Ipoteza extraterestra primitiva si hipercivilizatiile

joi, 12 septembrie 2019

Cititorul care a urmarit episoadele de pana aici, a inteles deja ca, incercand sa explicam fenomenul OZN si alte situatii paranormale asociate, dispunem, de fapt, de doua ipoteze extraterestre, foarte diferite: una o putem numi „ipoteza extraterestra primitiva”, iar cealalta este „ipoteza hipercivilizatiilor”.

 Ipoteza extraterestra primitiva considera ca niste fiinte nepamantene pot ajunge eventual in preajma Pamantului, venind aici cu nave materiale care au traversat spatiile interstelare. Intentia lor ar fi poate sa ne ocupe planeta si sa profite de resursele sale. In versiunea SF a acestei ipoteze, vizitatorii seamana, in multe cazuri, cu fiintele umane si, chiar daca se afirma ca ne-au depasit – sa zicem – cu milioane de ani, tehnologia lor pare cel mult cu cateva secole sau milenii mai avansata decat a noastra. Ei comunica tot prin unde radio, au calculatoare sau arme tot cam ca ale noastre si asa mai departe.

 In aceeasi logica, extraterestri ar trebui sa aterizeze pe peluza din fata Casei Albe (de ce nu – s-au intrebat unii – in Piata Rosie, sau Tien An Men, sau in fata Palatului Buckingham etc.?) si sa ceara (fluturand un steag alb?) sa-l vada pe „Marele sef al Pamantului” (desigur, presedintele SUA). Ei vor propune (evident pe baza de egalitate) fie un tratat, pentru schimburi reciproc avantajoase (varianta optimista), fie o somatie de supunere neconditionata (varianta razboinica), asa cum ne-au aratat filme de mare popularitate, ca „Alien” sau „Independence Day” (terminate desigur, dupa logica hollywoodiana, cu Happy End). Iar daca nimic din acestea nu s-a intamplat – spun adeptii viziunii de mai sus – inseamna ca n-am fost vizitati (deocamdata) de nicio inteligenta nepamanteana...

Dincolo de intelegerea umana

 Ipoteza hipercivilizatiilor, dimpotriva, estimeaza ca o intalnire cu o civilizatie extraterestra, care sa fie aproximativ la nivelul nostru, este practic exclusa, dar am putea fi monitorizati, in schimb, de sute de milioane ani, de hipercivilizatii care arata si se comporta foarte diferit fata de extraterestrii descrisi in productiile SF. Intr-o conferinta din ianuarie 2010, intitulata „Detectarea vietii extraterestre si consecintele pentru stiinta si societate”, lordul Martin Rees, pe atunci presedinte al Societatii Regale si astronom al Reginei, a declarat ca existenta vietii extraterestre ar putea sa fie dincolo de intelegerea umana. „Ei ar putea sa ne priveasca in fata si sa nu-i recunoastem. Problema este ca noi cautam ceva foarte asemanator cu noi, presupunand ca ei au cel putin aceeasi matematica si tehnologie... Dar eu suspectez ca acolo ar putea exista viata si inteligenta sub forme pe care noi nu le putem concepe. Asa cum un cimpanzeu nu poate intelege teoria cuantica, ar putea fi acolo aspecte ale realitatii care depasesc posibilitatile creierelor noastre”.

 Chiar si civilizatia cea mai apropiata de noi ca nivel de evolutie trebuie sa ne fi depasit cu milioane de ani. In concluzie, desi distanta medie intre leaganele a doua civilizatii evoluate vecine din Galaxia noastra este de ordinul miilor de ani-lumina, in mod paradoxal, nu aceste distante spatiale ne despart cel mai mult, ci cele in timp.

 Mintile noastre nu sunt in masura sa inteleaga pe deplin consecintele logice ale celor de mai sus. Nu ne putem imagina ce ar putea insemna o diferenta de milioane de ani in evolutie... Celebrul scriitor SF Arthur C. Clarke scria: „O tehnologie suficient de avansata nu poate fi deosebita de magie”. Hipercivilizatiile stapanesc, in mod sigur, astfel de tehnologii. Intre altele, n-au cum sa nu posede mijloace prin care – daca vor – sa poata ajunge aici, pe Pamant, intr-un timp incomparabil mai scurt decat i-ar trebui luminii.

 Aparitia unei noi civilizatii, asa cum este a noastra, pare sa fie un eveniment extrem de rar in Galaxie, ceva ce se intampla doar odata la multe milioane de ani. Prin urmare este cat se poate de verosimil sa fim de mare interes si sa fim monitorizati cu mare curiozitate. Iar in acest scop inteligentele avansate puteau sa instituie, inca de mult, undeva in apropiere, dar si cu discretia derivata din principiul de neinterventie, baze din care sa putem fi vizitati, fara mare efort si cu o frecventa oricat de mare. Intelegem, prin urmare, ca reprezentantii unei ipotetice hipercivilizatii ar putea fi deja demult aici, printre noi, dar sa nu ii recunoastem, tocmai datorita faptului ca „magiile” care insotesc prezenta lor se opun asteptarilor noastre si credintelor noastre dragi. Aceasta orbire mentala se manifesta printr-un sistem extins de prejudecati, privind modul in care o civilizatie cosmica ar trebui sa arate. Ele sunt mult mai profund inradacinate in cultura noastra si mult mai profund incorporate in mentalitatea fiecaruia dintre noi decat ne imaginam.

