Întelepciunea „salbaticilor”

mari, 22 octombrie 2019

Populatia Kogi traieste în armonie deplina cu natura care le ofera acestor oameni – considerati salbatici de cei mai multi semeni traitori în orasele sufocate de automobile, blocuri de beton, poluare, dar tot mai sarace în spatii verzi.

 Sloganul afisat la granita teritoriului locuit de acest trib sud-american, ar fi o deviza superba pentru întreaga umanitate: „ Salbatic nu este cel care traieste în natura, salbatic este cel care o distruge.” Iar daca ar fi si respectat, cu certitudine planeta noastra ar urca spre un viitor mult mai luminat.

Echilibru si armonie

 Niciun Kogi nu seamana, nu taie un copac, nu deviaza un rau pentru irigatii, nu construieste o casa, nu recolteaza fructe si nu vaneaza un animal, fara a consulta pe Mamo, care îi va indica spiritul caruia trebuie sa îi ceara permisiunea si locul precis în care sa efectueze ritualul de compensatie pentru acordul primit. Trebuie sa înapoiezi tot ce iei de la pamantul-mama, spun ei. Pentru Kogi, apa reprezinta sangele ce curge prin vene, ea e o faptura vie.

 A tine captiva apa în spatele unui baraj e ceva de neconceput pentru ei. Marea însa are alt statut: ea e lichidul amniotic al pamantului-mama, deci nu e facuta sa te scalzi în apele sale. Totul în jur este echilibru si armonie. Daca stricam acest echilibru pe planeta, ne vor lovi nenumarate catastrofe: seceta si incendii, inundatii si uragane, cutremure... De aceea, atunci cand fortele supreme îsi manifesta nemultumirea fata de stricarea echilibrului ancestral, se organizeaza pelerinaje în locuri sacre, unde spiritelor li se aduc ofrande: bumbac, cochilii rare, bucati de cuart – socotit o piatra încarcata cu multa energie si alte obiecte pretioase.

„Tu ma ajuti si eu te ajut!”

 Conceptul numit Zhigoneshi, enuntat prin fraza din subtitlul de mai sus, reprezinta ideea de baza a unei convietuiri ideale prin schimbul de ajutor la cele mai diverse activitati, fara salariu. Se ajuta reciproc, în primul rand, rudele între ele, apoi practica se extinde la vecini si prieteni. Munca se masoara în zile lucrate, care vor fi returnate în momentul solicitarii contrapartidei. În cazurile rarisime de nerespectare a regulii, intervine comisarul, unul dintre conducatori, care va aduce situatia în dezbaterea celorlalti barbati, unde întotdeauna totul se rezolva.

 Pe un plan echivalent, daca nu chiar superior, în cultura Kogi apare la loc de cinste Ayu, frunza de coca, planta considerate sacra. Ea are o functie sociala si rol de hrana alimentara, dar si spirituala, energizandu-i puternic pe cei ce o mesteca – numai barbatii, care astfel pot rezista chiar si trei nopti fara somn si fara mancare, în timpul marilor ceremonii si al drumurilor lungi prin Sierra Nevada.

 Tot barbatii poarta cu ei permanent un obiect insolit – poporo – care devine treptat un gen de carte de identitate. Este compusa dintr-o mica tigva scobita – simbolul feminitatii (în ea se pune „praful de poporo” – cochilii sfaramate ale unor scoici rare, gasite doar în locuri speciale) si o tija – simbolul masculinitatii – cu care purtatorul amesteca în materialul tinut mai întai în gura împreuna cu frunze de coca si înmuiat cu saliva.

 Regulile de recoltare sunt si ele stricte. În timpul noptii, marea aduce si depune pe tarm cochiliile respective, care trebuie adunate înainte de ivirea zorilor. Dupa o fierbere îndelungata, acestea sunt bine pisate, apoi puse în poporo. Cu timpul, insolitul amestec se pietrifica în jurul gurii recipientului, grosimea sa reprezentand identitatea si întelepciunea purtatorului. Dreptul de a avea primul poporo e acordat tinerilor de catre Mamo si simbolizeaza trecerea lor în randul adultilor.

 Se poate vorbi extrem de mult despre valorile si calitatile native ale populatiei Kogi, una dintre putinele comunitati andine care au rezistat atrocitatilor conchistadorilor, refugiindu-se în zone izolate din munti, astfel pastrandu-si identitatea, traditiile, practicile fascinante mostenite de nenumarate veacuri.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU