„Marea duhoare” care a sufocat Londra

miercuri, 07 august 2019

Unul dintre cele mai bizare evenimente din istorie a avut loc in vara anului 1858, cand o duhoare misterioasa a terorizat, vreme de doua luni, locuitorii Londrei. Sursa mirosului a fost raul Tamisa, in care se varsau tevile de canalizare ale marelui oras.

 Intre 1800 si 1850, cantitatea de dejectii menajere deversate in rau a crescut masiv, caci populatia aproape s-a dublat, in vreme ce instalarea de toalete la care se tragea apa nu a facut decat sa sporeasca si mai mult cantitatea de murdarie pe care raul o primea.

 In 1855, savantul Michael Faraday se plangea ca dejectiile transformasera deja apa Tamisei „intr-un fluid opac, de un cafeniu sters”, cu un miros neplacut si formatiuni dense de excremente. Apoi, in vara lui 1858, un val de caldura fara precedent a lovit capitala britanica, determinand fermentarea unei cantitati imense de dejectii. Acest lucru a facut ca raul sa miroasa mai urat ca niciodata. Oamenii sustineau ca miasma este nu doar neplacuta, ci si periculoasa, fiindca se credea ca mirosurile urate ar fi putut raspandi boli, precum holera.

 De altfel, intre 1831 si 1854, trei epidemii de holera lovisera orasul, ucigand mii de londonezi. Acum, localnicii credeau ca Marea duhoare va provoca iar o epidemie de holera. Cel care a contrazis aceste opinii „medievale” a fost fizicianul John Snow.

 In cursul celei de-a treia epidemii de holera care a afectat orasul, Snow a investigat raspandirea bolii in cartierul Soho. El a intuit, in mod corect, ca boala se raspandea prin intermediul apei contaminate, nu prin mirosurile urate. Si si-a demonstrat teoria intrerupand alimentarea cu apa din cartier. Acest lucru i-a impiedicat pe cetateni sa mai bea din apa pe care Snow o banuia contaminata, folosind in schimb apa din puturile de adancime. Scaderea brusca a numarului de decese cauzate de holera a parut sa valideze teoria lui Snow.

 Dar londonezii au continuat sa fie convinsi ca miasma raului este periculoasa, nu apa lui. Dupa ce Marea duhoare a crescut in severitate, Parlamentul a decis sa voteze o lege privind infiintarea unui nou sistem de canalizare pentru oras – ziarele i-au acuzat pe alesi ca luasera decizia nu pentru ca le-ar fi pasat de viata londonezilor, ci pentru ca si cladirea Parlamentului se afla pe malul Tamisei, iar parlamentarii erau obligati sa dezbata in niste conditii... sufocante. Legea a permis unui inginer stralucit, numit Josephn Bazalgette, sa creeze peste 150 km de conducte de canalizare noi, care mutau dejectiile londonezilor la est de oras, de unde puteau fi deversate direct in mare. Ca urmare, Marea duhoare a incetat si apa de baut a londonezilor a devenit mai curata. De atunci, o singura epidemie de holera a mai lovit orasul, in 1866, in Est End, singura parte din Londra care nu fusese conectata inca la sistemul proiectat de Bazalgette.

 Astfel, superstitiosii londonezi si-au dat seama ca Snow avusese dreptate. Gratie eforturilor depuse acum mai bine de un secol si jumatate, astazi Tamisa este unul dintre cele mai curate rauri din lume.

GABRIEL TUDOR