat deopotriva de mayasi, tolteci, azteci, olmeci din primul mileniu inainte de Hristos.

 Credinta in renasterea Sarpelui-cu-pene se refera la un barbat cu fata „deschisa la culoare” (un om alb, asadar, diferit de populatiile sud-americane si de nativii nord-americani), cu barba, care intr-un fel marca sfarsitul civilizatiei aztece in secolul al XVI-lea. A fost, probabil, perioada cea mai intunecata din istoria acestui continent, ale carui populatii se constituisera unele in imperii uluitor de avansate, de infloritoare, altele conservand in mod oarecum primitiv, insa intr-un ermetism imposibil de decriptat, impenetrabil, valori inestimabile ale mintii si spiritului uman al acelor vremuri. Iar acea bezna devastatoare, aducatoare de moarte, teroare si distrugeri ireversibile, a venit tocmai dinspre Rasaritul european ce se considera elita omenirii, indreptatita sa cucereasca planeta cu orice pret, sa-i fure bogatiile fara a da socoteala cuiva, sa inrobeasca semenii cu alta culoare a pielii, sa le distruga acestora pana si zeii ori sprijinul multimilenar primit de la Natura si Cosmos.

 Prima data cand corabiile omului alb au aparut la orizontul coastelor a ceea ce avea sa fie numit Noua Spanie, capitanii vaselor imparatului aztec Moctezuma au alergat sa vada despre ce era vorba. Se spune ca la vederea spaniolilor – albi barbosi si semeti – ei si-au plecat capetele in semn de adorare: credeau ca, intr-adevar, mult-asteptatul lor zeu Quetzalcoatl se intorsese la ei. O eroare capitala, ce avea sa insemne pieirea lor si a celorlalte populatii bastinase ale continentului sud-american.

Anul trestiei: sfarsitul

 Confundarea conducatorului spaniol al conchistadorilor, Hernando Cortez, cu zeul-sarpe tinea de fapt de o profetie. Quetzalcoatl (nume provenind din limba nahuatl prin alaturarea cuvintelor quetzalli – „pana verde” si coatl – „sarpe”), divinitatea suprema disparuta de veacuri, promisese sa se intoarca printre ai sai sub infatisarea unui barbat alb, cu barba, intr-un an „trestie” al calendarului aztec. Si, printr-o stranie coincidenta (?) anul 1519, cand Cortez, acoperit de armura din cap pana-n picioare, si sangerosii sai razboinici au invadat valea Mexicului de astazi, s-a aflat sub semnul trestiei. Un amanunt pe care spaniolii l-au exploatat din plin in campaniile lor de cucerire si de pradare a fabuloaselor comori gasite aici.

 Natura polimorfa a zeului aztec se pare ca a contribuit si ea la fatala confuzie. Venerat, incepand cu civilizatia olmeca (1200-500 i.Hr.) si de celelalte populatii din centrul Mexicului, precum si de mayasii din Yucatan, el a insumat aspecte dintre cele mai complexe. In vremuri imemoriale, sub forma unui sarpe, se numara printre divinitatile agrare, deci garante ale fertilitatii pamantului, adoptate de comunitatile sedentare din aceasta regiune.

 In schimb, nomazii din nord il venerau sub „identitatea” planetei Venus – busola naturala a populatiilor migratoare. Totodata, la alte populatii el reprezenta incarnarea vantului. In numarul urmator vom cunoaste si alte aspecte uluitoare ale personalitatii acestei colosale divinitati.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU