Fotbalul si arheologia

miercuri, 13 martie 2019

Pare o asociere cel putin ciudata, insa nu este deloc asa. Jocurile cu mingea si ideea de echipa care evolueaza pe un teren special, in fata unor spectatori nu au fost inventate de europeni, ci in cu totul alte parti ale lumii, cu milenii in urma. Iar acest lucru il sustin cu dovezi incontestabile arheologii.

„Echipele” Antichitatii

 De departe, fotbalul este cel mai popular sport de pe planeta. Un singur argument: Cupa Mondiala de anul trecut a fost urmarita de peste 265 de milioane de oameni. Inceputurile acestui sport se considera ca s-ar plasa in China Antica, in sec. al III-lea i.Hr., insa jocul propriu-zis si regulile sale au fost inventate abia in sec. al XIX-lea, in Anglia.
 Totodata, este sigur ca „stramosul” majoritatii actualelor sporturi cu mingea se practica de catre populatiile Americilor si, mai exact ideea de echipa ar fi aparut in America Centrala. In vasta regiune istorica dintre Mexic si Costa Rica, civilizatiile au prosperat considerabil inainte de invaziile europenilor, iar la unele populatii se practica un joc cu o bila masiva confectionata din rasina unui arbore.

 Nu se stie exact cine anume l-a inventat, insa ocupa un loc semnificativ in special la populatiile din zona Teotihuanaco, la azteci si mayasi, cu circa 3.000 de ani in urma. Numele sau varia – ullamaliztli in azteca, pok-ta-pok sau pitz in maya –, la fel si regulile, care includeau miscari menite sa pastreze mingea lovind-o cu diferite parti ale corpului sau utilizand o racheta (asemanatoare celor de tenis de camp) ori bastoane, ca la baseball, hochei sau polo (calare, nu polo pe apa).

O minge cu greutate

 Extinzand ideea, remarcam si ca aceste civilizatii stravechi au perfectionat procesul de fabricare a bilelor de cauciuc cu mii de ani inainte de cauciucul modern, material important pentru mingea fotbalistilor. Cercetatorii spun ca, foarte posibil, la vremea respectiva se realizau mii de mingi de cauciuc. Pe de alta parte, un detaliu este mai mult decat frapant: desi erau scobite in interior, bilele respective cantareau pana la 7,25 kg fiecare! De altfel, mingiile par sa fi fost omniprezente in culturile care le-au valorizat, iar multe dintre ele inca sunt prezente in arhivele arheologice.

 Una dintre dovezile majore privind existenta jocului cu mingea in America Centrala o constituie scoaterea la lumina de catre arheologi a peste 1.300 de terenuri de piatra destinate acestuia, fiecare avand si numeroase locuri pentru spectatori. Vorbind despre dovezile de necontestat, trebuie mentionate si marturiile scrise datand din perioada coloniala. In acest sens se citeaza cu prioritate insemnarile preotului dominican Diego Durán, care a fost el insusi martor ocular al vietii aztecilor si ale carui relatari cuprind si o descriere a jocului cu mingea, asa cum era el practicat in anul 1585.

*  *  *

 Cele prezentate mai sus au un caracter preponderent informativ si pe alocuri chiar anecdotic, ceea ce nu se afla in dezacord cu ideea de joc si de sport. Dincolo de aceste amanunte insa cercetatorii au descoperit si o latura absolut sinistra a activitatilor respective, pe care astazi incercam sa le plasam permanent sub deviza „Fair-play, please!”; despre ce anume este vorba, vom vedea saptamana viitoare.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU