„Machetele” oamenilor

miercuri, 11 decembrie 2019

„Papusa reprezinta unul dintre cele mai incantatoare instincte ale copilariei feminine. Sa o ingrijesti, sa o piepteni, sa o imbraci si s-o dezbraci, sa o educi, sa o dojenesti, sa o adormi, sa o rasfeti, sa-ti inchipui ca acel ceva este cineva – intreg viitorul unei femei se afla acolo. In timp ce viseaza si boscorodeste vrute si nevrute, alcatuind mici trusouri si ticluind mici scutece, cosand rochite, corsaje in miniatura si bentite, copila devine fetita, fetita devine domnisoara, domnisoara devine femeie. Apoi, primul ei copil e continuarea ultimei papusi.”

„Eu sunt papusa!”

 Citatul de mai sus ii apartine marelui scriitor francez Victor Hugo si apare in capodopera sa „Mizerabilii”. Este poate cea mai inspirata definitie ce s-ar putea da papusii, aceasta „macheta” a fiintei umane, care face parte, practic, din copilaria oricarei femei.

 S-ar putea scrie mii de pagini despre relatia intima dintre fiinta umana si produsul mintii umane care ii preia infatisarea, avand nu doar un rol ludic, ci si pe acela de a construi, printr-o stranie implicare implicita in destinul nostru, o lume cu totul speciala, inzestrata cu puteri magice, dar ascunse, nebanuite. Parafrazand un alt mare scriitor, pe Gustave Flaubert cu a sa „Madame Bovary”, am putea spune astfel ca Papusa copilariei noastre suntem noi insine. Dar sa nu uitam ca si ea insasi are o istorie reala si la fel de seducatoare ca jucaria in sine.

Poveste multimilenara

 Confectionarea de papusi (prin extensie, de jucarii – figurine umane, dar si animale sau obiecte de uz curent miniaturale) pentru cei mici are o traditie straveche, sub un anumit aspect ea evoluand impreuna cu arta olaritului. Luata insa individual, se poate spune ca aceasta ar avea o vechime de multe mii de ani, varsta impinsa pana in paleolitic. Totusi, cu siguranta in Antichitate – Egipt, Persia, Grecia – fetitele se jucau cu papusi de lemn, os, fildes sau lut ars. Asemenea jucarii s-au gasit in morminte ale unor copii. S-a convenit de altfel ca e valabila ipoteza ca fetitele decedate sa fi fost ingropate avand alaturi jucariile preferate.

 In Roma antica exista obiceiul ca fetitele ajunse la pubertate, si deci apte de a deveni sotii, sa isi duca papusile la altarele zeitei Venus. Foarte interesant insa, multe secole mai tarziu, in Evul Mediu, reproduceri grafice ale unor papusi apar in unele manuscrise, dar obiecte care sa poata fi asimilate cu certitudine acestor jucarii nu s-au pastrat, desi in principiu se considera ca folosirea papusilor de catre copii s-a conservat ca atare.

 In perioada secolelor al XV-lea-al XVII-lea, micutele „femei” de lemn primesc un rol nou si oarecum neobisnuit: ele devin un gen de propagandiste ale modei frantuzesti! Imbracate cu grija, pieptanate si coafate, ele vor sa arate intregii Europe subtilitatile vestimentare ale doamnelor de la Curtea Frantei. Iar istoria si-a facut datoria si de data aceasta, inregistrand... cadouri celebre: papusa oferita de Isabeau de Bavière fiicei sale Isabelle d’Angleterre, cea daruita Isabellei de Castilia de catre Anne de Bretagne, iar exemplele pot continua.

 Multa vreme, acest mod de reprezentare a ceea ce se numeste haute couture s-a situat la loc de cinste. In timpul razboiului pentru succesiunea Spaniei, cand francezii si englezii se bateau cu incrancenare si convingere, s-a semnat o conventie speciala care autoriza intrarea in Anglia a figurinelor ce prezentau ultima moda de la Versailles. In acea vreme, corpul papusilor era modelat minutios cu mana, din lemn, ceara sau pasta de carton. Ele aveau rolul jucat astazi de manechinele reale, vii, care prezinta moda!

ADRIAN-NICOLAE POPESCU