Matthäus Hetzenauer, „arma letala” a lui Hitler

miercuri, 13 martie 2019

Desi filmele realizate dupa Al Doilea Razboi Mondial au glorificat in special eroii armatelor Aliate, o atentie speciala fiind acordata acelor „lupi singuratici” care au fost lunetistii, nici armata germana nu a fost lipsita de asemenea „asi” ai luptelor. Unul dintre ei a fost Matthäus Hetzenauer, care, la doar 20 de ani, a devenit cel mai de succes lunetist al Celui De-al Treilea Reich si unul dintre cei mai decorati.

 Intre 1943 si 1945, Hetzenauer a terorizat trupele sovietice pe Frontul de Est, ucigand, oficial, singur 345 de militari, in special ofiteri, desi biografii sai afirma ca numarul ar fi fost mult mai mare. Nascut in 1924, in aerul curat al unei regiuni alpine din Austria si crescator de oi in adolescenta, Hetzenauer si-a datorat, probabil, vederea agera si acestui mediu.

 Pasiunea pentru tir a mostenit-o de la tatal sau, un excelent vanator. Tot de la el a invatat sa pandeasca rabdator vanatul, sa se camufleze si sa se foloseasca rapid de terenul din jur, daca lovitura esua. Aceasta ultima insusire avea sa-i salveze viata de numeroase ori, in razboi.

 La doar 17 ani, Hetzenauer a fost inrolat in armata germana, intr-un batalion de vanatori de munte – arma care ii convenea de minune. Comandantii lui au remarcat imediat abilitatile sale de tragator si, din martie in iulie 1944 el a urmat un curs special pentru lunetisti.

 Cu ajutorul celor doua arme de care nu se despartea niciodata – Karabiner 98k, a carei lupa marea de sase ori tinta, si Gewehr 43, cu lentile telescopice ZF4 4 x, el a devenit unul dintre cei mai letali tintasi din Al Doilea Razboi Mondial. Botezul focului, ca lunetist, l-a primit in august 1944, cand unitatea sa a fost desfasurata in Slovacia, pentru a incerca sa franeze ofensiva sovietica. Misiunea lui personala era de a apara unitatile de artilerie de mitralierele si lunetistii inamici, care faceau ravagii in randurile tunarilor germani.

 Tanarul s-a achitat cu brio de misiunea primita, preferand sa ucida comandantii sovietici si cei mai priceputi mitraliori. Adesea, se strecura fara teama prin liniile inamice, doar pentru a-l ucide pe ofiterul sovietic cel mai inalt in grad din zona. Uneori, Hetzenauer astepta calm ore intregi in zapada si ger, inainte de a lansa glontul ucigas. Nu de putine ori, si-a atins tinta chiar si de la distante de peste un kilometru!

 Pentru bravura si priceperea sa, a fost decorat cu Crucea de Fier si Crucea Germaniei in aur, dar si cu Insigna Lunetistului in aur – singurul lunetist din armata germana care a primit aceasta distinctie. Ranit de mai multe ori, el s-a intors de fiecare data pe front, fiind capturat de sovietici in mai 1945, la sfarsitul razboiului.

 Avea sa petreaca cinci ani intr-un lagar sovietic de prizonieri, intorcandu-se in Austria in 1950. Ajuns acasa, a devenit tamplar si s-a casatorit cu o fata din satul lui, murind in 2004, la varsta de 79 de ani, cand putini compatrioti de-ai sai mai stiau despre faima dobandita de el in razboi.

GABRIEL TUDOR