Structuri militare care au investigat observatiile OZN

miercuri, 19 decembrie 2018

Dupa inchiderea proiectului Blue Book, in 1969, departamentului apararii al SUA a afirmat, ori de cate ori era solicitat, ca nu este interesat, in niciun fel, de fenomenul OZN. Am prezentat, in articolul de saptamana trecuta, faptul ca ufologul Paul Dean, intr-o postare din august 2018, a adus mai multe dovezi ca aceasta afirmatie era mincinoasa, intrucat armata americana a mentinut permanent canale de raportare formale pentru observatiile OZN, precum si proceduri de investigare ale acestora.

 Asa cum aratam in articolul anterior, au existat si exceptii, cand, la insistentele unor ufologi, oficialitatile au admis acest fapt. Un astfel de exemplu a fost si corespondenta, inceputa in mai 1970, cand cercetatorul George Earley a trimis o scrisoare catre sediul central al fortelor aeriene americane (US Air Force – USAF), intreband care entitate militara ar fi „responsabila” pentru observatiile OZN dupa inchiderea proiectului Blue Book. In raspunsul primit, colonelul William T. Coleman, seful serviciului de informare publica al Oficiului Secretarului Fortelor Aeriene (OSAF), scrie, intre altele: „Comandamentul de Aparare Aerospatiala (Aerospace Defence Command – ADC) este responsabil pentru fenomenele aeriene necunoscute raportate in orice mod, iar modalitatile de prelucrare a rapoartelor urmeaza prevederile legii comune Armata – Nave – Forte Aeriene, JANAP 146”. Scrisoarea colonelului Coleman, nu mentioneaza nimic despre investigarea evenimentelor OZN raportate. Ultimul lucru pe care USAF l-ar fi dorit in 1970 era un alt deceniu de dezbatere publica privind fenomenul OZN sau de acuzatii privind musamalizarea acestuia.

Informatii distruse

 Un alt caz evocat de Paul Dean pentru a ilustra pozitia armatei americane privind raportarile OZN, dupa inchiderea proiectului Blue Book, este corespondenta, de la inceputul anului 1977, purtata de cercetatorul din Boston, Barry Greenwood. El a intrebat, de mai multe ori, organismele USAF cine anume in Departamentul Apararii se ocupa de observatiile OZN, dupa incheierea proiectului Blue Book. Dupa ce, la fel ca multi altii, a primit raspunsul negativ standard, Greenwood a scris congresmanului de Massachusetts, Edward Markey, pentru a vedea daca ar putea obtine, pe aceasta cale, mai multe informatii. La 20 aprilie 1977, locotenent colonelul John Farr, care lucra la divizia de cercetare a Congresului american, a trimis raspunsul sau lui Markey. Acesta afirma, intre altele: „In ceea ce priveste dorinta d-lui Greenwood privind raportarea observatiilor actuale OZN, publicatia comuna Army – Navy – Air Force (JANAP 146) cere sa fie raportata prin radio orice observatie pe care pilotul o considera o amenintare la adresa sigurantei nationale. Indrumarile din aceasta directiva ar putea include si rapoarte despre OZN-uri. Cu toate acestea, daca s-ar fi facut astfel de rapoarte, acestea ar fi tranzitorii prin natura lor, fara o inregistrare permanenta sau pastrarea fisierului.” Aceasta din urma declaratie se potriveste intr-o oarecare masura cu cea obtinuta si de alti cercetatori. De exemplu, Armen Victorian, un ufolog britanic, a fost informat, de catre Directia de Afaceri Publice a NORAD, ca rapoartele erau distruse in mod curent dupa sase luni.

 „JANAP-146”, in vigoare in anii 1970, dar inlocuita intre timp, continea o serie de „instructiuni de comunicare pentru raportarea observatiilor cu informatii vitale” (CIRVIS). Promulgata de sefii reuniti ai statelor majore (JCS) si aplicabila tuturor ramurilor armatei americane, CIRVIS enumera, printre observatiile care sa fie raportate, si „obiectele zburatoare neidentificate” sau „OZN-urile”. Alte observatii raportabile includeau „rachete”, „aeronave neidentificate” si „formatiuni de aeronave”. Rapoartele trebuiau sa fie transmise electronic, prin intermediul celor mai apropiate instalatii de aparare aeriana, catre comandantul sef al Comandamentului Apararii Aerospatiale din America de Nord (CINC-NORAD).

