Luna: vise si realitate

joi, 12 septembrie 2019

La venirea lui Barack Obama la Casa Alba, Biroul pentru Responsabilitate Guvernamentala a dat publicitatii un raport despre inabilitatea NASA de a estima costul programului Constellation. Obama a insistat ca programul sa fie sistat, dandu-si in schimb acordul pentru programul Space Launch System (SLS, Sistemul de Lansare Spatiala), asta dupa ce NASA cheltuise deja 9 miliarde de dolari in cinci ani, construind si testand dispozitive destinate acestui program spatial cu echipaj uman.

 SLS ar urma sa fie un vehicul de lansare de mare capacitate aflat inca in curs de dezvoltare. Un vehicul de lansare destinat zborurilor viitoare selenare cu echipaj, in cadrul programului Artemis si unei posibile misiuni umane pe Marte.

 Jocuri politice in anii care au urmat lui 2004 au dus, din pacate, la abandonarea proiectului Constelatia, la fel si a revenirii pe Luna.

 In 2016, presedintele Donald Trump a mentinut programul privind SLS, dar a inlocuit obiectivul stabilit de Obama de a trimite astronauti pe un asteroid (?), cu unul mai realist: acela al misiunilor spre Luna si Marte.

 Asa ca astazi, cand se sarbatoreste o jumatate de secol de la prima aselenizare a cosmonautilor americani, avem doar o directiva: presedintele Donald Trump a pus NASA pe jaratec, cerandu-i sa puna la punct misiunea spre Luna in cinci ani, adica in 2024. Un termen-limita greu de indeplinit dupa unii experti.

 Dupa anulari si redirectionari, NASA a aruncat pe fereastra 20 de miliarde de dolari din bugetul sau, fiind nevoita la noi resetari.

 E drept ca schimbarile prioritatilor spatiale americane, s-au datorat administratiilor care s-au succedat de-a lungul deceniilor, dar nici entuziasmul cetatenilor SUA fata de misiunile NASA spre Luna nu a fost mereu la cote maxime.

 De pilda, chiar la apogeul programului Apollo, chiar dupa ce Armstrong si Aldrin au pus piciorul pe solul lunar, chiar si cand au fost lansate in eterul planetar faimoasele cuvinte „un pas mic pentru om, un salt urias pentru umanitate”, chiar si atunci, „doar 53 la suta dintre americani sustineau oportunitatea programului. In alte momente, acordul americanilor pentru programul Apollo s-a aflat in mod semnificativ sub pragul de 50 la suta”, dupa cum transmite Agerpres.

 Pentru ca, in prezent, „55 la suta dintre americani sa fie de parere ca NASA ar trebui sa acorde interes revenirii pe Luna, desi doar un sfert dintre acestia cred ca ar trebui sa fie o prioritate”, cum arata unui sondaj realizat de Pew Research Center in iunie 2018. In fine, „un procent de 44 la suta dintre cei intervievati sunt de parere ca trimiterea unor astronauti pe Luna nu este un lucru important si nu ar trebui realizat”.

 Nu se stie de ce, dar conform acestui sondaj, sprijinul popular pentru explorarea cu echipaj uman a planetei Marte este mai puternic: „63 la suta dintre cei intervievati au raspuns ca ar trebui sa fie o prioritate a NASA. Totodata, 91% dintre persoanele care au participat la sondaj au spus ca monitorizarea spatiului pentru localizarea asteroizilor cu potential distructiv este un lucru important”. Din nou, opinia cetatenilor este realista: dincolo de calatoriile de imagine, supravegherea asteroizilor care ar putea provoca o Apocalipsa, pare pentru NASA o misiune mai concreta si mai utila.

Provocari selenare

   Entuziastii interesati de domeniul spatial si mai ales de o misiune lunara ceva mai complexa viseaza cu ochii deschisi la constructia unei baze pe Luna. Se pare ca asta e ideea hranita de NASA, fiindca acelasi lucru este inchipuit si pentru Marte (Hollywood a reactionar rapid cu filme de anticipatie, vezi filmul Martianul).

 Numai ca a reveni pe Luna cu o misiune, fie ea si pentru 2024 (?), este o aventura care nu e de gluma si pe care nu trebuie sa o subestimezi. Si asta din mai mute motive: suprafata satelitului nostru natural este presarata cu cratere si bolovani care pun in pericol siguranta aselenizarilor. O alta mare problema ar fi si prafulul lunar, creat de-a lungul miliardelor de ani de impactul meteoritilor.

 Un inginer aeronautic de la Universitatea din California de Sud, puncta in 2014 ca Luna este acoperita „cu un invelis fin de praf lunar, asemanator talcului, cu o grosime de cativa zeci de centimetri in anumite regiuni, incarcat electrostatic in urma interactiunii cu vantul solar, fiind foarte abraziv si lipicios, care deterioreaza foarte rapid costumele astronautilor, vehiculele si sistemele”. Observatia pare interesanta, dar ridica o nedumerire: daca azi acest pericol e asa cum spune specialistul, atunci misiunea Apollo 11 nu stia asta si s-a aruncat pur si simplu in necunoscut? Si cum au supravietuit? Inca o intrebare pentru cei care contesta aselenizarea din 1969.

 Una din femeile-astronaut care a petrecut in spatiu, in total, 665 de zile, Peggy Whitson, spunea si ea ca misiunile Apollo „au avut numeroase probleme cu praful. Daca vrem sa petrecem un timp mai indelungat si sa construim baze permanente, trebuie sa ne dam seama cum putem rezolva asta”, spunea ea.

 O problema mai e si cu lumina solara. 14 zile la rand, suprafata selenara se transforma intr-un iad fierbinte, expus in mod direct razelor Soarelui intrucat Luna nu este invelita intr-o atmosfera protectoare. Urmatoarele 14 zile, satelitul natural al Terrei este cuprins de un intuneric total, iar suprafata selenara devine un univers inghetat. Cum au rezistat cosmonautii care au aselenizat din 1969 pana in 1972? Sa nu uitam ca acele costume lunare speciale pe care le-au purtat cosmonautii calatori pe Luna erau confectionate de o companie care produce sutiene!

 Bun pentru Luna, bun si pentru Marte, si de ce nu si oriunde in Galaxie, ar fi un mic reactor nuclear construit de NASA, numit Kilopower, cu care ar putea fi dotate viitoarele colonii si care le-ar putea furniza astronautilor electricitatea de care ar avea nevoie pentru a se incalzi in noptile inghetate sau in zilele toride.

 NASA a proiectat vehicule selenare dar si costume spatiale rezistente la razele solare si la praful lunar, desi nu se stie cu siguranta cat de durabile urmau sa fie, chiar daca ele au fost luate in discutie si pentru defunctul program Constellation.

 Si cu toate ca aceste costume speciale nu sunt inca pregatite pentru viitoarele colonii selenare, astronautii de pe Apollo 11 (si urmatoarele), n-au avut nicio problema cu cele vechi din anii 1969-1972!

GEORGE CUSNARENCU