„Printii” tundrei siberiene

luni, 19 iulie 2021

In apropierea Cercului Polar de Nord vietuieste cea mai importanta dintre cele 26 de etnii ale Siberiei: nenetii, populatie nomada, a caror ocupatie traditionala este cresterea renilor, alaturi de care pescuitul intregeste un mod de viata stravechi absolut fascinant, dar si extrem de auster.

Respect pentru natura si spirite

 Nenetii raman foarte rar o saptamana in acelasi loc. Din punct de vedere geografic, ei ocupa aproape intreaga peninsula Yamal, insa pot fi intalniti si in tundra peninsulei Taimar, precum si in alte teritorii siberiene, de la Marea Alba si delta fluviului Enisei, pana la nordul Uralilor, precum si insule din oceanul arctic si peninsula Kola.

 In literatura etnografica rusa din secolul al XIX-lea erau numiti „samoyad”, nume ce facea referire, in mod gresit, la prezumtia de canibalism. Eroarea a fost indreptata dupa cateva decenii, cand s-a adoptat termenul „nenet”, care se traduce prin „fiinta umana”.

 Supranumiti „printii tundrei siberiene”, potrivit legendelor, nenetii s-au amestecat cu bastinasii din muntii siberieni Saian, care traiau in adaposturi subterane. Incepand din primul secol, ei au fost impinsi catre nordul rece, sub presiunea popoarelor turcice.

 Influenta acestora insa nu s-a putut impune asupra civilizatiei distincte care isi continua si in zilele noastre modul de existenta multimilenar. Religia lor se bazeaza pe un sistem de credinte samanice si animiste: Pamantul si resursele lui, la fel ca pentru nativii nord-americani, fac obiectul unui cult. Ei il venereaza pe Noum, zeul cerului si al marilor furtuni, in acelasi context, samanul se bucura de un respect deosebit, el fiind mediatorul dintre lumea spiritelor si cea pamanteana.

Pe drumul etern al vietii

 Structura sociala, organizata pe trei mari clanuri, presupune si delimitarea corespunzatoare ocupatiei de baza a fiecarui grup: pastoritul pentru cei din tundra, vanatoarea pentru cei din paduri si pescuitul pentru nenetii kominizati (sau populatia yaran, rezultata din amestecul nenetilor cu tribul izmash). Desi extrem de dura, viata tuturor pare, privita din afara, deosebit de pitoreasca.

 Este foarte interesanta locuinta lor: un cort de forma conica, din piele de ren, numit chum, foarte asemanator binecunoscutului tip al pieilor-rosii nord-americane. Viata nenetilor este centrata pe cresterea renilor, care le furnizeaza cam tot ce este necesar existentei, de la hrana si imbracaminte, pana la unelte si locuinta, surplusul de carne este vandut catre procesatorii din domeniul industriei alimentare.

 O fascinatie aparte exercita deplasarile permanente, ce urmeaza traseele de migratie naturala ale turmelor de reni, pe un itinerar de peste 500 de kilometri intre padurile sudice si tundra din nord, ritmate de ciclul anotimpurilor. Vara, renii sunt protejati de caldura si de tantari pe vastele intinderi ale tundrei, in schimb iarna, nenetii se confrunta cu friguri aspre, deseori temperatura coborand sub -40ºC.

 Totusi, cel mai greu le e primavara, cand isi reiau marsul catre nord, cu saniile incarcate pentru urmatoarele sase luni de viata, uneori chiar si cu lemne de foc. Indiferent de anotimp, deplasarile se fac cu atelaje trase de doi-patru reni, legate in sir indian, un astfel de „tren” neobisnuit numarand de obicei peste zece sanii.

 Populatia nenetilor numara astazi putin peste 40.000 de persoane. Dar nu extinctia constituie principala amenintare cu care se confrunta de peste un secol, ci riscul de a-si pierde identitatea. Prin masuri mai mult sau mai putin agresive, regimurile ce au guvernat aceste comunitati au impus educatia si mentalitatea de tip rusesc, indepartarea treptata de traditiile stravechi si modul de viata milenar in climatul dur al Siberiei.

 Pe de alta parte, poluarea chiar si a zonelor salbatice, afectarea grava a sanatatii prin inducerea unor deprinderi nocive de genul alcoolismului, casatoriile mixte macina si ele imaginea idilica a unei lupte neincetate pentru supravietuire. Se pastreaza acel spirit inconfundabil al populatiei nenetilor, care ii va face intotdeauna demni de admiratia semenilor.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU