Stefan cel Mare la Paris

miercuri, 05 iunie 2019

Probabil marele domnitor roman si biruitor al otomanilor, care a stat toata viata ca un scut al crestinatatii in fata celui mai puternic imperiu de acum o jumatate de mileniu, nici nu va fi visat macar sa vada citadela care isi putea permite sa se ocupe de stiinte, de de cultura si altele ale spiritului.

 Totusi, ilustrii nobili apuseni cunosteau foarte bine meritele voievodului nostru, chiar daca le era foarte greu sa i le recunoasca oficial. Iata insa ca un fel de recunostinta tarzie vine – fie si la modul simbolic – chiar in zilele pe care le traim noi astazi.

 Astfel, faimosul Muzeu Luvru prezinta in premiera pentru capitala Frantei obiecte de istorie si arta romaneasca de o valoare inestimabila, sub tema generala a broderiilor de traditie bizantina din Romania.

 Desigur, fiecare exponat se distinge in mod special, insa fara niciun fel de indoiala piesa cea mai importanta este vestitul stindard de lupta al lui Stefan cel Mare – una dintre cele mai valoroase broderii liturgice postbizantine din lume.

 Realizat in anul 1500 la Suceava, acesta a parcurs o adevarata epopee, la un moment dat ajungand chiar pe Muntele Athos, la Manastirea Zografu, pe care Stefan a daruit-o generos cu valorile necesare salvarii de la ruina si inzestrarii sale monahale.

 Steagul „purtator de biruinta”, infatisandu-l pe Sfantul Mare mucenic Gheorghe, ucigatorul balaurului, a reintrat in posesia statului roman la insistentele deosebite ale lui Ion I. C. Bratianu, presedintele Consiliului de Ministri si ministrul Afacerilor Straine, si datorita sprijinului direct al detasamentului franco-rus de la Sfantul Munte. Era in toiul Primului Razboi Mondial, in data de 25 martie 1917, de Buna Vestire!

ADRIAN-NICOLAE POPESCU