Licitatii spectaculoase

luni, 11 ianuarie 2021

Bucuria cumparaturilor pentru  sarbatorile de Craciun, anul trecut desfasurate mai in surdina, nu a fost vaduvita de masurile impuse de autoritati pentru combaterea pandemiei de Covid-19. Asadar,  ce a mai cumparat romanul la sfarsit de an, cu gandul la vremuri mai bune din acest an?

 Mi-a atras atentia Licitatia de Craciun, intitulata Bijuterii si Arta Decorativa, desfasurata pe 17 decembrie la Casa de Licitatii A10 by Artmark. Si asta deoarece printre cele 300 de piese de colectie produse de renumitele branduri Tiffany, Faberge, Cartier, Mauboussinau, au fost scoase la vanzare si cateva bijuterii purtate de actritele Jennifer Lopez si Gal Gadot, dupa cum se mentioneaza intr-un comunicat al organizatorilor transmis de AGERPRES. Cumparatorii au fost atrasi de cateva piese de-a dreptul superbe, realizate de mari case de bijuterii din lume. Astfel, un generos inel realizat de brandul exclusivist Pheres, adus acum la licitatia de la Bucuresti, a fost purtat in 2017 de Jennifer Lopez la un important eveniment de promovare a productiilor de top de televiziune.

 La trei ani de la acel eveniment, spectaculoasa bijuterie purtata de actrita la New York a fost scoasa la licitatie in Bucuresti pentru frumuselul pret de pornire de 25.000 de euro. Cumparatorii au stiut ce sa aleaga: un inel in forma de floare, realizat din aur alb si galben, presarat cu 250 de diamante briliant.

 O alta aparitie stralucitoare a fost si bijuteria purtata de Gal Gadot, interpreta personajului principal din filmul Wonder Woman, la decernarea premiilor MTV Movie & TV Awards din 2019. Bijuteria, realizata de brandul Pheres, alcatuit din diamante negre beads, care in licitatie a fost insotit si de un pandantiv-cruce din aur roz si diamante incrustate, a avut un pret de pornire de 9.000 de euro.

 Dar de departe cea mai valoroasa bijuterie prezentata la licitatia de Craciun de anul trecut a fost un impresionant inel din aur alb decorat cu doua diamante triunghiulare si cu un impozant diamant central, al carui pret de pornire a fost de 50.000 de euro.

 Sa amintim ca bijuteriile purtate de starurile de la Hollywood au fost aduse pentru prima data in Romania.

Ghenie, cel mai bine cotat

 Tot la sfarsitul anului trecut, pasiunea pentru cumparaturi nu s-a indreptat doar asupra bijuteriilor, ci si asupra artei. Mai exact, am retinut faptul ca la licitatia de arta contemporana organizata online de Artmark au fost licitate si vandute trei lucrari semnate de Adrian Ghenie, care este considerat cel mai bine cotat artist plastic roman contemporan, dupa cum transmitea Agerpres.

 Lucrarea intitulata Untitled (Memory), Fara titlu (Amintire), cel mai bine vandut lot al sesiunii (foto), a fost cumparata la pretul de 110.000 de euro. O alta pictura semnata de Ghenie, din seria The Lidless Eye (Ochiul fara pleoapa), provenita dintr-o colectie internationala, a fost adjudecata cu 67.500 euro, iar Untitled/Aripa, cu 28.000 de euro. Vanzari bune pentru Adrian Ghenie.

 S-au vandut la licitatia Artmark, cu preturi bunicele, si alte lucrari apartinand unor cunoscuti pictori romani contemporani. E vorba despre Papusareasa din Salzburg cu rochie verde, Calator cu maimuta si Cortegiu nocturn semnate de Stefan Caltia, adjudecate la pretul de 32.500 de euro, 27.000 de euro, respectiv  12.000 de euro, apoi de lucrarile Calatorie si Zorile de Sabin Balasa, 27.000 de euro, respectiv  17.000 de euro, Compozitie de Geta Bratescu, 11.000 de euro, Grand Cathedrale Rouge de Horia Damian, adjudecata la pretul de 10.000 de euro. Semn ca pictorii romani se mentin la cote destul de bune.

GEORGE CUSNARENCU