Padurea – un superorganism viu

miercuri, 18 martie 2020

In silvicultura, este numita susa acea parte a unui arbore localizata la baza trunchiului si la partea superioara a radacinii: buturuga aceea foarte greu de spart, de cele mai multe ori lasata in pamant dupa defrisare. Pare oarecum inutila, insa are un rol extrem de important in existenta perpetua a copacilor.

 Recent, in Noua Zeelanda s-a descoperit un amanunt ce ofera o imagine uimitoare asupra padurii, relevand faptul ca aceasta constituie un urias organism viu, ceea ce de altfel unele populatii afirma (si respecta ca atare) de mii de ani.

O uriasa „familie” subterana

 Parafrazand o zicala a noastra, putem spune ca, multa vreme, copacii ne-au facut sa nu vedem padurea sub adevarata ei „identitate”. Botanistii neozeelandezi Sebastian Leuzinger si Martin Bader au observat, in imediata vecinatate a unei carari din regiunea Auckland, ceea ce parea o susa de arbore-zombie; mai exact, resturile vii ale unui copac kauri (conifer specific acestei zone geografice) mort, retezat deasupra solului. Pentru majoritatea oamenilor, ele nu sunt altceva decat un „material lemnos” mort. Totusi, cei doi specialisti au identificat usor la buturuga respectiva tesuturi vii si s-au in-trebat: daca susa traieste, in mod vizibil, atunci ce anume o tine in viata?

 Opinia oficiala exprimata ulterior de oamenii de stiinta este ca, datorita integrarii radacinilor acesteia in vasta retea subterana care leaga intre ei arborii aceleiasi specii, ea a putut sa-si retina „farama” de viata in propria structura, fiind capabila astfel ca, la un moment dat, efectiv sa renasca. Aceasta descoperire ne provoaca sa observam ca arborii nu sunt fiinte solitare, ci entitati interconectate prin legaturi invizibile puternice, comparabile cu binecunoscutele relatii de inrudire intre oameni, lucru relevat nemijlocit de stiinta geneticii.

Misterul arborilor-zombie

    Copacii intregi si sanatosi traiesc gratie fenomenului de fotosinteza, facut posibil de existenta frunzelor sau a acelor, cum e cazul coniferelor din familia carora face parte si kauri. Or, prin definitie, susa nu are frunze, ceea ce inseamna ca supravietuirea sa se desfasoara sub pamant. Iar procesul respectiv e absolut fabulos.

 Radacinile sale fuzioneaza cu cele ale arborilor vecini, ea fiind doar partea emergenta a unei vaste impletiri de radacini, „tesatura” care permite impartirea resurselor – cu precadere a apei – intre indivizii speciei care sunt in masura sa le capteze si cei care nu pot face aceasta. Asadar, susa reuseste astfel sa traiasca mult timp dupa taierea copacului caruia i-a servit drept „temelie”. Cand isi deschid porii sa capteze bioxid de carbon din atmosfera, frunzele pierd apa, iar pentru a nu se deshidrata o absorb din sol, prin radacini. Asadar, fara frunze nu exista fotosinteza, nici captare de apa, deci nici viata. Totusi, susa nu e moarta! Intr-un copac sanatos, apa extrasa de radacini urca spre frunze, de care susa nu dispune. Prin urmare, conectandu-se la „confratii” din vecinatate, isi redirectioneaza circuitele, pentru a supravietui fara a participa direct la fotosinteza.

 Cei doi botanisti considera ca vastele conexiuni subterane isi au originea intr-o perioada mult anterioara taierii copacului si continua sa functioneze ulterior, intr-un adevarat superorganism viu. Ei numesc fenomenul „fiziologie comunitara” intre arborii aceleiasi specii si sunt convinsi ca pot avea implicatii pozitive profunde pentru intelegerea „functionarii” padurilor, in special in situatia penuriei de apa.

 Un exemplu uluitor de ecosistem ce a supravietuit in modul prezentat succint mai sus este cel al unei colonii de plopi numite Pando, care are 80.000 de ani si se intinde pe 43 de hectare in statul Utah din SUA, fiind cea mai mare de pe planeta. Originea sa se afla, practic, intr-o singura samanta si un singur arbore, ce a optimizat in timp captarea de apa intr-un teritoriu extrem de secetos. Iar Pando a incetat sa creasca si exemplarele tinere au incetat sa le inlocuiasca pe cele batrane, din cauza intruziunii unei faune salbatice ostile. Si totusi, colonia traieste!

ADRIAN-NICOLAE POPESCU