Furtuna care prevesteste iubirea

marşi, 15 octombrie 2019

Semnificatia asa-zis reala a unor tablouri de valoare, practic, inestimabila din punct de vedere material, a ramas una controversata chiar dupa multe veacuri de la realizarea lor.

 In cele ce urmeaza, vom incerca sa descifram cel putin o parte din enigmele ce inconjoara asemenea mari creatii incluse in patrimoniul omenirii. Astazi – „Furtuna” (denumirea originara, in italiana, este La Tempesta) capodopera marelui Giorgio Barbarelli da Castelfranco, mai cunoscut ca Giorgione.

De la cinci, la 60 de tablouri!

 „La Tempesta” este un tablou de dimensiuni medii (83 x 73 cm), dar un adevarat monument artistic, care a facut sa curga rauri de cerneala timp de aproape o jumatate de mileniu. E adevarat, inceputul in acest sens a fost mai degraba minor.

 Prima mentiune despre el dateaza din anul 1530, o nota a lui Mercantonio Michiel, care nu-i precizeaza titlul, ci se multumeste cu o scurta descriere: „Peisajul cu furtuna, tiganca si soldatul srealizat det mana lui Zorzi de Castelfranco”; adica viitorul maestru Giorgione. Datarea realizarii lui e aproximata la inceputul secolului al XVI-lea, fara precizarea unui anume an.

 Cat despre artist (nascut in 1478 si mort la numai 32 de ani, in 1510), Giorgio Vasari il includea in „Vietile celor mai buni pictori, sculptori si arhitecti”, publicata in 1550, iar prima mentiune despre o opera a sa dateaza din 1506, insa nu se cunoaste numarul creatiilor existente in lume. In secolul al XVII-lea, pictorul si istoricul Carlo Ridolfi ii atribuia aproximativ 60.

 Mult mai tarziu, in secolul trecut, istoricul de arta Louis Hourticq mentiona totusi numai cinci sau sase tablouri. Minimalizare oarecum explicabila prin faptul ca acesta era specialist in Titiano, altfel prieten cu Giorgione, pe care deseori il plasa in opozitie cu acesta din urma. In sfarsit, Jaynie Anderson, autoarea celui mai recent catalog Giorgione (1996), admite vreo 24 de picturi ce ii apartin cu certitudine.

 Aici am adauga si o observatie a lui Vasari, care se regaseste in esenta tabloului „Furtuna”, desi – in mod surprinzator – prea putin remarcata de criticii de arta: „El nu va inceta sa isi gaseasca placerea in elementele specifice iubirii.”

Chipul rascolirii patimilor

 De fapt, despre ce putem vorbi? „La Tempesta”, ca titlu, ne duce eventual cu gandul la un peisaj ce transmite sentimente de neliniste, de prevestire a unor momente de haos si care trezeste instinctul natural de aparare impotriva stihiilor imprevizibile ale vazduhului. Este o traducere simpla, elementara, aflata la indemana oricarui privitor. In realitate, ne permitem sa sugeram interpretarea potrivit careia furtuna mentionata ca titlu ne trimite la sublimul sentiment al iubirii spontane, incununat cu o traire carnala a lui si prelungit in nasterea indicata explicit prin imaginea tinerei femei care isi alapteaza pruncul la san.

 De altfel, aproape totul in acest tablou respira asteptarea insuportabila a unui mare eveniment ce promite sa schimbe in mod semnificativ „chipul” peisajului idilic (arbori, malul apei, cladiri masive, podul indepartat), precum si trairile, poate chiar si vietile celor doi protagonisti umani. Acestia fiind – nu „tiganca si soldatul” mentionati de Mercantonio Michiel, ci o mama hranindu-si pruncul (foarte posibil, trimitere la binecunoscuta imagine a Sfintei Fecioare cu pruncul Iisus) si un pastor tanar, care o priveste cu inflacarare si cu o patima provocatoare.

 Dar, detaliu foarte important intr-o economie a simbolisticii „furtunii sangelui”, intre cei doi se afla albia raului ce pune un semn de incertitudine si de neliniste in calea lor. Aceasta, la fel cum furtuna iscata rau-prevestitoare in fundal (involburarea norilor vineti si fulgerul ce spinteca cerul, tot in doua, precum raul-hotar pune zagaz atractiei dintre cei doi tineri) prevesteste pentru natura clipe de puternica rascolire a naturii, ispita si primejdie ale carei urmari raman totusi imprevizibile...

ADRIAN-NICOLAE POPESCU