Un petic de lume eterna

miercuri, 04 septembrie 2019

Undeva, in Marea Irlandei, la distanta nu prea mare de coastele britanice si scotiene, se afla o insula mica, dar cu o istorie si traditii de care ar fi mandru orice pamantean. De altfel, nu intamplator, intr-un sondaj recent referitor la cele mai agreate destinatii de locuire de pe intreaga planeta, alaturi de teritorii exotice de vis, intre primele zece preferinte apare si Insula Man (numita Ellan Vannin, Mann sau Mannin in limba maneza sau Insula Mona in latina).

Celtii nu au disparut

 Desi numara maximum 90.000 de locuitori si nu are statut independent, Insula Man nu se afla sub autoritatea Regatului Unit, nici a Uniunii Europene, ci este proprietate a Reginei Elisabeta a II-a, bucurandu-se de o larga autonomie politica si economica.

 Din pacate, politica fiscala foarte relaxata o incadreaza totodata in categoria asa-numitelor „paradisuri fiscale” adica acolo unde evaziunea se poate face fara probleme majore. Totusi, pentru oamenii de buna credinta, fascinanta este in primul rand istoria micii bucati de uscat, care are doar 53 km lungime si 21 km latime, cu o altitudine maxima de 621 metri.

 Vorbim de fapt mai intai despre protoistorie, cand acest teritoriu era celt, ulterior devenind regat viking, supus influentei anglo-saxone. Aici, stapanitorii scandinavi au fondat un sistem politic bazat pe principiul „cetatenilor liberi” si organizat in jurul Tynwald-ului, cel mai vechi parlament cu functionare neintrerupta din lume. Man face parte astazi din cele sase natiuni celtice (alaturi de Irlanda, Cornwall, Bretania, Scotia si Tara Galilor) recunoscute de Congresul celtic si de Liga celtica.

Ravnita de briganzii scandinavi

 Sub diverse denumiri, Insula Man apare inca din Antichitate in numeroase scrieri si documente, inclusiv la Ptolemeu, Plinius, Nennius ori in saga islandeze sau in Analele din Wahes, prin anul 125 d.Chr. O cruce din sec. al XII-lea, care se afla la Kirk Michael, poarta o inscriptie cu caractere runice, in care unul dintre termeni se citeste Mon; in maneza, sintagma „insula lui Man” se traduce prin Ellan Vannin („ellan” denumeste o insula, iar „Vannin” este o forma pentru Mannin sau Mann, in engleza). Dar sosirea pe insula a primilor oameni se pare ca a avut loc cu cel putin o mie de ani inainte de Neolitic, epoca ale carei vestigii au fost descoperite in mai multe situri.

 Intre cele mai importante asemenea dovezi se afla un mormant vechi de cel putin 4.000 de ani, lung de 12 metri si denumit „mormantul regelui Orry”. Din aceeasi perioada dateaza si situl Mull Hill, unde apare un cerc din pietre cu diametrul de 18 metri.

 Doua milenii mai tarziu luau nastere si structurile militare defensive, care foloseau pentru aparare un gen de fortificatii rudimentare, tot de forma circulara, concentrice. Fapt ce demonstreaza ca micul teritoriu din arhipelagul britanic nu scapa nicidecum interesului razboinicilor care cutreierau marile din aceasta zona, in cautare de prada.

Sub furtunile vremurilor

 Incepand din anul 500, misionariatul crestin a contracarat intr-un fel stravechile credinte ale manezilor. Actualmente, pe insula mai exista 35 de cruci celtice (numite keeills), dar documentele vechi se refera la cel putin 174. In general, ele erau ridicate deasupra unor monumente funerare. Ulterior, numeroase capele si biserici au fost construite exact pe amplasamentul fostelor keeills. Dupa anul 800, invazia vikingilor a adus insula sub suveranitatea regelui Norvegiei.

 Un episod insolit din istoria framantata a insulei il reprezinta trimiterea aici, de catre Biserica, a unui anume Wimund, care a infiintat prima episcopie in anii 1130. Insa, dupa putin timp, acesta si-a parasit episcopatul, pentru a se ocupa cu pirateria in zona Scotiei si a insulelor din vecinatate. Dupa secole de dispute intre dinastiile scotiene si cele engleze, abia dupa 1405 Insula Man a intrat sub autoritatea englezilor, treptat redobandindu-si un anume statut autonom. Astazi, acest mic petic de eternitate are un drapel si o stema proprii, o deviza care sugereaza neinfrangerea si un imn care se numeste „O, taramul nasterii noastre”.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU