A fost odata un rege...

joi, 22 august 2019

Candva, era foarte temut datorita fortei, dar si ferocitatii sale. Pe alocuri, teama naturala a omului fata de acest pradator inca persista, insa respectul si veneratia de odinioara fata de semetia sa monarhica a palit dramatic.

 Atat de dramatic, incat maretul animal a devenit chiar un gen de umila oratanie crescuta special in scopul utilizarii carcasei sale dupa sacrificare. De aceea, s-a ajuns ca leul, supranumit si „regele animalelor”, sa faca pentru unii oameni de stiinta obiectul unei constatari de un lirism tragic: „Intr-o seara din anul 2050, ultimul leu va muri... daca nu se face nimic”!

La limita supravietuirii

 In Namibia traieste o specie rara de leu al desertului. Aceste feline prezente in zona de coasta din nord-vestul tarii nu mai vaneaza insa fugarindu-si prada pana la epuizare, ci s-au adaptat mediului ostil, hranindu-se cu animale marine: foci, otarii, dar si cormorani, flamingo roz si alte pasari de apa.

 Uneori, in unele sate leoaicele (se stie ca femelele sunt principalele furnizoare de hrana prin vanatoarea in grup) ataca turmele sau cirezile localnicilor, astfel expunandu-se ele insele riscului de a fi ucise. Ceea ce de altfel s-a si intamplat, astfel ca la sfarsitul anilor 80 leii aproape ca disparusera din regiunile respective.

 In desertul Namib, se mai pot vedea lei cutreierand plajele ori dunele de nisip. Acest comportament este pus pe seama puterii fantastice de adaptare a „regelui animalelor” la conditiile vitrege de existenta, ceea ce nu diminueaza insa dramatismul unei scene observate in aceeasi regiune.

 Impinse de foame, mai multe leoaice tinere si-au croit un drum printre dunele din apropierea coastei, apoi au inotat pana pe o insula, unde in apropierea unei surse de apa dulce au inceput sa vaneze cormorani...

Crescuti pentru a fi ucisi

 A fost nevoie de mai bine de cincizeci de ani pentru ca leii desertului sa populeze si sa descopere resursele alimentare destul de consistente din zonele de coasta. Oamenii de stiinta vorbesc de altfel despre un gen de atractie innascuta la aceasta specie catre explorarea de noi teritorii. In Namibia s-a pus la punct un program special pentru protejarea si conservarea leului de desert. Astazi, populatia acestei admirabile feline abia numara mai putin de 150 de exemplare.

 Cat despre leul de savana, pe intreg continentul african mai traiesc circa 35.000 de exemplare, dar in regiunile vestice (unde traieste o varietate a speciei cu patrimoniu genetic unic) el mai poate fi intalnit doar in cinci tari, pe o suprafata totala de 49.000 km2, abia 1,1% din habitatul sau istoric. Iar sub aspectul scaderii numarului animalelor, trebuie mentionat braconajul inca situat la cote inalte, precum si vanarea acestora de catre razboinicii masai, cu lancea sau cu otravuri, pentru a nu le produce pagube in cirezi.

 Un fenomen aberant se petrece in Africa de Sud, tara de unde pleaca spre tari asiatice (in special spre Vietnam si Laos) oase sau schelete intregi de lei. Exista in acest sens o retea diabolic de perfectionata. Mai intai, leii se cresc in ferme speciale. Apoi, ajunsi la maturitate, ei se bucura de o libertate iluzorie si efemera, devenind tinta sigura a unor adevarati asasini de animale: vanatorii participanti la safari-uri.

 Cel care a ucis animalul isi ia trofeul, iar scheletul, de fapt partea cea mai valoroasa pentru crescatori, este exportat in tarile sus-mentionate, care produc un vin din oase de leu sau anumite preparate medicale traditionale. Dintr-o afacere de acest gen un crescator castiga circa 31.000 de euro pe exemplar. In perioada anilor 2010-2014 au fost vandute peste 1.555 kg de oase de leu in Vietnam si Laos.

 Pentru cei care, copii, tineri ori adulti fiind, au vizionat filmul „Regele Leu”, emotia traita atunci nu se poate compara cu ceea ce pot simti in contact, fie si indirect, cu realitatea descrisa succinct mai sus. De aceea, probabil si ei gandesc la fel ca acei oameni de stiinta care cred ca „Intr-o seara din anul 2050, ultimul leu va muri... daca nu se face nimic”!

ADRIAN-NICOLAE POPESCU