 Dar, pe langa JANAP-146 cu CIRVIS – spune Dean – au existat si numeroase alte canale pe care personalul militar le-a avut la dispozitie pentru raportarea OZN-urilor. Oricum, la sfarsitul anului 1995, JANAP-146 a fost scos din uz, iar instructiunile CIRVIS au fost plasate intr-o serie evolutiva de noi doctrine, care a inceput cu „Manualul Fortelor Aeriene 10-206 de raportare operationala” (AFM 10-206). In aceste documente, OZN-urile erau inca mentionate, ca obiecte raportabile CIRVIS, chiar si in anii 2000 si 2010. In septembrie 2011, ele au disparut, dar au reaparut in alte documente.

 O alta sursa de rapoarte OZN au fost vasele comerciale americane si canadiene. Inca de la inceputul anilor 1950, sefii reuniti de state majore americani (JCS) si fortele armate canadiene (CAF) au emis o serie de instructiuni numite „Merchant Ship Intelligence” (MERINT). Aproape identic cu procedurile CIRVIS, MERINT cerea ca „obiectele zburatoare neidentificate” sa fie raportate rapid, printr-un canal specific. Un raport MERINT trebuia sa includa o descriere a observatiei, inclusiv forma, marimea, culoarea, detalii, sunetele asociate, directia de deplasare si durata vizionarii. Aceste rapoarte se inaintau catre comandantul sef al Comandamentului de aparare aeriana nord-americana (CINC-NORAD), dar si comandantul US Navy (CNO-USN), comandantul marinei canadiene, comandantul maritim si directorul Centrului de Supraveghere Navala a Oceanului, (D-NOSIC) al USN. S-au emis si unele versiuni regionale sau de comanda ale MERINT. De exemplu, comandantul serviciului de transport maritim militar pentru Orientul Indepartat, din San Francisco, a emis instructiuni MERINT pentru toata regiunea Asia-Pacific. Dean se intreba cat de multe rapoarte de observare ale OZN-urilor au fost generate pe aceste cai si cate dintre acestea au fost cercetate?

 Reamintesc ca, la inchiderea proiectului Blue Book, in 1969, generalul Carrol H. Bolender, declara, intr-un document ramas mult timp secret, ca „rapoartele obiectelor zburatoare neidentificate care ar putea afecta securitatea nationala sunt facute in conformitate cu JANAP 146 sau Manualul Fortelor Aeriene 55-11 si nu fac parte din sistemul Blue Book”, continuand asadar sa fie urmarite. Pentru acest tip de observatii, se intocmea un „Raport operational (3) de Incident/Eveniment Serios” al armatei americane (OPREP-3). Aceste rapoarte de urgenta, la nivel inalt, au fost folosite, incepand cu sfarsitul anilor 1960, de catre comandantii de baze, comandantii de unitati si alti ofiteri superiori, pentru a alerta Centrul de Comanda Militara (NMCC), secretariatul sefilor statelor majore reunite (SJCS), Agentia de informatii a Apararii (DIA), Agentia Centrala de investigatii (CIA), Casa Alba si orice comanda majora aplicabila (MAJCOM), in privinta unui incident sau eveniment care se dezvolta rapid, care poate afecta securitatea nationala sau poate deveni sursa unei atentii nedorite.

Rapoarte despre incidente grave

 Iata deci ca armata americana nu doar ca nu renuntase la a urmari OZN-urile dupa 1969, dar canalele in acest scop erau multiple: rapoartele CIRVIS, rapoartele MERINT, rapoartele OPREP-3, rapoartele de incidente grave. Alte canale utilizate pentru raportarea OZN, descoperite de Dean, includ „rapoartele zilnice punctuale de spionaj” (DSINTREP), care erau depuse in regim de urgenta la sediile Fortelor Aeriene si „rapoartele de unitati” (UNITREP), care erau transmise de navele pazei de coasta din SUA. In plus, Comandamentul Apararii Aerospatiale Nord-Americane (NORAD) are numeroase instructiuni si directive de comanda care mentioneaza in mod specific „obiecte de zbor neidentificate”, sau „OZN-uri”.

 Pentru urmarirea si evaluarea preliminara a cazurilor de OZN, Dean mai specifica si implicarea Serviciului de Informatii al Fortelor Aeriene (AFIS), in particular a asistentului sef pentru informatii a statului major USAF, din sectia stiintifica si tehnica (ACS/I), extrem de clasificata. Iar Dean ne asigura ca toate aceste canale (si nu le-am reprodus pe toate cele din articolul sau) reprezinta doar varful aisbergului.

 Asadar, armata americana a ramas, tot timpul, extrem de interesata de subiectul OZN, dupa incheierea proiectului Blue Book. Dovezile in acest sens nu inceteaza sa se inmulteasca, pe masura ce ufologi perseverenti izbutesc sa determine desecretizarea a tot mai multe documente in acest sens. Asa cum observa Paul Dean, istoricul complet al secretului guvernamental privind fenomenul OZN este probabil mult mai bogat decat oricine s-ar fi gandit initial.

DAN D. FARCAS