Apollo 11, aventura cu noroc

miercuri, 04 septembrie 2019

In februarie 1966 NASA a pornit misiunile fara echipaj uman pentru a testa sistemul Apollo si noua racheta lansatoare. Dar, chiar de la prima misiune cu astronauti la bord, lucrurile au pornit cu stangul. In timpul unei repetitii la sol, pe 27 ianuarie 1967, un incendiu a izbucnit la bordul vehiculului spatial Apollo 1 in urma caruia toti cei trei cosmonauti, Virgil Grissom, Edward White si Roger Chaffee, au murit carbonizati deoarece echipa de interventie a ajuns tarziu, iar trapa de iesire nu a putut fi deschisa de acestia. Accidentul a obligat NASA sa faca niste modificari, printre altele sa inlocuiasca trapa din interiorul modulului de comanda cu o trapa care putea fi deschisa mult mai repede si din interior, de cosmonauti.

 Deocamdata NASA testa calatoria spre Luna si aselenizarea misiunii Apollo doar pe orbita terestra, fara echipaje umane. De-abia in octombrie 1968, un prim echipaj uman de trei astronauti, cel de pe Apollo 7, a realizat 163 de survolari pe orbita terestra, iar Apollo 8 a facut primul pas inainte din programul de explorare umana: de pe orbita terestra, vehiculul a fost trimis spre Luna, a realizat o orbita lunara si s-a intors pe Terra cu bine.

 Mai departe, Apollo 9 a realizat o misiune prelungita, tot pe orbita Pamantului, pentru a testa functionarea modulului lunar (ML) care trebuia sa aselenizeze, iar Apollo 10 a zburat pe orbita lunara si a testat ML la o altitudine de 15,2 kilometri deasupra suprafetei Lunii. Asadar, nu a fost testata nicio aselenizare a ML, nicio decolare de pe suprafata selenara si nicio recuplare. Si cu toate acestea „misiunea Apollo 11, realizata in iulie 1969, a reprezentat apogeul procedurii «pas-cu-pas» selectata de NASA, realizand prima aselenizare a unor oameni. Pe 20 iulie 1969, Neil Armstrong si, apoi, Edwin «Buzz» Aldrin au devenit primii oameni care au pasit pe suprafata Lunii”.

 A fost acest incredibil succes brusc favorizat de noroc sau ce?

 Sa zicem ca a fost doar noroc. Pentru ca urmatoarele misiuni Apollo, cu exceptia lui Apollo 13, au ajuns cu bine pe Luna si sau intors acasa in conditiile prevazute.

 Apollo 15 a dus pe Luna si primii cosmonauti care au condus un vehicul cu care au efectuat cateva scurte expeditii in jurul modulului lunar, pentru ca Apollo 17 sa incheie misiunea pentru care fusese conceputa. Era luna decembrie a anului 1972. Dupa statistica NASA, in trei ani, „12 astronauti americani au pasit pe Luna gratie celor sase misiuni cu echipaje umane care au reusit sa aselenizeze. Ele au realizat explorari extensive ale suprafetei lunare, colectand 382 de kilograme de roci lunare si instaland pe scoarta selenara numeroase instrumente destinate unor cercetari si experimente stiintifice, precum masurarea vantului solar si masuratori seismografice”.

Norocul invinge greutatile

 Misiunea Apollo 11 a fost un succes, dar si norocul a avut un cuvant greu de spus. Pentru ca daca urmatoarele 5 misiuni Apollo s-ar fi putut baza pe experienta acumulata de Apollo 11, aceasta s-a desfasurat oarecum „in orb”. Fara experimentarea prealabila a decuplarii si aselenizarii ML, fie si fara cosmonauti la bord,  si fara experimentarea decolarii ML de pe suprafata Lunii si recuplarea cu modulul de comanda ramas pe orbita.

 In aceste conditii, chiar si ajunsi pe solul lunar, nu exista nicio garantie ca Aldrin si Armstrong vor putea sa se intoarca in siguranta la bordul modulului de comanda, ramas pe orbita circumselenara unde ii astepta Michael Collins. Acesta a fost motivul pentru care presedintele Richard Nixon i-a solicitat consilierului sau, William Safire, sa scrie si un mesaj pe care sa-l citeasca in cazul producerii unui dezastru, dupa cum scria situl Space.com.

 Intr-un interviu din 1999, dupa 30 de ani de secretizare a acelui episod, William Safire recunostea ca „lansarea si pilotarea modulului de aselenizare pe orbita circumlunara si apoi recuplarea cu modulul de comanda a fost poate cea mai periculoasa etapa a misiunii Apollo 11. Daca echipajul misiunii anterioare, Apollo 10 (care nu a aselenizat), a testat pilotarea modului de aselenizare pe orbita Lunii, la o altitudine de doar 14 kilometri, astronautii din cadrul misiunii Apollo 11 trebuiau sa reuseasca, in premiera, sa se desprinda de pe suprafata selenara si apoi sa se intalneasca pe orbita cu modulul de comanda”. Viata lor depindea de noroc.

  „Daca nu reuseau, urma sa fie abandonati pe Luna. Erau lasati acolo sa moara”, mai spunea Safire care a compus mesajul si i l-a trimis presedintelui pe 18 iulie 1969. Asadar, cu doua zile inainte de aselenizare, fusese  pregatit si un mesaj despre dezastrul misiunii Apollo 11!

 Dezvaluirea din 1999 a dat poate apa la moara in plus celor care nu sustin teoria oficiala NASA si care considera ca misiunea Apollo 11 a fost un fel de „inselatorie”, extraordinar de bine pregatita mediatic. Iar imaginile pe care le-a vazut planeta „in direct” pe 20 iulie 1969 nu ar fi decat o „inscenare”, o regie extrem de bine facuta intr-un hangar din Londra de catre cel care avea sa devina un mare regizor american, Stanley Kubrik.

 Pana la urma, lucrurile s-au desfasurat conform planului, NASA a iesit la liman, Apollo 11 a reusit „din prima” ceva aproape imposibil, iar Nixon nu a mai fost nevoit sa citeasca niciun mesaj tragic.

47 de ani de tacere

 Unii se intreaba de ce nu s-au mai dus americanii pe Luna niciodata dupa 1972. Ce i-a impiedicat? De ce este prevazuta o (noua?) aselenizare de-abia pentru 2024? In fond, NASA a avut numeroase motive pentru a reveni pe Luna si chiar sa construiasca o baza permanenta pe satelitul natural al Terrei.

 Cei care nu sunt fanii tezei oficiale a NASA, sustin ca Agentia nu va ajunge pe Luna decat in 2024 (sau asa ceva), pentru ca nu au fost niciodata acolo.

 Situl bussinesinsider sustine ca motivele pentru care NASA a sistat explorarea Lunii de aproape 5 decenii au fost de natura financiara si politica. In primul rand costurile exorbitante. Un raport din 2005 al NASA a estimat insa ca „revenirea pe Luna ar costa circa 104 miliarde de dolari (133 de miliarde de dolari, suma actualizata cu inflatia) pe o perioada de circa 13 ani. In comparatie, programul Apollo a costat circa 120 de miliarde de dolari.” Iar aprobarea unor asemenea sume sta insa la mana oamenilor politici americani, presedinti si senatori.

GEORGE CUSNARENCU