Georges Bizet, compozitorul erei romantice

luni, 08 martie 2021

Muzica reprezinta una dintre cele mai importante arte a tuturor timpurilor, ale carei creatii sunt situate mai ales dincolo de timp si de timpuri, venind inclusiv din epocile mitice ale omenirii sau din spatiul oniric.

 De cate ori nu s-a vorbit despre ceea ce metaforic se cunoaste ca muzica sferelor, glasurile ingerilor, cantecul padurii!...

 Minti geniale dublate de talente de exceptie au fost inzestrate cu harul transformarii si alaturarii sunetelor in armonii unice, care astfel nu mai sunt simple deplasari ale aerului, ci devin seductii irezistibile pentru suflet, terapii ale spiritului si trupului.

 Printre cei care au lasat posteritatii si eternitatii lucrari ce au cucerit lumea se numara si compozitorul parizian Alexandre César Léopold Bizet (prenumele au fost alese de parinti in cinstea celor trei mari imparati), cunoscut sub numele de botez Georges Bizet, autorul celebrei opere Carmen. Totusi, asa cum se intampla destul de frecvent in acest univers miraculos, existenta acestui precoce creator, nascut in 1838 si disparut prematur la numai 37 de ani, nu a fost deloc lipsita de perioade si evenimente nefaste.

 Structurat pentru a apartine muzicii, Bizet si-a inceput remarcabila ascensiune la numai 13 ani, dar in compozitie si-a pus in valoare calitatile native superioare la 18 ani, cand a compus in graba un act de opereta pe care l-a numit Doctorul Miracol. Cu acesta a participat la un concurs ce facea apel... la „lipsa de experienta a ucenicilor compozitori aflati in cautarea unui livret”. A castigat si in acelasi an destinul l-a purtat si mai sus, pe bratele succesului: a cucerit Marele Premiu al Romei pentru compozitie muzicala cu cantata „Clovis si Clotilde” (1857), avand privilegiul de a ramane trei ani in faimoasa Vila Medicis din „orasul etern”.

 S-a intors acasa mai devreme cu doua luni, din cauza mortii mamei sale, pe care a iubit-o foarte mult si din acel moment, desi a continuat sa scrie muzica de inalta valoare, existenta sa generala – inclusiv modul in care i-au fost receptate si primite creatiile – a cazut pe o panta sinuoasa a dezamagirilor si sperantelor, sanatatea fiindu-i puternic zdruncinata si avand de suferit, implicit, cariera profesionala.

 Desi foarte dotat pentru interpretarea pianistica si compozitie, George Bizet nu a patruns usor in aceasta lume magica. Se spune ca de pe la 4 ani, tatal sau il incuia in camera ziua intreaga, doar cu pianul si partiturile, unde trebuia sa lucreze la epuizare, fapt ce a condus la modelarea personalitatii sale sub doua aspecte principale.

 Primul – o inchidere in sine, o timiditate excesiva si o inclinatie depresiva catre atitudinile pesimiste, atitudini alimentate si de relatiile cu femeile pe care le-a iubit si de unde biografii considera ca se trage o parte din „impulsul” afectiunilor care in cele din urma i-au curmat viata. Al doilea aspect, la polul opus, sta la originea creatiilor sale muzicale deosebite, in esenta fiintei sale ce se caracteriza prin seninatate, veselie, bucuria de comunicare, sursa din care s-au nascut creatiile sale pentru intreaga opera comica franceza.

 Destinul lui Georges Bizet s-a regasit intr-un anumit sens – nu doar in continutul, ci si in destinul unora dintre creatiile sale. La 17 ani, el a scris o surprinzatoare simfonie („Simfonie in Do major”), ramasa foarte mult timp necunoscuta, ce a fost descoperita in 1933, iar dupa primele ei prezentari ziarul Le Figaro relata ca Bizet „nu uita nimic din ce a citit, din ce a ascultat si din ce a iubit”.

 Un elogiu tarziu, dar binemeritat pentru o lucrare din tinerete ce nu lipseste astazi din repertoriul celor mai mari concerte simfonice. Tot atunci a fost readusa in atentia publicului opera „Ivan cel Groaznic”, niciodata pusa in scena in timpul vietii autorului ei. Prima prezentare s-a facut in 1943, la teatrul de pe Boulevard des Capucines din Parisul ocupat de nazisti, unde organizatorii si-au dat silinta sa se asigure ca in auditoriu nu se afla niciun german, mai ales ca lucrarea era scrisa in limba rusa. Cu toate acestea, interesant este ca ea nu a fost pusa niciodata in scena in Rusia, pe motiv ca unele fapte istorice prezentate sunt distorsionate.

 Elogiat si contestat, adorat si iubit, Georges Bizet a ramas totusi un reper in arta muzicala clasica de prima valoare, opera sa „Carmen” (1875), ramanand una dintre cele mai populare, mai jucate si mai vandute opere la nivel mondial, o revolutie in opera franceza.

NICUSOR DINCA