Arta lazilor de zestre

Arta traditionala romaneasca, mesterii ei, continua sa existe, in ciuda  „modernizarilor” de tot felul, sprijinindu-si existenta pe daruirea si pasiunea artistilor ei.

 Un exemplu ca aceasta arta continua sa supravietuiasca ni-l ofera Muzeul Etnografic „Anton Badea” din Reghin care, prin intermediul paginii de Facebook, continua sa ofere publicului care nu ajunge sa-l viziteze fizic, situatie in care sunt si eu, diverse exemple ale simbolurilor satului traditional, unul dintre acestea fiind Lada de zestre.

 Dupa cum aflam dintr-un reportaj Agerpres, Muzeul din Reghin detine in patrimoniu „o colectie impresionanta de lazi de zestre din secolul al XIX-lea, numarul acestora ajungand la 25, dintre care doua pictate, precum si numeroase colectii privind ocupatiile agricole, pastoritul, vanatoarea, pescuitul sau cele mestesugaresti in lemn, piele si metal”. Din prezentarea Muzeului am retinut o descriere a acestei indeletniciri care amesteca utilul cu arta: „Lazile de zestre s-au raspandit in arta populara europeana, mentinandu-se in casele taranesti pana in zilele noastre, ca o piesa de baza... Lucrata in foarte multe centre de ladari, aceasta piesa foloseste lemnul de fag, sub forma scandurilor cioplite.

 Din punct de vedere al formei, putem distinge doua tipuri de lazi: lada paralelipipedica, cu capacul plat, si lada cu capacul construit din scanduri, care formeaza o coama inalta, asemenea unui acoperis in doua ape ale unei case. Mestesugul prelucrarii lemnului se pierde in negura timpului, insa el reprezinta primul material care a fost utilizat la confectionarea obiectelor si uneltelor. Datorita acestui fapt, multi mesteri si-au luat numele de la mestesugul practicat, precum butnar, dogar, ladar etc.

 Cat de vechi este mestesugul realizarii lazilor de zestre nu se stie cu exactitate, dar se stie ca lada de zestre a existat inca din Antichitate, atat la egipteni cat si la greci si romani.

 Nelipsita din gospodariile rurale, „lada de zestre ramane unul dintre cele mai importante obiecte din gospodaria taraneasca”.

 In ceea ce priveste realizarea unei lazi de zestre, fazele de lucru incep cu alegerea lemnului din padure, de regula toamna, dupa caderea frunzelor, in luna noiembrie. Urmeaza cioplirea elementelor decorative care contin cateva modele clasice. «Lazile de zestre, reproduc prototipuri inspirate dupa sarcofagul greco-german, gasite pe urnele de pamant ars, ce au fost descoperite in Creta. Campul ornamental al acestor lazi, aco-pera intreaga suprafata, astfel ca apar motive de origine straveche, traditionale, simboluri apotropaice solare cum ar fi ,,roata” si ,,cocarla”, redate sub forma unor semicercuri. Motivele cele mai des intalnite sunt: „spicul”, „bradutul”, „crucita”, „afinul”. Aceste motive sunt impartite pe verticala, in doua grupuri dispuse simetric separate de un motiv central. Culorile imbraca nuante inchise sau adeseori deschise, folosindu-se coloranti naturali, lutul, si diverse plante pentru a reda anumite culori. Motivele ornamentale erau trasate cu compasul, iar cu ajutorul horjului aceste linii erau adancite. Decorul dispus pe suprafata lazii cuprinde motive geometrice – linii intretaiate, oblice, zig-zaguri, cercuri, romburi, rozeta solara si diferite motive vegetale – bradul, si motive crestine – crucea.»

 Muzeograful Florina Oprea de la Muzeul Etnografic din Reghin preciza ca la noi, „lada de zestre era tinuta la capatul lavitelor sau al patului si adapostea zestrea femeii sau pe cea a fetei de maritat. Intotdeauna, tanara mireasa isi aducea, in lada de zestre, la casa mirelui, imbracamintea, paretarele, covoarele, stergarele, tesaturile si tot ce avea”.

GEORGE CUSNARENCU