„Pietre” mici, cu potential letal mare

miercuri, 28 august 2019

Calculii renali, numiti popular si „pietre la rinichi”, se dezvolta din saruri si minerale care sunt transportate de urina. Consistenta pietrelor este tare, ele putand avea dimensiuni variate, de la cativa milimetri pana la cativa centimetri în diametru. Desi provin de la rinichi, vor fi eliminate din organism prin tractul urinar (ureter, vezica si uretra) si deseori pot face dificil si foarte dureros sau chiar pot bloca fluxul urinar.

„Pietre” mici, cu potential letal mare

Calculii renali, numiti popular si „pietre la rinichi”, se dezvolta din saruri si minerale care sunt transportate de urina. Consistenta pietrelor este tare, ele putand avea dimensiuni variate, de la cativa milimetri pana la cativa centimetri în diametru. Desi provin de la rinichi, vor fi eliminate din organism prin tractul urinar (ureter, vezica si uretra) si deseori pot face dificil si foarte dureros sau chiar pot bloca fluxul urinar.

 Atunci cand calculii renali se deplaseaza în tractul urinar pot provoca: u durere puternica în zona spatelui, abdomenului inferior sau zonei genitale; u senzatie intensa de arsura în timpul urinarii; u hematurie (urinare cu sange); u ameteli si varsaturi. În majoritatea cazurilor, pietrele mai mici, nu provoaca simptome.

 Daca durerea din zona lombara sau a pelvisului apare dintr-odata, este indicat sa mergi la medic. Durerea abdominala poate fi asociata cu multe alte afectiuni, inclusiv cu apendicita sau, la femei, cu o sarcina extrauterina, pe cand durerea în timpul urinarii poate fi si simptomul unei infectii urinare sau al unei infectii cu transmitere sexuala.

 Pietrele la rinichi se formeaza cand urina are un continut prea mare de minerale si saruri care se întaresc. Uneori, cand piatra trece din rinichi în ureter, urinarea este dureroasa si se face cu dificultate. Se cunosc mai multe tipuri de pietre la rinichi: u cele formate din calciu sau oxalat de calciu sunt cel mai frecvent întalnite; u pietrele numite struvitice contin magneziu cristalizat si amoniac. Acestea se formeaza mai ales dupa infectii ale tractului urinar; u pietrele din acid uric apar la persoanele care au o aciditate ridicata a urinei; u pietrele de cistina sunt destul de rare.

Tratamente

 Exista mai multe tipuri de tratamente ale calculilor renali. Medicul ar putea prefera o anumita tehnica în defavoarea alteia, în functie de marimea si localizarea pietrei renale, dar si de tratamentul care a fost urmat.

 – Tratamentul conservator. Deoarece multe dintre pietrele renale sunt suficient de mici pentru a fi eliminate pe cale naturala în timpul urinarii, medicul poate recomanda bolnavului sa bea cat mai multa apa, care va ajuta la îndepartarea pietrei. În unele cazuri este necesara administrarea de calmante pentru ca durerea sa fie ameliorata. Atunci cand o persoana elimina o piatra, indicat ar fi ca aceasta sa fie dusa la laborator pentru a se analiza continutul. Astfel, se poate stabili ce alimente trebuie evitate (cele care ar putea contribui la formarea pietrelor). În afara de apa se pot consuma si sucuri naturale de lamaie, care au rolul de a stimula eliminarea pietrei.

 – Litotritia extracorporala cu unde de soc. Medicul poate considera ca aceasta tehnica este potrivita în cazul unui bolnav pentru spargerea unui calcul renal. Cu ajutorul unui aparat special, undele de soc de la nivelul pielii vor fi orientate spre calcul si îl vor sfarama în fragmente foarte mici, care pot fi eliminate în mod natural, prin sistemul urinar.

 – Nefroscopia. Acest procedeu este utilizat atunci cand calculii renali sunt mari si presupune inserarea unui tub prin intermediul unei incizii de mici dimensiuni la nivelul pielii, din spate lateral, spre abdomen si rinichi, pentru a ajuta la drenaj. O camera cu fibra optica, numita nefroscop, ofera imagini exacte ale locului de amplasare a pietrei. Apoi, cu ajutorul unei sonde alimentate cu energie, calculul renal va fi dezintegrat în bucati mici.

 – Ureteroscopia (retrograda si anterograda). Ureteroscopul este un instrument optic de mici dimensiuni cu un tub telescopic foarte subtire, o camera de luat vederi si o carcasa de mici dimensiuni; acesta este introdus prin uretra, vezica urinara si ureter, în locul în care se afla piatra. Exista apoi doua tehnici prin care calculul va fi scos: fie este prins în carcasa si este tras afara fie este sfaramat prin intermediul unui instrument introdus în ureteroscop.

Prevenire

 – În primul rand, se recomanda consumul unei cantitati optime de apa pe zi (8-10 pahare).

 – Este nevoie de un consum normal de fibre, în special luate din cereale integrale, fasole, varza, morcovi.

 – Trebuie sa se evite consumul în exces de carne de porc, de vita si chiar de pui.

 – Trebuie luata cantitatea necesara de calciu în fiecare zi, în paralel cu o dieta nu foarte bogata în sodiu.

 – A se evita alimentele bogate în oxalati, bineînteles, consumate în exces.

 – Daca în mod normal nu esti obisnuit sa bei foarte multa apa, cantitatea trebuie sa creasca treptat, cu cate un pahar pe zi, pentru a lasa timp organismului sa se obisnuiasca cu schimbarile.

 – Îti poti da seama foarte usor daca bei suficiente lichide, din coloratia urinei. Daca aceasta este galben deschis, înseamna ca te hidratezi cum trebuie. Daca urina este închisa la culoare, înseamna ca ai nevoie de mai multe lichide. Totusi, în caz ca regimul tau de viata este unul sanatos si tot dezvolti calculi renali, înseamna ca ai nevoie de un ajutor medicamentos si este cazul sa ceri sfatul unui medic specialist.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU