Durerea din ceafa

marşi, 15 ianuarie 2019

Este vorba despre durerea de cervicala care ne intepeneste la modul cel mai concret, deseori facandu-ne si sa petrecem nopti albe din cauza durerii.

Torticolisul, dintii si calculatorul

 Cele trei elemente mentionate mai sus au un numitor comun regasit in durerile cervicale – durerile resimtite la nivelul gatului, care pot fi produse de o anumita activitate, de un traumatism cervical sau de alta afectiune. Ele pot aparea pe toata zona cervicala, de multe ori insa se situeaza in zona cervicala superioara. Alteori, sunt generate de legatura dintre gat si torace: pacientul adopta o pozitie mai speciala, cum ar fi capul intors pe o parte. Este asa-zisul „torticolis”, contractura unor grupe musculare specifice.

 Durerea cervicala poate fi provocata si de efectuarea unor anumite activitati, de o stare de tensiune si pozitie monotona prelungita in procesul muncii. Cel mai frecvent dezvolta aceasta problema persoanele care lucreaza mult la calculator, stau multe ore la birou in pozitie monotona prelungita, motiv pentru care se recomanda ca, din ora-n ora, sa faca cateva mobilizari la nivelul coloanei cervicale: aplecarea capului in fata, in spate, in lateral si rotatii de 4, 5, 6 ori, care au un rol foarte important. Dar unele din cauze ale acestor dureri nu sunt neaparat locale si tin numai de modificarile degenerative. Pot fi dureri legate de ce se intampla in organismul nostru, de la aparent banala infectie a cailor respiratorii superioare, pana la tulburarile de vedere (pete, „muste” zburatoare), senzatia de vertij, ameteala, zgomote in urechi, chiar si o infectie la extremitatea sirului dentar poate sa iradieze o durere asupra coloanei cervicale, mai ales la persoanele varstnice. Cand durerea cervicala iradiaza in cutia craniana, poate sa fie un puseu hipertensiv care, neglijat, se poate dezvolta ca un accident vascular cerebral (AVC).

Actiune blanda, dar ferma

 Ce trebuie facut cand apar asemenea dureri? In primul rand, identificarea cauzei, pentru a stabili si solutia cea mai buna. Exista situatii cand e nevoie numai de un analgezic, in altele, de asocierea dintre un antiinflamator si un analgezic sau cazuri in care pacientul trebuie sa fie evaluat in detaliu, in special cand starea lui generala este proasta: oboseste, transpira, este depresiv, somnul se modifica, nu mai are pofta de mancare. Daca durerea se asociaza cu scaderea sensibilitatii in zona membrului superior, cand constatam ca forta cu care executam diferitele activitati scade sau nu putem sa realizam acele actiuni si ne scapa obiecte din maini, deja este un moment de alerta maxima si se impune o evaluare neurochirurgicala complexa; prin urmare, e vorba despre o hernie cervicala care impune operatia.

 Inainte de toate, preventia inseamna educatie, corpul trebuie antrenat, adica programul de solicitare fizica sa faca parte din programul de zi cu zi. Sa ne amintim cateva lucruri comune: pisica ori cainele, cand se trezesc, isi intind o labuta, apoi cealalta labuta, isi intind coloana vertebrala. Altfel formulat, daca vom desfasura dimineata 5 pana la 15 minute de miscare, de mobilizare a articulatiilor si a grupelor musculare, plecand de la exercitii extrem de usoare care sa ne dezmorteasca articulatiile si sa ne stimuleze circulatia, cu siguranta ne vom simti bine. De asemenea, ajuta foarte mult si inotul. Apa este mediul in care ne-am dezvoltat si pe care ar trebui sa-l promovam in programe, macar o data pe saptamana. Cat despre programul de lucru cotidian, trebuie sa incercam sa-l secventializam. Dupa o ora de lucru in pozitie monotona prelungita, facem cateva miscari cu capul, mobilizam coloana prin miscari de redresare si facem cativa pasi in jurul biroului.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU