Hrusciov si Mao – diplomatie tensionata

Se stie ca diplomatia necesita o multime de talente, desi abilitatea de a înota nu se afla de obicei printre ele. Dar ea a fost o calitate absolut necesara în 1958, cand premierul sovietic Nikita Hrusciov a mers la Beijing sa discute cu Mao Zedong, presedintele Republicii Populare Chineze.

 În ciuda ideologiei comuniste comune, relatiile dintre cele doua tari se deteriorau tot mai mult, de cativa ani si de aceea nu e deloc surprinzator ca vizita nu s-a derulat asa cum delegatia sovietica ar fi sperat.

 De pilda, Mao nu a ratat ocazia sa se planga asupra felului în care fusese tratat în decembrie 1949, cu prilejul vizitei sale la Moscova. „Cand am ajuns la Moscova, Stalin nici n-a vrut sa auda de semnarea unui tratat de prietenie cu noi si acest tratat a fost unul dintre principalele motive pentru care am facut calatoria. Îmi amintesc ca Fedorenko (translatorul lui Stalin) si Kovalev (ambasadorul sovietic în China) mi-au transmis sfatul lui Stalin de a face mai întai o lunga calatorie prin tara, sa cunosc realitatile sovietice. Le-am spus însa ca nu aveam decat trei lucruri de facut, cat ma aflam în tara lor: sa mananc, sa dorm si sa merg la toaleta. Nu venisem la Moscova sa-l felicit pe Stalin de ziua lui. Asa ca, le-am zis, daca nu voiau sa semnam un tratat de prietenie, nu e nicio problema, o sa-mi vad de cele trei lucruri si asta e”, avea sa-i spuna Mao lui Hrusciov, înca din prima zi. A doua zi a întalnirii, pe 1 august 1958, Mao l-a primit pe Hrusciov
într-un cadru total neobisnuit: în piscina sa. Pentru liderul sovietic, care n-avea habar sa înoate (iar chinezii stiau asta!) a fost o ipostaza umilitoare. Dar nu a avut încotro si a trebuit sa intre în piscina, purtand un colac de salvare.

 Pe de alta parte, Mao era un înotator excelent – care chiar mai tarziu, în 1966, cand avea deja 72 de ani, a putut traversa înot uriasul fluviu Yangtze. Si astfel, diplomatia la nivel înalt între cele doua state fanion ale comunismului mondial s-a desfasurat în acea zi în timpul curselor de înot facute de Mao, urmat îndeaproape de Hrusciov si de translatorii care nu mai pridideau sa alerge pe marginea piscinei.

 Mai tarziu, liderul sovietic îsi va aminti: „Era modul lui Mao de a se plasa într-o pozitie avantajoasa. M-am balacit o vreme alaturi de el, dar la un moment dat m-am saturat de acea situatie... M-am tarat afara din piscina, m-am pus pe marginea ei si mi-am îmbaiat doar picioarele. Acum eu eram deasupra si ma adresam de sus lui Mao, care continua sa înoate”.
 Tensiunile au continuat si în urmatorii ani, generand ceea ce s-a numit „ruptura sino-sovietica”. Originile acestei rupturi sunt numeroase – pe de o parte dorinta de a fi liderul intelectual al lumii comuniste, nutrita si de URSS si de China, pe de alta denuntarea de catre Hrusciov a cultului stalinist al personalitatii, cult pe care Mao îl voia repetat în cazul lui.

 Nu în ultimul rand, Mao îl considera pe Hrusciov un tradator al cauzei comuniste, fiindca acesta, de teama unui razboi nuclear cu America, avea o atitudine împaciuitoare în raporturile cu Kennedy. Cearta celor doua mari puteri va fi un punct de cotitura în cadrul Razboiului Rece si datorita ei s-a produs apropierea Chinei de SUA, vizita lui Richard Nixon la Beijing, în februarie 1972, reprezentand prilejul unei apropieri altadata de neconceput între comunistii chinezi si capitalistii americani, sub privirile tot mai nelinistite ale sovieticilor.

GABRIEL TUDOR