Imperiul Otoman condus de un sultan pe jumatate evreu?

miercuri, 18 martie 2020

Nascut pe 25 februarie 1643, Ahmed al II-lea a fost fiul sultanului Ibrahim si al lui Hattice (Khadija) Mu’azzez, o sclava de origine poloneza din haremul liderului otoman. Nu era ceva obisnuit ca mamele viitorilor sultani sa fi fost sclave sau printese crestine, dar in cazul lui Hattice, lucrurile au stat cu totul altfel: pentru ca, potrivit istoricilor, aceasta s-a numit initial Eva si nu era crestina, ci evreica – Polonia avea, pe atunci, una dintre cele mai numeroase comunitati evreiesti din Europa.

 Evident, dupa primirea ei in haremul sultanului din palatul Topkapi, Eva a fost convertita la islamism si i-a daruit stapanului un fiu – Ahmed, circumcis, potrivit traditiei iudaice si musulmane, pe 21 oc-tombrie 1649.

 Pentru ca vechile legi nescri-se ale Imperiului Otoman, care prevedeau ca, la urcarea pe tron, un sultan trebuia sa-si ucida toti fratii si alti eventuali pretendenti, fusesera abolite de facto, Ahmed a fost lasat in viata, dar a fost intemnitat intr-o „cusca aurita” la Kafes, ramanand inchis vreme de mai bine de patru decenii, pentru a nu periclita domnia fratilor lui mai mari, Mehmed si Suleiman.

 In 1691, la varsta de 48 de ani, el a urcat pe tron dupa moartea acestora si a domnit pana in 1695. Hattice nu a avut insa sansa de a-si vedea fiul sultan (si nici sa devina sultana Valide – sultana-mama), pentru ca a murit cu patru ani inainte ca acesta sa preia puterea, in 1687, in urma unui devastator incendiu care a cuprins Palatul Vechi din Istanbul. Bijuteriile ei au fost impartite intre sotiile noului sultan, Soliman al II-lea, dar, odata ajuns la putere, Ahmed al II-lea le-a confiscat, introducandu-le in tezaurul Portii.

 Afectat de claustrarea aproape totala in care statuse 43 de ani, Ahmed al II-lea a avut o domnie stearsa. Sultanul s-a lasat complet dominat de puternicul Mare Vizir Köprülüzade Fazil Mustafa Pasa. In functie inca din 1689, Fazil facea parte din faimoasa familie de mari viziri otomani Köprülü si, ca si majoritatea predecesorilor sai a fost un excelent administrator si comandant militar. El a ordonat, in numele sultanului, executarea a zeci de demnitari corupti, inlocuindu-i cu oameni devotati lui.

 In octombrie 1690, a recucerit Belgradul, oras de o deosebita importanta strategica in Balcani, dand o grea lovitura Habsburgilor. Dar triumful s-a dovedit a fi efemer, intrucat in anul urmator Fazil a suferit o grea infrangere la Slankamen (la vest de Belgrad), batalie considerata cea mai sangeroasa a secolului.

 Aproape 20.000 de turci au fost ucisi, printre ei numarandu-se si Marele Vizir. Prin el, sultanul l-a pierdut pe ultimul membru al familiei Köprülü, care avusese, vreme de jumatate de secol, un rol definitoriu in mentinerea puterii otomane. Au urmat alte infrangeri in fata trupelor habsburgice, iar pe 6 februarie 1695, bolnav si framantat de griji, Ahmed al II-lea a murit la palatul sau din Edirne, fiind urmat la tron de nepotul sau, Mustafa al II-lea (fiul fratelui sau mai mare, Mehmed al IV-lea).

GABRIEL TUDOR