Calatorie pe planeta Kitsch

miercuri, 18 martie 2020

Cuvantul care denumeste aceasta miscare artistica provine din limba germana si se refera la produse artistice care apeleaza la gustul popular sau la cel al unor persoane fara o cultura in domeniu, printr-o veritabila efervescenta sentimentala.

 Verbul german verkitschen inseamna „a vinde sub pret”, iar kitschen se refera la „a strange gunoaiele de pe strada”. In acelasi timp, asemenea creatii sunt considerate de alte persoane efectiv de prost-gust, urate, false, lipsite de stil. Aceasta, desi exista si o categorie a publicului care le apreciaza la modul cat se poate de serios ori, dimpotriva, cu ironie sau pentru a se amuza. Termenul s-a folosit pentru prima data in secolul al XIX-lea, in legatura cu o estetica ce a favorizat ceea ce criticii de arta au categorisit mai tarziu drept sentimentalism si melodrama exagerate.

 Intr-un fel, a vorbi despre „arta kitsch-ului” – desi e asociata frecvent cu sintagma „arta sentimentala” – constituie un nonsens, un paradox sau, daca vreti, un oximoron, din punct de vedere stilistic. Ceva mai explicit, am putea spune ca un (obiect) kitsch este o creatie lipsita de valoarea artistica pe care ar dori sa o reprezinte, de fapt fiind realizat in scop exclusiv ornamental si decorativ. Pentru lumea noastra, ar fi suficient sa evocam celebrul peste de sticla al „epocii de aur” (ea insasi un kitsch, dar de cu totul alta factura), de obicei asezat pe televizorul din sufrageria ticsita de bibelouri infatisand animale, personaje umane ca „betivul”, „pescarul”, „batranii” si altele asemenea, dar putem face trimitere si la strident coloratii „pitici de gradina”, cu toate accesoriile lor plantate prin unele curti generoase ca spatiu.

 Ca termen descriptiv, kitsch-ul isi are originea pe pietele de arta din orasul München al anilor 1860-1870, trimitand la imagini si schite ieftine, populare si usor vandabile. Studiul kitsch-ului s-a facut aproape exclusiv in limba germana pana in anii ’70, Walter Benjamin fiind un important cunoscator al domeniului.

 Scriitorul modernist Hermann Broch sustine ca esenta kitsch-ului este imitatia: acesta imita predecesorul sau imediat, altfel spus sursa, fara a tine cont de etica; el isi propune sa copieze frumosul, nu binele. Potrivit lui Walter Benjamin, spre deosebire de arta autentica, kitsch-ul reprezinta un lucru utilitar, lipsit de orice distanta critica dintre obiect si observator; acesta „ofera satisfactie emotionala instantanee fara efort intelectual, fara cerinta distantei, fara sublimare”.

 O observatie importanta pentru oricine ar fi ca termenul in discutie nu trebuie restrans la pictura (sa ne amintim peisajele nocturne din care nu lipsesc lacul, luna plina, o margine de padure, eventual si un foc in jurul caruia se prepara cina!), la tapiserie (ce poate fi mai faimos decat „Rapirea din serai”?) ori la sus-mentionatele modelaje de lut si sticla. Ideea de kitsch se aplica uneori si muzicii ori literaturii, iar unii critici se dovedesc cu totul neingaduitori cu stilul respectiv. De pilda, potrivit lui Roger Scruton, „Kitsch-ul este o arta falsa, care exprima emotii false, al caror scop este sa insele consumatorul, facandu-l sa creada ca simte ceva profund si serios”.

 Orice s-ar spune si oricat de detestat ar fi acest domeniu, el este si chiar e necesar sa fie inclus/acceptat in sfera larga a artei. La urma-urmei, in absolut toate domeniile artistice exista creatii penibile, lamentabile, totalmente lipsite de valoare, insa fara doar si poate care nu pot fi considerate kitsch.

 Totodata, nu trebuie omis faptul ca un artist ca Thomas Kinkade (1958-2012), reprezentant de frunte al curentului, a fost deseori apreciat de critici pentru peisajele sale idilice. Dar nu vorbim doar de spatiul cultural germanic si anglo-saxon. Cultura manga din Japonia de azi, picturile norvegianului Odd Nerdrum, seria nord-americana „Dinastia” si alte asemenea realizari cultiva si dezvolta kitsch-ul, inclusiv in arta decorativa, in vestimentatie, in arhitectura ori in ultraraspanditele „suveniruri” ieftine.

 De fapt, toate acestea nu sunt nimic altceva decat niste reflectari fidele ale lumii fizice, ale mentalitatii umane si ale nazuintelor din prezentul pe care il traim cu totii.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU