7 octombrie 1571 – Batalia de la Lepanto

joi, 21 octombrie 2021

In anul 1571, puterile crestine europene, reunite in Liga Sfanta, au strans o flota uriasa pentru a infrunta pericolul tot mai mare reprezentat de Imperiul Otoman. Pusa sub comanda lui Don Juan de Austria, flota reunea peste 200 de galere din Spania, Venetia, Genova, Statele Papale, Savoia si Malta. Inaintand prin Mediterana, flota crestina a patruns in Golful Patras, unde a luat contact cu flota otomana, condusa de Ali Pasa si compusa din 230 de galere si 56 de galiote (galere mai mici).

 De pe nava-amiral Real, Don Juan si-a impartit fortele in patru unitati – venetienii, condusi de Agostino Barbarigo, in stanga, el in centru, genovezii,  condusi de Giovanni Andrea Doria, in dreapta si o rezerva, condusa de Álvaro de Bazán, marchiz de Santa Cruz in spate. Ali Pasa conducea centrul otoman, de la bordul navei-amiral Sultana, fiind ajutat de Ciuluk Bey in dreapta si Uluj Ali in stanga. Inzestrate cu o artilerie mai puternica, galerele crestine au lovit puternic centrul otoman, dar la un moment dat Uluj Ali a incercat sa prinda din flanc navele crestine. Evitand incercuirea, Andrea Doria a supus unui bombardament masiv galerele otomane, mult mai greoaie. In acest timp, Ciuluk Bei reusise, pe flancul drept al otomanilor, sa incercuiasca flancul stang crestin, dar rezistenta indarjita a venetienilor si sosirea galeazelor (galere inarmate cu tunuri) din rezerva au facut ca asaltul turc sa esueze.

 Disputa directa dintre cele doua nave-amiral s-a soldat cu cucerirea Sultanei, in lupta sangeroasa care a avut loc dupa abordajul acesteia fiind ucis insusi liderul flotei turcesti, Ali Pasa.

 Momentul decisiv al bataliei a venit cand cadavrul lui Ali Pasa a fost decapitat, iar capul, fluturat in varful unei sulite, aratat soldatilor turci de pe celelalte galere. Caderea moralului acestora a fost instantanee, iar in jurul orei 16.00, otomanii au inceput sa se retraga.

 Liga Sfanta a pierdut in aceasta lupta 50 de galere si aproape 13.000 de oameni, dar otomanii si-au vazut scufundate 210 galere si au avut 25.000 de morti si 3.500 de soldati capturati de crestini. Batalia, ultima confruntare majora intre nave cu vasle, a marcat sfarsitul expansiunii otomane in Mediterana.

GABRIEL TUDOR