Sculptorul cu o singura mana

luni, 01 martie 2021

Dobrogea! S-ar putea crede ca – din perspectiva artelor plastice, acest teritoriu incarcat de nostalgia unor epoci mitice, care a atras ca un magnet razboinici si calatori din toate colturile lumii, pe multi ispitindu-i si convingandu-i sa se statorniceasca aici, intre Pontul Euxin si Danubiu, ar putea fi durat in timp doar prin pictura.

 Ne contrazice insa unul dintre giganticii sculptori romani si cel mai important dintre sculptorii dobrogeni – „ardeleanul” Ion Jalea. „Pentru mine, Dobrogea ramane taramul cel mai minunat din cate am vazut in viata mea. Aici m-am simtit intotdeauna fericit si, ori de cate ori trec Dunarea, si azi mi se pare ca fac drumul intors catre o tara de basm. Dobrogea este un taram al perspectivelor lungi, al orizontului larg deschis. Aici, artistul poate cu adevarat invata si cunoaste libertatea creatiei si semnificatia dimensiunilor”, marturisea el.

 Destinul personal si artistic al lui Ion Jalea nu poate fi despartit de istoria poporului roman, caruia nu doar ii apartine, ci i s-a si jertfit, trupeste, sufleteste si spiritual. Parintii lui proveneau din vechi familii de oieri transilvaneni, ajunsi prin transhumanta in Dobrogea si stabiliti aici.

 Dupa primele studii pe meleagurile natale, a obtinut o bursa in Bucuresti, moment ce l-a propulsat catre ceea ce avea sa devina cariera sa de o viata. Ca student la Scoala de Arte Frumoase, si-a castigat existenta realizand afise si desene pentru revista „Fluierasul”.

 Totusi, formarea sa temeinica si patrunderea in tainele sculpturii de valoare s-au implinit in Paris, din anul 1916, urmand cursurile Academiei Julian si a lucrat la atelierul lui Auguste Rodin. Apoi a frecventat atelierul lui Emile Antoine Bourdelle, a carui linie artistica monumentalista a si urmat-o, desprinzandu-se de viziunea sub care a stralucit pe plan international, in acelasi domeniu, genialul Brancusi.

 Un moment deosebit de dramatic, insa poate si providential pentru Ion Jalea l-a reprezentat intrarea Romaniei in Primul Razboi Mondial. Tanarul sculptor s-a intors in tara de la Paris, cerand sa fie trimis pe front. Dupa participarea la luptele de la Corbu, Maxineni si Namoloasa, pe 17 august 1917 a fost grav ranit si, in urma eforturilor medicilor, i-a fost salvat piciorul stang, dar a ramas fara mana stanga.

  „M-am gandit daca acolo, pe front, s-a nascut un erou sau a murit un sfant”, avea sa declare el mult mai tarziu.

 Sculptorul-erou a continuat sa creeze, lasand posteritatii o opera nu doar fabuloasa, ci patrunsa puternic de un patriotism sanatos, de lumina mantuitoare a credintei crestine, de imaginea blanda si indestructibila a oamenilor simpli, daruiti cultului pamantului si iubirii fata de semeni.

 Am punctat succint doar cateva dintre temele concretizate cu predilectie in sculpturile sale de Ion Jalea. Despre acestea s-a scris foarte mult si nu putem detalia in cateva randuri simbolistica extrem de vasta si de profunda a operelor sale. Vom remarca in schimb cateva detalii insolite, ce pot fi „citite” pe formele si in structura complexa a unora dintre cele mai cunoscute lucrari.

 Vom incepe prin a remarca un aspect tulburator, biografic si artistic: unele lucrari ale lui Ion Jalea sugereaza o transpunere simbolica a propriului sau destin in opera respectiva. Concret, pierderea mainii stangi in razboi poate fi intuita indirect in postura aleasa pentru statuia lui George Enescu, situata in parcul din fata Operei Romane din Bucuresti.

 Mana dreapta a acestuia este foarte vizibila, puternic reliefata, in timp ce stanga se odihneste in poala personajului, intr-o curioasa inertie. La fel, lucrarea in bronz „Victorie” (cu subtitlul „Trup in mers”), desi face trimitere la vechea reprezentare a zeitei Victoria din Samotrace, pare a nu avea mana stanga.

 Ca privire generala asupra operei lui Ion Jalea, intotdeauna va trebui remarcata vocatia monumentala a acestuia, transpusa in creatii ce nu exceleaza prin dinamism, ci printr-o tensiune interna adusa – stilistic vorbind – pana in pragul exploziei, fie ca vorbim despre temele istorice magistral modulate (de la statuia ecvestra a regelui Decebal si cea a lui Dragos-Voda, pana la grupul statuar dedicat Reginei Elisabeta), despre teme religioase (impresionanta alaturarea celor doi stalpi ai ortodoxiei, Sfintii Apostoli Petru si Pavel), mitice, rurale, despre scene alegorice si legende populare – toate fiind figurative si de o amploare deosebita.

 O amprenta inconfundabila si de nesters, pusa cu intreaga sa mana dreapta izvoditoare de minuni, asupra intregului univers al sculpturii romanesti si universale moderne!

ADRIAN-NICOLAE POPESCU