„Gambitul damei” – intre fictiune si realitate

luni, 25 ianuarie 2021

Unul dintre cele mai apreciate seriale ale ultimului an, „Gambitul damei” spune povestea vietii unei fetite dintr-un orfelinat american care, descoperind sahul, dovedeste un talent neobisnuit pentru acest sport si ajunge sa-i infranga pe cei mai mari campioni ai lumi.

 Este o poveste emotionanta, despre legaturile umane, despre vointa si ambitie, despre suferinta si speranta si, nu in ultimul rand, despre realitatile dure ale anilor 1950-1960, in care actiunea este plasata si in care existentele oamenilor de pe intreaga planeta erau guvernate de fluctuatiile perfidului Razboi Rece. Dar aceasta nu este singura latura „autentica” a serialului, multe dintre elementele sale fiind, de asemenea, inspirate din realitate, dupa cum vom incerca sa demonstram in continuare.

 – Desi protagonista, Beth Harmon, este un personaj fictiv, povestea ei este inspirata din cea a unui alt „copil-minune” al sahului modern, Bobby Fischer. Ambii proveneau din familii cu probleme, erau extrem de interiorizati, se simteau refuzati si stigmatizati, ambii au avut perioada de glorie in anii 1960 si au invatat limba rusa ca sa inteleaga mai bine scoala de sah sovietica.

 De asemenea, ca si Fischer, Beth abandoneaza scoala pentru a se dedica total sportului mintii. Dar Beth nu este singurul personaj inspirat de Fischer. Si rivalul ei, Benny Watts, pare decupat din acelasi aluat: arogant si indraznet, el dovedeste unele semne de paranoia, intrucat se lauda fata de Betty ca poarta intotdeauna un cutit la el, pentru a se apara. Spre sfarsitul vietii, si Bobby Fischer a fost grav afectat de paranoia, potrivit biografilor sai.

 – Expertii in sah au laudat serialul pentru prezentarea cu acuratete a partidelor de sah. Lucru care nu este de mirare, avand in vedere ca filmul i-a avut drept consultanti pe fostul campion mondial Garry Kasparov si pe profesorul de sah Bruce Pandolfini. Ambii au propus folosirea de jocuri istorice in cadrul diverselor momente ale serialului. De exemplu, in duelul imaginat intre Beth si Harry Beltik este reprodus jocul dintre doi mari maestri sovietici din anul 1955, iar jocul rapid dintre Beth si Benny constituie recrearea unei partide desfasurate in 1858, intre un maestru american si un duce francez.

 – In „Gambitul Damei”, cand Beth Harmon calatoreste la Moscova, guvernul SUA trimite alaturi de ea un agent – aparent pentru a o proteja, dar de fapt pentru a o supraveghea. Pentru ca si in realitate americanii erau ingroziti de posibilitatea ca jucatorii lor sa fie recrutati de KGB. De pilda, conducerea FBI l-a supravegheat multa vreme pe Bobby Fischer.

 Americanii erau constienti de simpatiile comuniste ale lui Fischer si se temeau ca acesta va cadea prada propagandei sovietice. Faptul era valabil si in tabara adversa, KGB inconjurandu-i pe marii maestri sovietici cu agenti secreti care trebuiau sa se asigure ca acestia nu vor dezerta. Suspiciunile KGB erau adesea intemeiate – in 1976 marele maestru Viktor Korcinoi a fugit in Occident.

 – Unul dintre cele mai frumoase momente ale serialului il reprezinta disputa dintre Beth si Gheorghi Ghirev, un baietel sovietic de 13 ani. La fel, aflam despre campionul mondial fictiv, Vasili Borgov, ca a fost un „copil-minune”, „cel mai bun produs al pepinierei sovietice de sah”. In realitate, aceasta pepiniera chiar a existat,  caci dupa 1934, intelegand valoarea propagandistica pe care sportul mintii ar putea-o avea, Stalin a ordonat infiintarea de cluburi si scoli de sah in URSS. Multe vedete ale sahului sovietic au fost elevi ale acestor scoli, incepand sa studieze sahul la varste foarte fragede – ca de pilda campionii mondiali Alexandr Alehin si Boris Spasski.

 – Expertii sustin ca singura latura unde filmul nu respecta intru totul fictiunea se refera la felul cum sunt prezentate femeile din lumea sahului, in anii 1960. Criticii releva ca filmul prezinta lumea sahului ca pe „un tata bland, care ii ofera fiicei sale primele lectii cu bunatate si respect”, in timp ce „jucatorii de sah barbati o privesc pe Beth Harmon cu uimire, mai curand decat cu furie”.

 De fapt, in acea epoca si chiar pana in anii 1980, femeile au fost considerate niste „paria” in lumea sahului, insusi consultantul filmului, Kasparov, declarand, in 1989, ca „sahul nu prea li se potriveste femeilor”, in vreme ce misoginul declarat Fischer afirma transant, in 1962: „Femeile nu vor juca niciodata bine sah, pentru ca ele nu sunt asa destepte”.

GABRIEL TUDOR