 Mai toti cei care trec prin scoala capata convingerea ca savantii din secolele trecute rataceau orbecaind intr-un mod penibil si rizibil (flogisticul, eterul, magnetismul animal etc.), in timp ce, iata, noi am iesit definitiv la lumina, traim intr-o epoca fericita in care am gasit, in sfarsit, adevaratele raspunsuri la majoritatea marilor probleme, o epoca in care putem decide, intre altele, ce anume poate exista si ce anume nu va fi niciodata cu putinta... Daca acum un secol si ceva am descoperit radio-ul, multi cred ca el va ramane pentru totdeauna cel mai bun mijloc de comunicare la distanta. Daca acum un secol Einstein a postulat ca viteza luminii reprezinta o limita, atunci pana la sfarsitul timpului nu va fi descoperit niciun alt principiu al fizicii care sa permita evitarea acestei limite s.a.m.d.

 Ca un exemplu special pentru modul de gandire ilustrat mai sus, putem mentiona prejudecata SETI, care considera ca, desi semnalele radio au nevoie de mii de ani pentru a ajunge de la o planeta locuita la alta, totusi acestea vor fi solutia ideala, ultima, definitiva, pentru contactele la nivel cosmic. Controversatul filosof american Terence McKenna afirma, referitor la proiectele SETI, ca a cauta, asteptand un semnal radio dintr-o sursa extraterestra, este o presupunere tot atat de viciata cultural ca si aceea de a cerceta Galaxia pentru un bun restaurant italian.

 Scenariile ipotezei extraterestre primitive prevad, in cazul unui contact pasnic, schimburi de idei, de teorii stiintifice si tehnologii. Dar inca din anii 1960, mai multi autori au subliniat ca o diferenta de milioane de ani sau poate chiar de sute de milioane, este la fel de mare ca cea dintre noi si o soparla, sau o albina, sau o furnica. Ei ne-ar putea examina si monitoriza si chiar sa ne contacteze intr-o anumita forma, dar niciodata nu se vor pune pe acelasi nivel cu noi. Un rationament similar este valabil si pentru prejudecata invaziei sau a ajutorului.

Ipoteza unor intalniri de gradul 3

 De exemplu, la sfarsitul anului 2015, intr-un interviu telefonic cu „The Observer” profesorul Michio Kaku declara: „Unii oameni spun ca daca exista forme de viata inteligente acolo – si eu cred ca exista – cum se face ca nu ne viziteaza? De ce nu aterizeaza pe peluza Casei Albe, anuntandu-ne astfel prezenta lor si oferindu-ne tehnologiile lor? Ei bine, daca te plimbi pe un drum de tara si vezi un musuroi de furnici, te duci intre furnici si spui ca le aduci daruri, ca le aduci zorzoane, siraguri de margele, sau ca le oferi cheia energiei nucleare, si le rogi sa te conduca pentru asta la regina lor furnica?... Daca extraterestrii sunt atat de avansati incat ar putea ateriza pe peluza Casei Albe, atunci suntem ca furnicile in comparatie cu ei.”

 Iar un entomolog care si-ar propune sa studieze viata unui musuroi de furnici ar incerca sa perturbe cat mai putin viata acestuia. Va incerca sa afle desigur cat mai multe informatii, dar nu va veni cu „ scrisori de acreditare”. Va rapi poate niste furnici, le va studia genetica in laboratorul sau, poate va incerca sa creeze chiar rase noi. Daca va avea posibilitatea, va fabrica si cateva furnici biorobot, pe care le va trimite prin musuroi, urmarind, dintr-un loc ferit datele transmise de acestea. Iar daca o furnica robot ar fi pierduta in misiune, asta s-ar adauga la costurile cercetarii, fara a fi o tragedie. Cred ca e o comparatie destul de fidela pentru unele dintre fenomenele inexplicabile despre care tot auzim...

 Asadar, orbiti de o „hipnoza culturala”, noi asteptam, pe de o parte, de zeci si zeci de ani, sa se materializeze un scenariu eronat, cu personaje eronate, fiind dezamagiti ca nu se intampla nimic in acest sens, iar, pe de alta parte, suntem incapabili sa vedem ca piesa se joaca de fapt in alta parte. Aceasta „orbire psihica” ne impiedica sa sesizam prezenta hipercivilizatiilor pe Pamant, ca si „magiile” care insotesc actiunile lor. Iar daca aceste magii s-ar manifesta in fata ochilor nostri, le-am socoti atat de nefiresti si de inexplicabile incat, cei mai multi dintre noi, le-am considera iluzii, halucinatii etc., si ne-am stradui sa le uitam cat mai repede.  (Va urma)

DAN D. FARCAS