Masti antiimbatranire

luni, 19 aprilie 2021

 –O masca foarte eficienta care estompeaza ridurile, datorita elementelor antioxidante si antiinflamatoare continute de ingredientele sale este alcatuita din ulei de migdale si miere. Se omogenizeaza doua linguri de miere cu una de ulei de migdale. Se aplica masca pe fata si se lasa sa actioneze 30 de minute, dupa care se spala fata cu apa calduta.

 – S-a demonstrat ca si fructele de padure, cu un continut mare de vitamina C, pot preveni imbatranirea pielii. Antioxidantii care se gasesc in cantitate mare in fructele de padure impiedica radicalii liberi sa provoace imbatranirea tesuturilor. Se zdrobesc fructele de padure pe care doriti sa le folositi (afine, zmeura, fragi, coacaze) si se omogenizeaza cu argila. Masca obtinuta se aplica pe fata si pe gat, se lasa sa actioneze 30 de minute, dupa care se spala obrazul cu apa calduta. Aplicata cu regularitate, aceasta masca reda fermitate pielii si luminozitate si uniformizeaza tenul.

 – Un aspect uimitor de intinerire a pielii se obtine si cu o masca formata din albus de ou si iaurt. Masca indeparteaza stratul de celule moarte de la suprafata, lasand tenul luminos, catifelat si fin. Se amesteca doua albusuri de ou cu doua linguri de iaurt si o lingurita de miere, apoi se aplica masca pe fata si pe gat, cu miscari usoare, circulare. Se lasa sa actioneze 20 de minute, dupa care se inlatura cu apa calduta.

ECATERINA BATRANEANU