Si copiii pot avea artrita

joi, 21 octombrie 2021

Artrita idiopatica juvenila este o boala cronica ce se caracterizeaza prin inflamarea persistenta a articulatiilor; semnele tipice ale inflamatiei articulare sunt: durere, tumefiere si limitarea miscarii. „Idiopatica” inseamna ca nu stim cauza bolii si „juvenila”, in acest caz, inseamna ca simptomele apar, de obicei, inaintea vârstei de 16 ani.

O maladie „organizata” pe vârste

 Artrita cronica este un raspuns anormal al sistemului nostru imunitar, care isi pierde o parte din capacitatea sa de a distinge intre celulele straine si cele proprii, atacând componentele propriului corp si conducând astfel la aparitia inflamatiei, cum ar fi la nivelul capsulei articulare. Din acest motiv, artrita idiopatica juvenila este o maladie autoimuna, ceea ce inseamna ca sistemul imunitar reactioneaza impotriva propriului organism; mecanismele exacte care determina artrita idiopatica juvenila sunt necunoscute.

 Artrita idiopatica juvenila nu este o boala ereditara, ci rezultatul unei combinatii de predispozitii genetice si expunerea la factori de mediu (probabil infectii). Chiar si atunci când poate exista o predispozitie genetica, se intâmpla foarte rar ca in aceeasi familie sa existe doi copii cu artrita idiopatica juvenila.

 Diagnosticul se bazeaza pe prezenta si persistenta artritei si pe excluderea atenta a oricarei alte boli prin evaluarea istoricului medical, a unui examen fizic si a testelor de laborator. Medicii stabilesc diagnosticul de artrita idiopatica juvenila in cazul in care debutul bolii este inainte de vârsta de 16 ani, artrita dureaza mai mult de 6 saptamâni, iar toate celelalte boli ce pot cauza artrita au fost excluse. In cea mai mare parte artrita la copii difera de cea a adultilor, existând forme care se intâlnesc doar la pacienti de pâna la 16 ani.

Ajutorul parintilor in tratament

 Nu exista o terapie specifica pentru a vindeca artrita idiopatica juvenila. Scopul tratamentului pentru toate tipurile de artrita este de a calma durerea, oboseala si rigiditatea, de a preveni deteriorarea articulatiilor si a organelor, de a minimiza deformarile si a imbunatati mobilitatea prin pastrarea adecvata a cresterii si dezvoltarii. In ultimii ani
s-au inregistrat progrese mari in tratamentul artritei idiopatica juvenila odata cu introducerea de medicamente cunoscute, denumite agenti biologici.

 Totusi, unii copii pot prezenta o rezistenta la tratament, ceea ce inseamna ca boala este inca activa si articulatiile se inflameaza in pofida tratamentului. Exista linii directoare pentru a decide tratamentul, dar acesta trebuie individualizat pentru fiecare copil. Participarea parintilor pentru a decide tratamentul de urmat este foarte importanta.

 Tratamentul se bazeaza in principiu pe utilizarea de medicamente care inhiba inflamatia si pe procedurile de reabilitare care pastreaza functia articulatiilor si ajuta la prevenirea deformarilor. Terapia este complexa si are nevoie de cooperarea mai multor specialisti (reumatolog pediatru, chirurg ortoped, fiziokinetoterapeut, oftalmolog).

 De retinut ca fiecare tara are o lista de medicamente aprobate; prin urmare, nu toate medicamentele sunt disponibile in toate tarile. Lista de medicamente incluse in tratarea artritei idiopatica juvenila nu este una redusa ori neglijabila, insa nu o vom etala aici, intrucât ar fi derutanta pentru parinti si pentru necunoscatori, ramânând ca reteta individuala sa fie structurata de medicii specialisti.

Tratamente ajutatoare

 Reabilitarea este o componenta esentiala a tratamentului, incluzând exercitii specifice, precum si – atunci când este indicata – utilizarea de atele pentru a mentine alinierea articulatiilor intr-o postura confortabila care sa previna durerea, rigiditatea, contracturile musculare si deformarile articulare.

 Perioada de reabilitare trebuie initiata precoce si ar trebui sa fie efectuata in mod regulat pentru a imbunatati sau a mentine in stare buna articulatiile si muschii. Principalele indicatii pentru interventiile chirurgicale ortopedice sunt protezele de inlocuire a articulatiei (de cele mai multe ori solduri si genunchi) in caz de distrugere articulara, respectiv interventiile de eliberare chirurgicala a tesuturilor moi in caz de contracturi permanente.

 Exista si multe terapii complementare si alternative disponibile, dar acest lucru poate crea confuzie in rândul pacientilor si familiilor. Meditati cu atentie la riscurile si avantajele acestor terapii, deoarece exista putine beneficii dovedite si ele pot fi costisitoare atât in termeni de timp si bani, cât si ca dificultate pentru copil.

 Daca doriti sa le experimentati, discutati mai intâi aceste optiuni cu un specialist reumatolog pediatru. Unele terapii pot interactiona cu medicamentele conventionale. Este foarte important sa nu opriti administrarea medicamentelor prescrise. Atunci când unele medicamente sunt necesare pentru a mentine boala sub control, poate fi foarte periculos sa intrerupeti administrarea lor daca boala este inca activa.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU