Farmecul discret al suferintei

Arnold Chencinski, un sculptor roman de o factura aparte, avand putine lucrari la activ, astazi prea putin cunoscut, face parte din acea categorie de artisti care isi pot revendica atat originea personala, cat si sursele esentiale de inspiratie, dintr-un veritabil univers planetar.

 Nascut in anul 1900 in actua­lul judet Bistrita-Nasaud, la Prundu Bargaului, el a adoptat, ca pseudonim artistic, o interesanta autodefinire cumva „occidentalizata” prin chiar nu­mele localitatii de bastina: Borgo Prund. De fapt, sintagma respectiva nu e cea mai importanta, caci amprenta asupra lucrarilor acestui sculptor indica un spatiu incredibil de vast, ce confera de altfel valoarea sa reala.

 Este necesara o scurta referire explicita la identitatea acestuia, fiindca ea contribuie exact la conturarea universalitatii artei sale. Asadar, ro­man prin locul nas­terii si prin numele de artist adoptat, germanul (dupa unele prezentari oficiale) Arnold Chencinski ar fi fost de fapt fiul unor evrei polonezi stabiliti pe meleaguri bistritene.

 Important ramane totusi faptul ca specificul aces­tor locuri a impregnat, la propriu, trasaturi de­fi­nitorii realizarilor sale artistice, fo­calizate, fara niciun fel de indoiala, catre stilul si direction­rea mesajului, de data aceasta spiritual, catre nume uria se: Dimitrie Paciurea si Corneliu Medrea.

 Ii vom spune Borgo Prund. Acesta a studiat la Scoala de Arte Frumoase din Bucuresti in­tre anii 1923-1928, in atelierul lui Dimitrie Paciu­rea. In perioada urmatoare, s-a re­marcat prin parti­ci­pari la expozitii de grup si personale, organizate la Bucuresti si Cluj. In urma a­ces­to­­ra Corneliu Medrea l-a cooptat in echipa care trebuia sa decoreze Pavilionul Romaniei din cadrul Expozitiei Internationale de la Paris (1937) si New York (1939-1940). Dupa cel de-Al Doi­lea Razboi Mondial, s-a stabilit definitiv in Argentina, apoi in SUA. Totusi, indife­rent de amanuntele biogra­fice care l-au determinat sa se apropie ori sa se indeparteze de o anume intensitate a trairilor estetice, in creatiile sale de referinta se remarca cele spe­cifice originilor autorului.

 Oriunde ar fi cautat numele lui Borgo Prund, ca un fel de imagine emblematica a sa apare sculptura in bronz „Bust de barbat cu sarpe”. Un chip de om – mai mult decat probabil, o iposta­za a unui Adam chinuit de culpabilitatea pacatului originar – este dublat de contorsionarea, in acelasi registru, a unei maini care incearca sa smulga din inclestare simbolul suprem al Raului – sarpele aflat in plin atac.

 Desi in aparenta redusa dimensional ca imagine, scena ca­pata dimensiuni gigantice prin sens, traducand in chipul suferintei intreg calvarul indurat de om de-a lungul timpului, in infruntarea fortelor malefice potrivnice luminii si Binelui suprem, di­vin.

 Studiind toate creatiile lui Chencinski-Borgo Prund, vom identifica intre detaliile principale ale me­sajului aceeasi idee de suferinta ce prefigureaza conditia izbanzii finale sau, in sens general uman, conditia mantuirii sufletului. Trupul – da – este supus permanent unor torsiuni si contorsionari cumplite, dar tocmai pentru faptul ca sublimul se naste din durere, el trebuie sa treaca prin purgatoriul pamantescului efemer.

 O arata din plin sculp­tura in lemn „Dansatoare”, in care elementul feminin definitoriu la care ne-am astepta, aparent nu-si gaseste locul cuvenit. Femeia in care ne asteptam sa (re)gasim gratia si chemarea insi­dioasa a unduirii sub chemarea armoniilor muzicale, aceasta efigie a frumusetii supreme se supune si ea legilor teluricului, devenind un cor se­r­pentiform, curburile sale nu mai emana seductie, ci socheaza prin duritatea fortei realmente masculine si parca pro­vo­catoare la o confruntare fi­zica.

 Nu in ultimul rand, remarcam la Chencinski un mic (?) detaliu ce ne poate intriga. Chiar si la „Maternitate”, la „Pieta” sau la „Coborarea de pe cruce”, personajele sunt prezentate cu fizionomia curioasa a unor orientali cu ochii mig­dalati – detaliu ce poate exprima o viziune artistica aparte, cu totul originala, asupra universalitatii indiscutabile a valorilor umane. Or, in tinuturile sale natale, cu siguranta Borgo Prund a putut avea macar viziunea acestei lumi din care intunericul a fost alungat, pentru a face loc iubirii.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU