Giotto, pictorul crestin din Infern

O mare parte din ceea ce stim astazi despre Giotto este supus incertitudinii si legendelor, dar el ramane inventatorul picturii italiene si predecesorul artei moderne, descoperitorul perspectivei renascentiste.

 Artistul s-a nascut Ambrogio sau Angiolo di Bondone, cel mai probabil in 1267 in Colle di Vespignano la 35 de kilometri nord de Florenta. A fost instruit in atelierul lui Cenni di Peppi, cunoscut si sub numele de Giovanni Cimabue, artistul cu care Giorgio Vasari – celebrul pictor, arhitect si istoric de arta italian devenit foarte cunoscut prin scrierea sa „Vietile celor mai renumiti arhitecti, pictori si sculptori italieni, de la Cimabue pana in timpurile noastre” – isi incepe magistrala lucrare ce documenteaza toti artistii italieni pe care ii cunostea.

 Conform legendei, Cimabue – recunoscut drept cel mai mare pictor toscan prerenascentist pana la Giotto – l-a descoperit pe acesta pe cand era un pastor umil, in timp ce desena oi pe o placa de ardezie. Desenele erau atat de asemanatoare realitatii, incat pictorul, profund impresionat de talentul baiatului, a intrebat familia acestuia daca il poate lua ca ucenic. O alta legenda spune ca, ucenic fiind, tanarul a pictat in unul dintre tablourile lui Cimabue o musca atat de realist, incat maestrul a incercat sa o alunge!

 Daca Giotto a fost admirat pentru perfectiunea contururilor executate si siguranta mainii, este cazul sa adaugam ca atat Cimabue, cat si Giotto au fost artisti crestini, autori de pictura religioasa. De ce si cum anume ucenicul a reusit sa-si depaseasca maestrul? Nu este foarte simplu de raspuns pe scurt unei asemenea intrebari.

 Dante a recunoscut maretia contemporanului sau in Divina Comedie, scriind in „Purgatoriul”: „Cimabue credea ca detine campul / In pictura, dar acum Giotto are strigatul, / Deci faima primului ramane obscura.” De altfel, poetul si pictorul au devenit buni prieteni, relatie din care s-a nascut termenul de artist.

 Intelegand genialitatea amicului sau, Dante nu-l mai putea numi simplu „artizan” si a inventat termenul utilizat astazi in intreaga lume. Astfel, „artist” il desemneaza pe cel care, facut celebru prin opera sa, este deopotriva inzestrat cu un spirit creator si cu un mare talent de executie. Se poate spune ca nici pictorul nu i-a ramas dator poetului, imortalizandu-i inconfundabilul profil in fresca. Pe de alta parte, putine alte marturii scrise despre Giotto au ramas de la autori contemporani cu el. Alaturi de Dante, cel mai cunoscut in acest sens este Giovanni Boccaccio, care i-a dedicat o povestire.

 Revenind la calitatile si la inovatiile artistului crestin, trebuie remarcat ca acesta se detaseaza vizibil de atmosfera si stilul oarecum restrictiv al predecesorilor sai, propunand si impunand o perspectiva mai profunda a imaginii, dar si un plus de simplitate, ceea ce a creat o anume apropiere afectiva a privitorului, care era prin definitie un om credincios.

 Personajele si cadrul general nu mai vin provocator si limitativ in prim-plan, lasand decorul departe, in spate, ca pe un cadru prea putin important, iar atmosfera capata adancime, atrage cumva privitorul inauntrul temei tratate, facandu-l sa participe, fie si pasiv, la intamplare. In acelasi timp, indiferent cu ce fel de personaje avem de-a face, ele nu mai imbraca straie fastuoase, pline de falduri, ci ni se infatiseaza intr-o simplitate mai naturala, mai veridica.

 Intr-un cuvant, Giotto umanizeaza personajele picturilor sale, relevand implicit ambivalenta fiintei umane, celei „dupa chip si asemanare” divina: pamantean muritor, dar pastrand si o farama de sfintenie originara. Totusi, sa nu uitam ca in faptura telurica subzista si acea latura atrasa catre tenebre, catre nelumina, idee sugerata in chip tulburator de artist in scena platii primite de Iuda pentru tradare: in spatele acestuia si tinandu-i pe umar o mana, se afla diavolul.

 Este si aici o dovada certa ca Giotto di Bondone, fostul adolescent pastor, devenit artist de geniu, a inteles foarte bine ca el, apropiatii sai si oricare alt om –sunt supusi deopotriva inaltarii spirituale prin lumina, dar si panditi de privirea intunecata a neomenescului.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU