Complicatii ale cariilor dentare

marşi, 04 august 2020

O idee deloc fantezista, ci bazata pe realitate, sustine pozitia usor ciudata a unor femei care, mai degraba la nivel teoretic, ar prefera sa dea nastere unui copil, decat sa mearga la stomatologie.

 Desigur, imaginea porneste de la binecunoscuta frica de durerea dentara, de zgomotul ascutit al frezei medicale si asa mai departe. Totusi, este cazul sa nu uitam nicio clipa ca o (aparent) simpla carie dentara poate genera complicatii foarte grave, ce depasesc sfera sanatatii gurii. Nu intamplator, medicii fac referire uneori la repercutarea unei infectii de acest gen asupra inimii, de pilda. Ce se poate intampla totusi doar in zona cavitatii bucale, daca neglijam tratarea cariilor dentare?

 Faramarea dintelui. Un dinte sanatos risca foarte putin sa se sparga, dar cei ce au carii ori deja au fost plombati cu ceva timp in urma sunt mai susceptibili sa se rupa. Si aceasta, chiar la actiuni simple, cum ar fi mestecarea hranei.

 Nervul poate fi afectat. Fiecare dinte are un fel de ax central in care exista un canal foarte fin, striat, unde se gasesc nervi si vase sangvine. Daca o carie atinge pulpa dintelui, pacientul incepe sa simta durere locala, deseori cu transmitere catre zonele invecinate. Altfel spus, cu cat caria este mai profunda, cu atat durerea e mai intensa. Din pacate, mersul la dentist in acest moment deja poate fi tardiv, in sensul ca nervul afectat trebuie extras si canalul tratat pana la radacina. In cazuri mai grave, dintele este atat de deteriorat, incat trebuie extras. Un motiv suficient de important ca, la cel mai mic semn de durere, sa ne prezentam la stomatolog.

 Dintele „moare”. De cele mai multe ori, o carie inseamna infectia nervului, care poate provoca abces, situatie in care sangele nu mai poate circula corect catre nerv si dintele moare. Iar cand un nerv este mort, durerea dispare, insa caria distruge mai departe dintele.

 Infectarea intregii guri. O carie poate provoca mari probleme intregii zone orale, in cazuri rare impunand interventii chirurgicale complicate si, eventual, relevand drept cauza chiar un cancer oral. Tesuturile moarte ale dintelui fac ca intreaga gura sa devina foarte vulnerabila la abces si la infectii. Toxinele din tesuturile moarte incep sa infecteze osul care atinge radacina, iar infectia se poate extinde la obraz si la „cerul gurii”. De asemenea, se poate forma un edem al gingiei si al glandelor din maxilare si poate aparea febra.

 In rare cazuri, foarte grave, o carie netratata poate provoca un abces care sa se dezvolte catre creier si atunci deznodamantul este fatal!

ADRIAN-NICOLAE POPESCU