Epidemiile, intre ele

luni, 24 mai 2021

Pandemia a adus si lucruri bune. De pilda, citim ca „facandu-si ordine prin hartii si manuscrise in timpul pandemiei de Covid-19, Ludmila Ulitkaia descopera un scenariu scris in 1988 si niciodata publicat, din motive politice. Il gaseste uluitor de actual, si astfel se naste acest microroman aparut in Rusia in 2020, care e bazat pe un fapt real: epidemia de ciuma izbucnita la Moscova in 1939, intr-o vreme cand „dusmanii“ regimului stalinist erau arestati pe capete”.

 Ciuma la Moscova in 1939? Nu auzisem de asa ceva. Incercat de curiozitate, am cautat niste informatii mai ample. Asa am descoperit pe internet un articol din martie anul trecut referitor la epidemiile in fosta URSS. Si am gasit cateva informatii legate de „epidemia de ciuma din 1939”: „In Saratov, microbiologul Abram Berlin a folosit agentul cauzal viu al ciumei in timpul unor experimente pe animale si s-a infectat. In loc sa ramana in carantina acolo, Berlin a plecat la Moscova, chemat de un telefon urgent, aducand astfel cu el si ciuma. Berlin s-a cazat la Hotel National, a luat masa acolo si a trecut si pe la un frizer. Simtindu-se foarte rau, pacientul zero a fost internat sub diagnosticul eronat de pneumonie crupa. Meritul pentru detectarea epidemiei la timp ii revine lui Simon Gorelik, medic la Institutul Medical din Moscova. Dupa ce a identificat ciuma pulmonara la pacient, Gorelik a raportat imediat pericolul superiorilor sai si s-a izolat atat pe el, cat si pe Berlin. Stia ca amandoi erau condamnati, deoarece ciuma, in acele vremuri era incurabila. Politia secreta a localizat focarul si a pus in carantina pe toti cei din oras care fusesera in contact cu Abram Berlin.

 Clinica a fost inconjurata si Hotelul National a fost dezinfectat (in timpul noptii pentru a preveni scurgerea informatiilor si a nu provoca panica). Ca rezultat, epidemia de ciuma a fost inabusita in fasa. Doar trei persoane au murit din cauza bolii fatale: Gorelik, Berlin si nefericitul coafor”. Atunci cand era vorba de epidemii mortale, mai citim, sovieticii nu lucrau cu jumatati de masuri. Nu numai medicii, ci si politia, armata, marina si chiar KGB erau implicate pentru a reduce raspandirea bolii.

 Cert este ca actiunea ultimei carti a scriitoarei ruse Ludmila Ulitkaia, intitulata A fost doar ciuma, aparut la editura Humanitas Fiction de curand, in traducerea  Gabrielei Russo, este plasata chiar in timpul acelei „epidemii de ciuma” din 1939 si contine datele povestii reale de mai sus: „Un cercetator care lucreaza la crearea unui vaccin impotriva ciumei se infecteaza fara sa-si dea seama. In aceeasi zi, este chemat la Moscova, pentru a-si prezenta rezultatele. Cand ii apar simptomele, autoritatile se pun in miscare pentru a depista toate persoanele cu care a fost in contact si a le izola. Dramatismul situatiilor capata accente de un comic grotesc, care aminteste de scrierile lui Bulgakov sau Gogol”, scrie in prezentarea editurii. Cam asa este cand realitatea cruda naste fictiuni pline de patos.

 Ludmila Ulitkaia s-a nascut in 1943 intr-un sat din Urali si in 1995 ii apare  primul ei roman, Soniecika. In 1996 ii apare al doilea roman, Medeea si copiii ei iar in 2001 publica Cazul doctorului Kukotki cu care castiga Premiul Booker. Alte scrieri: Inmormantare vesela (1997; Humanitas, 2005; Humanitas Fiction, 2019), volumul de povestiri Fetitele (2002), precum si romanele Minciunile femeilor (2003) si Al dumneavoastra sincer, Surik (2003). In 2010, Ulitkaia publica romanul Cortul verde, tradus in romana cu titlul Imago (Humanitas Fiction, 2016), iar in 2015, Scara lui Iakov. In 2013 i s-a acordat distinctia Officier de la Légion d’honneur si in 2014, Premiul de Stat al Austriei pentru Literatura Europeana.

GEORGE CUSNARENCU